Un târg special de adopții va avea loc într-un centru comercial din Sectorul 3 al Capitalei, în acest weekend, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor fără Stăpân. Peste 30 de câini și pisici, care așteaptă un cămin iubitor, vor fi prezenți atât sâmbătă, cât și duminică pentru a fi adoptați.
Raluca Băleanu, consilier la Protecția Animalelor din Ilfov, a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre procesul de adopție. Potrivit acesteia, animalele sunt pregătite pentru adopție, fiind vaccinate, deparazitate, microcipate și sterilizate, dacă vârsta permite.
„Suntem în centrul comercial în acest weekend atât sâmbătă, cât și duminică. Peste 30 de câini și pisici vor fi acolo. Sunt animăluțe gata de adopție. Adopția poate fi făcută pe loc. Toate aceste animăluțe pleacă la noua lor casă, vaccinate, deparazitate, sterilizate dacă au deja vârsta necesară și microcipate și, bineînțeles, cu contract de adopție foarte important de spus asta și mi-ar plăcea să nu existe o astfel de zi. Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân.
Mi-ar plăcea toate animalele să fie la casa lor, să aibă un stăpân. Din păcate nu se întâmplă asta. Sunt foarte multe animale care sunt pe străzi sau sunt în adăposturi și de aceea există astfel de târguri de adopții”, spune Raluca Băleanu.
De asemenea, potrivit acesteia, adopția poate fi făcută pe loc.
„Nu vor veni la centrul comercial pentru shopping. Vor veni pentru adopție și vor pleca pe loc cu un câine, cu o pisicuță, cu mai mulți, de ce nu, și pe loc va fi adopția.”
Ea a vorbit și despre povestea acestor animăluțe care sunt prezente la târgul de adopție.
„Sunt căței care au ajuns în adăpost pentru că au fost abandonați.
Sunt găsiți de angajații adăpostului și duși acolo. Sunt atât puiuți undeva la 3-4 luni, cât și câini mai măricei de 2-3 ani.
Noi mereu spunem adoptă responsabil, pentru că, într-adevăr, un câine sau o pisică reprezintă o responsabilitate pe termen lung 10-15 ani minimum.
Și atunci trebuie să știm foarte bine dacă vrem cu adevărat să avem un animal la noi în casă. Nu vrem să mai vedem câini pe străzi și asta înseamnă că nu vrem să mai vedem abandon și nu vrem să mai vedem animale care nu sunt sterilizate și care se înmulțesc necontrolat”, a declarat Raluca Băleanu, consilier la Protecția Animalelor din Ilfov.