La cea mai mare grădină zoologică privată din Chile, suricatele, maimuțele, lemurii și felinele au participat duminică la o inedită „vânătoare de ouă”, căutând hrană ascunsă în ambalaje decorate cu tematică pascală, scrie AP News.
Evenimentul a avut loc anual la Bioparque Buinzoo, din Santiago, capitala țării, cu scopul de a oferi vizitatorilor un spectacol atractiv, dar și de stimula comportamentele naturale de căutare a hranei în rândul animalelor.
Îngrijitorii au ascuns mici pachete decorate ca ouăle de Paște, dar umplute cu carne, în țarcurile unor feline de talie mică, care au sărit pe ramurile copacilor pentru a-și găsi recompensa.
În cazul suricatelor, un coș cu „ouă” a fost așezat printre pietrele din țarc. Maimuțele și lemurii au primit fructe ascunse în pungi maro din hârtie, decorate cu urechi de iepuraș.
Directorul grădinii zoologice, Ignacio Idalsoaga, a explicat că, în sălbăticie, aceste animale își petrec o mare parte din viață căutând hrană, iar grădina zoologică a vrut să reproducă acest comportament cât mai fidel.
El a ținut să precizeze că gustările oferite nu au fost, desigur, ouă de ciocolată, ci alimente potrivite fiecărei specii, similare celor pe care animalele le-ar consuma în habitatul lor natural.
Potrivit lui Idalsoaga, evenimentul este organizat de 16 ani.
„Echipa noastră creativă a fost foarte imaginativă anul acesta”, a spus directorul grădinii zoologice.