Masculii de caracatiță cu dungi albastre își injectează partenerele cu venin în timpul împerecherii, paralizându-le, pentru a evita să fie mâncați, dezvăluie un nou studiu, potrivit The Guardian.
Caracatița cu dungi albastre este un cefalopod de mici dimensiuni, dar extrem de periculos, întâlnit frecvent în recifele de mică adâncime și în bălțile formate de maree.
Parte a grupului celor patru specii de caracatițe cu inele albastre, acest animal folosește un neurotoxin foarte puternic numit tetrodotoxină – prezent și la peștii-balon – pentru a-și imobiliza prada.
Un nou studiu sugerează că masculii de caracatiță cu dungi albastre mușcă femela cu precizie și îi injectează veninul direct în aortă la începutul împerecherii.
Femelele adulte au dimensiunea aproximativă a unei mingi de golf – fiind de două până la cinci ori mai mari decât masculii, conform autorului principal al studiului, Dr. Wen-Sung Chung de la Universitatea din Queensland.
Acesta a explicat că femelele de caracatiță sunt predispuse să își devoreze partenerii.
„Canibalismul sexual este foarte des întâlnit la cefalopode. Când femelele de caracatiță cu dungi albastre își depun ouăle, ele petrec aproximativ șase săptămâni fără să se hrănească, ocupându-se exclusiv de îngrijirea ouălor. Au nevoie de o cantitate mare de energie pentru a supraviețui acestei perioade.”
Masculii de caracatiță au un braț specializat pentru împerechere – numit hectocotil – care transferă o capsulă cu spermă în oviductul femelei.
Pentru a evita să fie mâncați în timpul copulației, masculii diferitelor specii de caracatițe au dezvoltat strategii distincte. De exemplu, la argonaute, masculii își sacrifică brațul de împerechere, care se detașează după copulație. Alte specii au hectocotilul alungit pentru a putea monta femelele de la distanță.
„Caracatița cu dungi albastre are un braț de împerechere mult mai scurt”, a explicat Chung. „Fiind incapabili de împerechere la distanță, masculii au adoptat o strategie prin care se urcă pe femelă.”
Femelele nu respiră și nu se mișcă
Cercetătorii au observat că masculii imobilizează femelele în timpul copulației, care durează între 40 și 75 de minute. Pe măsură ce tetrodotoxina își face efectul, femelele încetează să respire după aproximativ opt minute, își pierd culoarea și nu mai reacționează la lumină.
„Împerecherea se încheia când femelele își recăpătau controlul asupra brațelor și îndepărtau masculii”, au notat oamenii de știință.
Nicio femelă nu a murit în timpul copulației și toate s-au hrănit normal în ziua următoare, ceea ce sugerează o anumită rezistență la tetrodotoxină, a explicat Chung.
Veninul caracatiței cu dungi albastre poate fi mortal pentru oameni. De asemenea, cazuri fatale au fost documentate și la țestoasele verzi din Moreton Bay, care au ingerat accidental caracatițele în timp ce se hrăneau cu iarbă de mare.
La fel ca majoritatea caracatițelor, această specie are un ciclu de viață semelpar – ceea ce înseamnă că indivizii se reproduc o singură dată înainte de a muri. Masculii mor la scurt timp după împerechere, iar femelele mor după ce larvele lor eclozează.
Chung a descris această tehnică neobișnuită de împerechere drept o „cursă evolutivă a înarmării” între sexe.
„Pentru că femelele au devenit mult mai mari și mai puternice… masculul a trebuit să dezvolte o strategie specifică pentru a se asigura că își transmite genele mai departe.”
Cercetarea a fost publicată în jurnalul Current Biology.
