Jennifer Lopez a oferit un interviu exclusiv pentru Antena Stars despre concertul pe care îl va susţine în Bucureşti, duminica viitoare şi a făcut unele dezvăluiri despre viaţa privată şi nu numai. În timpul declaraţiilor pe care i le-a acordat prezentatoarei Geanina Ilieş, celebra cântăreaţă le-a transmis fanilor din România că pe 27 iulie vor trăi o experienţă pe care şi-o vor aminti toată viaţa. Aflată într-un platou de la Antena 3 CNN, Geanina Ilieş a mărturisit câteva dintre secretele artistei şi a povestit cum a reacţionat aceasta în timpul show-ului din Madrid, după ce a observat că o tânără din public se simte rău.
Jennifer Lopez, despre concertul din Bucureşti, programat pe 27 iulie
În vârstă de 55 de ani, Jennifer Lopez a acceptat să dea un interviu prezentatoarei Geanina Ilieş în timp ce se afla la Madrid, unde a avut programat un concert duminică, 13 iulie.
Celebra artistă a transmis următorul mesaj fanilor din România: "Ar trebui să vă aşteptaţi că vă veţi distra de minune. Eu cred că rolul meu ca artistă este ca să mă asigur mereu că sunt în serviciul publicului, în slujba lor că au parte de cea mai bună noapte din viaţa lor. Cel puţin o noapte, pe care o nu vor uita niciodată. La asta vreau să se aştepte!".
Întrebată de Geanina Ilieş ce o inspiră şi ce îi aduce bucurie, J. Lo a răspuns: "Ce mă inspiră pe mine şi ce îmi aduce bucurie sunt lucruri diferite. Ce mă inspiră este, ştii tu, viaţa... Viaţa, lucrurile diferite care se întâmplă. Poţi să mă inspiri în mai multe moduri. Nu trebuie să fie doar lucrurile frumoase şi uimitoare despre viaţă, dar şi toate lucrurile dure care se întâmplă în viaţă mă inspiră foarte mult în munca mea.
Cât despre bucurie, ce îmi aduce bucurie... sunt momentele liniştite: familia, copiii mei, să am o zi bună, să fiu alături de prietenii mei, să fiu în bula mea de confort îmi aduce multă bucurie. Şi, apoi, în timpul concertului aici, la Madrid, sau în România, ori unde am ocazia să interacţionez – eu iubesc oamenii şi ador să-i fac să cânte şi să danseze, să se distreze. Simt multă bucurie în acele momente, de asemenea".
J. Lo, mărturii despre românce: "Mă identific cu ele". Secretele ei de frumuseţe
Invitată de Andreea Dumitrache în platoul emisiunii "News Room", Geanina Ilieş a făcut mai multe mărturisiri despre întâlnirea pe care a avut-o cu îndrăgita cântăreaţă născută în The Bronx, statul New York.
"Vreau să spun că a cântat două ore încontinuu. Deci, ea trebuia să cânte o oră şi 40 de minute – a cântat două ore încontinuu, a dansat două ore încontinuu. Extraordinar! Am stat aşa... şi eu, şi colegii mei. Iar ţinutele ei sunt extraordinare! Arată senzaţional. M-a emoţionat foarte tare, că ea este foarte prietenoasă îşi respectă foarte mult publicul, fanii. Uite, de exemplu, în timpul concertului de la Madrid, a fost un mic incident: o tânără nu s-a simţit foarte bine, am înţeles că a leşinat. Ea a oprit concertul, chiar la microfon, a întrebat dacă se simte foarte bine, a chemat ea salvarea – să vină acolo cineva să aibă grijă de ea. Şi, după ce totul a fost pus la punct, a continuat concertul", a povestit Geanina Ilieş la "News Room", emisiune difuzată la Antena 3 CNN.
Jennifer Lopez s-a pregătit un an pentru turneul "Up All Night: Live in 2025", iar în cadrul interviului pe care i l-a oferit Geaninei Ilieş, ea a mărturisit că se identifică enorm cu româncele, pe care le consideră femei foarte puternice. De altfel, anul trecut, vedeta a trecut printr-un divorţ dureros de Ben Affleck. Ea a depus actele de separare în august 2024, la doi ani de când s-au căsătorit.
"I-am explicat că noi, femeile din România suntem foarte puternice şi dacă are un mesaj pentru ele... mi-a spus că se identifică cu femeile din România, pentru că atât mama ei, cât şi bunica au crescut-o în acest stil. Şi ştie ce înseamnă să fie o femeie puternică, să fie o femeie iubitoare, o femeie extraordinară. Ea are o relaţie foarte frumoasă cu copiii ei, pe care îi adoră. Nu erau, dar o să se întâlnească cu ei într-o altă ţară. Nu pot să vă dau toate detaliile acum.
M-a impresionat foarte tare staff-ul: 85 de persoane, nu am apucat să vorbesc cu toate. Dar am vorbit cu stylistul, cu managerul, care este cel mai important şi mi-a dat câteva detalii – am apreciat foarte mult acest lucru. (...). Sport în fiecare zi şi a exclus zahărul şi lactatele din meniul ei. (...)", a mai spus prezentatoarea Geanina Ilieş.
J. Lo are şanse să câştige un Oscar cu rolul din "Kiss of the Spider Woman"
Un alt aspect pe care Geanina Ilieş l-a precizat despre artista din SUA a fost acela că, potrivit criticilor de film, ea are mari şanse să câştige un premiu Oscar cu rolul pe care îl are în filmul "The Kiss of a Spider Woman".
J.Lo se află într-un turneu global care a debutat pe 1 iulie în Antalya, Turcia. Ulterior, cântăreaţa a cântat în diferite orașe din Europa, iar pe 27 iulie va ajunge în Bucureşti. Îndrăgita vedetă va susţine un concert impresionant în Piața Constituției, la cea de-a patra ediție a festivalului Summer in the City. Spectacolul se anunţă a fi unul vibrant și exclusivist, combinând pop-ul energic cu influențe latine și momente emoționante.