Antena 3 CNN Life Lumea animalelor Încă o încercare pentru salvarea balenei eșuate pe coasta baltică a Germaniei. Ar putea fi ridicată cu un catamaran de pe fundul mării

Încă o încercare pentru salvarea balenei eșuate pe coasta baltică a Germaniei. Ar putea fi ridicată cu un catamaran de pe fundul mării

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:19 06 Apr 2026 Modificat la 13:20 06 Apr 2026
balena in marea batica
Balena, cu o lungime de 12,35 metri, a eşuat de patru ori în largul coastelor Germaniei de la Marea Baltică de la începutul lunii martie. FOTO: Profimedia Images

Autorităţile germane iau în considerare o nouă încercare de salvare, cu ajutorul unui catamaran, a balenei cu cocoaşă care a făcut senzaţie în ultimele săptămâni după ce a eşuat de mai multe ori în Marea Baltică.

Balena, cu o lungime de 12,35 metri, a eşuat de patru ori în largul coastelor Germaniei de la Marea Baltică de la începutul lunii martie şi a reuşit să se elibereze de trei ori, scrie Agerpres, care citează DPA. Cel mai recent, a rămas blocată, marţi, în largul insulei Poel din Golful Wismar, în apropiere de Hamburg.

Miercuri, toate încercările de salvare au fost anulate, experţii estimând că balena va muri în golf. Câteva zile mai târziu, însă, autorităţile evaluează posibilitatea să o ridice de pe fundul mării cu ajutorul unui catamaran şi să o ducă în ape mai adânci.

Înainte, însă, sunt aşteptate rezultatele unei evaluări medicale, care vor fi probabil disponibile marţi, pentru a se afla care sunt şansele de supravieţuire, a declarat Till Backhaus, ministrul Mediului din landul costier Mecklenburg - Pomerania Inferioară.

Balena se află "într-o stare foarte proastă", a declarat Backhaus, duminică, pentru platforma News5, după o altă vizită la mamiferul marin.

În cazul în care balena va fi considerată suficient de sănătoasă, sub corpul ei vor fi trecute mai multe curele cu lăţimea de 80 de centimetri până la un metru, a spus el. Apoi, ea va fi ridicată cu mare grijă şi aşezată pe o plasă, "astfel încât să poată fi transportată vie".

Marea Baltică este mult mai puţin sărată comparativ cu apa din Marea Nordului sau din Oceanul Atlantic, a precizat Backhaus. Acest lucru îi provoacă animalului probleme grave de piele. Din cauza greutăţii sale, de aproximativ 12 tone, balena s-a afundat deja cu 50-60 de centimetri în solul marin, a precizat el. Cu toate acestea, "starea sa nu s-a schimbat semnificativ faţă de ieri" (sâmbătă, n.r.), a adăugat Backhaus.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului a declarat că balena este în continuare monitorizată nonstop şi stropită regulat cu apă de către pompieri. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close