Antena 3 CNN Life Cum să amenajezi un magazin care atrage clienți: 4 trucuri de pus în practică

Cum să amenajezi un magazin care atrage clienți: 4 trucuri de pus în practică

În orice tip de magazin, designul joacă un rol extrem de important atunci când vine vorba de atragerea clienților și posibilitatea de a-ți crește vânzările.

Cum să amenajezi un magazin care atrage clienți: 4 trucuri de pus în practică
Sursa foto: Shutterstock
de Georgiana Adam    |    27 Noi 2020   •   17:10

Toate elementele de decor interior ar trebui să creeze o atmosferă primitoare, unde clienții să se simtă confortabil și să aibă cea mai bună experiență la cumpărături.

Cu un design bine gândit, vei atrage interesul clienților și îi vei putea păstra mai mult timp în magazin, explorând ofertele și produsele disponibile. Iată câteva trucuri care îți vor fi de ajutor:

Stabilește schema de amenajare corectă

Modul în care aranjezi mobila și stabilești culoarele dintre rafturile cu produse sau zonele unde expui produsele promoționale este esențial pentru a gestiona traficul din magazin. Bineînțeles, soluția finală depinde de un număr de factori, precum dimensiunea spațiului, produsele pe care le comercializezi și tipul de clienți pe care îi dorești.

De exemplu, dacă aranjezi rafturile în linie dreaptă, vei avea un flux de trafic organizat. Acest tip de amenajare este ideal dacă ții produsele pe rafturi sau dacă ai un magazin mare. În cazul în care vrei să creezi o buclă, produsele vor avea expunere maximă, fiind ușor să poziționezi produse promoționale. Dacă publicul țintă este format din millenials și generația Z, poți opta pentru o amenajare geometrică și să combini diferite rafturi, corpuri de iluminat, coloane de susținere și stiluri de plafon pentru a crea o atmosferă ușor artistică.

Folosește iluminatul potrivit

Iluminatul joacă un rol extrem de important într-un magazin deoarece poate ghida clienții prin magazin și poate crește timpul pe care aceștia îl petrec la cumpărături. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să găsești corpurile de iluminat potrivite. Dacă optezi pentru un proiector led, vei putea personaliza ușor interiorul magazinului, mai ales că acesta permite o detaliere clară și fină, cu efect puternic de accentuare.

Un alt criteriu de care trebuie să ții cont este temperatura de culoare. Astfel, dacă ai un magazin mic și vrei să lași impresia unui spațiu încăpător, folosește lumină rece. În schimb, dacă vrei să creezi o atmosferă primitoare, optează pentru lumina caldă. Nu în ultimul rând, lumina accent te poate ajuta să atragi atenția către anumite produse, spre deosebire de lumina ambientală, din restul magazinului.

Așază produsele unde trebuie

Evită să îngrămădești prea multe produse în zona de decompresie, mai exact, la intrarea în magazin. Aceasta este zona unde clienții încep să se acomodeze cu atmosfera din magazin și, cel mai probabil, nu vor băga de seamă prea multe produse de aici. În plus, riști să aglomerezi magazinul la intrare, fapt care poate descuraja alte persoane să intre în magazin.

Cel mai bine este să amplasezi cât mai puține produse în această zonă și să te asiguri că schema de amenajare și lumina sunt potrivite pentru a atrage clienți. Iar în cazul în care ai coșuri de cumpărături, așază-le după zona de decompresie.

Mergi un pas mai departe

Chiar dacă amenajarea unui magazin este legată în mare parte de partea vizuală, există și alți factori care pot contribui la crearea unui spațiu primitor, precum aromele, sunetul și chiar gustul. De exemplu, dacă ești în industria alimentară, este ușor să atragi clienți cu un miros îmbietor de prăjituri abia scoase din cuptor. În schimb, dacă ești în industria modei, poți folosi diferite parfumuri pentru a crea impresia de familiaritate.

Un alt aspect important este muzica pe care o folosești, dar și disponibilitatea de a lăsa clienții să guste din produsele pe care le comercializezi. De asemenea, dacă nu ești în industria alimentară, poți oferi tot felul de produse comestibile pe care clienții le pot savura în timp ce fac cumpărături.

Așadar, aceste trucuri pot fi de mare ajutor pentru a planifica și amenaja un magazin care atrage constant clienți. Ține cont de tipul de public țintă, produsele pe care le comercializezi și experiența pe care vrei să o creezi și pune în practică soluția care ți se potrivește cel mai bine.

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close