Fotbaliștii din Super Liga își scot tricourile la licitație pentru câinii fără familie. Este vorba despre un eveniment organizat de Protecția Animalelor Ilfov, în colaborare cu Liga Profesionistă de Fotbal, vineri, în 4 aprilie, chiar de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân.
Raluca Băleanu, consilier pentru Protecția Animalelor Ilfov, a vorbit la Antena 3 CNN despre acest eveniment care va fi marcat vineri.
"În prima parte a zilei vom avea o campanie de sterilizare maraton. Sterilizăm cel puțin 150 de animale, câini și pisici, în cinci puncte cheie din județul Ilfov. Vorbim aici de Pantelimon, Ciorogârla, Găneasa, Bragadiru și Berceni, urmând ca la miezul zilei să avem un eveniment la sediul Primăriei Sectorului 1, acolo unde lumea poate adopta câinii pe care noi îi vom duce și poate învăța cum să îi îngrijească precum și care e nutriția corectă a animalelor. Un mic curs despre cum să te comporți și ce ar trebui să faci care adopți un câine. Pentru că lucrurile, până la urmă, nu sunt chiar atât de simple. Este o responsabilitate extrem de mare.
Seara va fi evenimentul de la Muzeul Fotbalului, acolo unde 13 tricouri sunt scoase la licitație. Ele aparțin jucătorilor din Super Liga. Vorbim despre jucători de la FCSB, Dinamo, Rapid. Oricum nu contează cine cu ce echipă ține. Este un eveniment caritabil, banii care se vor strânge vor ajunge la animalele fără stăpân. De asemenea, avem și o minge scoasă la licitație. Este semnată de fotbaliștii de la FC Dinamo și de asemenea tricoul portarului de la Națională Florin Niță", a povestit ea.