Într-un salon de spital cu două locuri zăceau doi oameni bolnavi fără speranţă – pe paturi identice, în condiţii identice. Singura diferenţă era aceea că unul se putea uita pe fereastră, iar celălalt – nu; în schimb, lângă acesta din urmă era butonul care alerta asistenta de gardă. A trecut vremea, anotimp după anotimp… Cel care zăcea lângă fereastră îi povestea vecinului tot ce vedea: ploaie, zăpadă, soare, pomii ba acoperiţi cu „dantelă” pufoasă de zăpadă, ba acoperiţi cu ceaţă uşoară de primăvară, ba împodobiţi cu strai de verdeaţă sau cu cel galben-purpu- riu, de rămas-bun, al toamnei…
Odată, bolnavului de la fereastră i s-a făcut rău noaptea. L-a rugat pe celălalt să cheme asistenta, însă vecinul, înrăit, nu l-a ascultat, şi nefericitul a murit. In ziua următoare, în cameră a fost adus alt pacient.
Continuarea, pe Ganduridinierusalim.com.
