Antena 3 CNN › Life › Are "boala fluturelui", dar a fost la maraton. Collin Farrell este cel mai bun prieten al ei. Povestea lor este acum într-un documentar

Are "boala fluturelui", dar a fost la maraton. Collin Farrell este cel mai bun prieten al ei. Povestea lor este acum într-un documentar

A.N.
10 minute de citit Publicat la 23:08 16 Noi 2026 Modificat la 23:08 16 Noi 2026
emma fogarthy colin farrell
Emma Fogarty și Colin Farrell. sursa foto: Getty

O femeie din Irlanda care trăiește cu o boală genetică rară, din cauza căreia 80% din corpul ei nu are piele, a reușit să participe la maratonul de la Dublin cu ajutorul vechiului ei prieten, actorul Colin Farrell, care i-a împins scaunul cu rotile pe ultimii kilometri. Povestea lor este spusă acum în documentarul „The Slightest Touch”, iar cei doi au vorbit pentru The Guardian despre prietenia care îi leagă de 15 ani și despre motivul pentru care actorul a acceptat să-și povestească, pentru prima dată, viața personală în fața camerelor.

Emma Fogarty are 42 de ani și suferă de epidermoliză buloasă (EB),  cunoscută drept „boala fluturelui” - o boală genetică incurabilă. Luna trecută, HBO a trimis un avion privat la Dublin ca s-o aducă la Londra pentru premiera filmului, pentru că, în starea ei, un zbor comercial ar fi fost, fizic, imposibil. Avionul nu a fost trimis pentru Colin Farrell, deși actorul apare în documentar, ci pentru ea, adevărata protagonistă a poveștii.

O boală de care aproape nimeni n-a auzit

Când Emma Fogarty a fost diagnosticată, părinților ei li s-a spus că probabil nu va trăi mai mult de o săptămână, iar medicul a adăugat că poate ar fi fost mai bine așa. În cazul acestei boli, proteinele care țin laolaltă straturile pielii lipsesc sau nu funcționează corect, așa că pielea devine fragilă ca aripile unui fluture. Cea mai mică lovitură sau atingere poate provoca rupturi și bășici, iar Emma trăiește cu 80% din corp fără piele, cu rănile protejate de bandaje.

Ea spune că EB este cea mai dureroasă boală de care n-a auzit nimeni: „Fiecare minut din fiecare zi e foarte greu. E extrem de dureros când nu ai piele”.

În fiecare zi, o asistentă vine la ea acasă, iar o dată la două zile îi schimbă complet bandajele, o operațiune care durează între două și patru ore. Emma ia o cantitate uriașă de analgezice, care abia dacă îi atenuează durerea.

„Nu e ușor. Chiar nu e. Dar trebuie să mergi mai departe, pentru că fie trăiești, fie mori. Iar eu vreau să trăiesc”, spune Emma.

Boala i-a luat multe dintre lucrurile pe care alții le consideră firești, de la momentul în care tatăl ei ar fi condus-o la altar până la copii sau o carieră. Cu toate acestea, Emma refuză să-și privească viața doar prin ceea ce a pierdut.

„Dar uitați-vă ce mi s-a dat”, spune ea. „Există un dar undeva în viața pe care am primit-o”.

Medicii compară rănile provocate de această boală cu arsurile de gradul trei. Forma severă de EB de care suferă o expune și unui risc ridicat de cancer de piele agresiv, iar Emma a fost diagnosticată de două ori. În 2019, din cauza cancerului, i-a fost amputat piciorul stâng. Este cea mai în vârstă persoană din Irlanda care trăiește cu această formă a bolii, iar starea ei se va agrava odată cu înaintarea în vârstă.

O fată dintr-un orășel și un star de la Hollywood

Emma locuiește cu părinții ei în Abbeyleix, un orășel din comitatul irlandez Laois. A încercat de mică să ducă o viață cât mai normală, iar la 18 ani a plecat de acasă ca să studieze la Limerick.

După facultate s-a mutat la Dublin, unde a lucrat la o bancă și a locuit singură, într-un apartament al ei, până la 23 de ani, când și-a rupt un picior și a fost nevoită să se întoarcă acasă.

Pe Colin Farrell l-a cunoscut în urmă cu aproximativ 15 ani, la o cină caritabilă, iar ceea ce i-a apropiat a fost umorul.

„Am râs din prima clipă în care ne-am cunoscut, ne luam peste picior”, își amintește Emma. „Eu îl tachinam pe el, el mă tachina pe mine”.

Totul a început cu câteva mesaje pe an, însă astăzi, ori de câte ori zboară din Los Angeles în Irlanda, actorul trece pe la ea.

„Bea o ceașcă de ceai, mănâncă un sandviș, se așază și stă de vorbă cu familia. Tati e mare pasionat de filme. Așa că mereu vorbește cu Colin despre filme. Pe când eu sunt de genul: «Ce fac copiii?»”, povestește tânăra.

Emma recunoaște că prietenia lor pare, la prima vedere, cel mai improbabil lucru din lume.

„Eu sunt fata asta dintr-un orășel mic, cu o dizabilitate teribilă, iar el e superstarul ăsta uriaș de la Hollywood. Două vieți complet diferite, pe care nu le-ai pune niciodată laolaltă, nici într-un milion de ani. Și totuși, cumva, am găsit această prietenie minunată”, spune ea.

Legătura dintre ei s-a adâncit după amputare, când Farrell a fost printre puținii care au întrebat-o cum se simte cu adevărat.

„După ce mi-am pierdut piciorul, Colin a fost unul dintre singurii oameni care m-au întrebat: «Cum ești cu capul? Cum stai cu sănătatea mintală?» Cred că oamenilor le era prea frică să întrebe sau nu voiau. El a fost unul dintre puținii care au făcut-o”, își amintește Emma.

Acum, după 15 ani, cei doi sunt mai apropiați ca oricând: „E un prieten adevărat. Știu că o să-l am alături tot restul zilelor mele”.

Maratonul care a strâns peste un milion de euro

În 2024, ca să-și sărbătorească cei 40 de ani, Emma a participat la maratonul de la Dublin, iar Colin Farrell i-a împins scaunul cu rotile pe ultimii 4 kilometri, câte unul pentru fiecare deceniu din viața ei. Au strâns împreună peste un milion de euro pentru Debra, organizația care îi sprijină pe bolnavii de EB, iar lunile de pregătire sunt documentate în filmul regizat de Rachel Fleit.

Cursa a epuizat-o, recunoaște Emma. Din fericire, nu au existat lovituri sau zdruncinături, însă după maraton a descoperit o rană la genunchi, provocată probabil de blugii pe care îi purta, care s-a vindecat abia după un an.

În ziua cursei avea analgezice ascunse în mânecă, dar n-a avut nevoie de ele: „Dar până la urmă adrenalina m-a ajutat să trec prin asta. A fost pur și simplu electrizant. Simțeai energia mulțimii. A fost absolut uimitor, ne-a împins înainte, a fost minunat și n-am simțit nicio durere”.

Pentru Farrell, momentul a fost unul de mare tensiune.

„Eram îngrozit. Era o responsabilitate enormă. Eram atent la fiecare denivelare și la fiecare groapă”, își amintește el.

Actorul a mai alergat un maraton, la Brisbane, în 2021, pe care l-a terminat în trei ore și 53 de minute. A început să alerge în timpul filmărilor pentru „Thirteen Lives”, în care l-a jucat pe John Volanthen, scafandrul britanic implicat în salvarea copiilor blocați într-o peșteră din Thailanda, el însuși un pasionat al maratoanelor.

Întrebat dacă ar mai alerga unul, Farrell a răspuns: „Nu cred că o să fiu un om cu 20 de maratoane, dar s-ar putea să ajung la șase sau șapte, dacă mai am 20 sau 30 de ani”.

De ce a vrut Emma să-și arate rănile

Emma a cerut ca în film să apară și scene în care i se schimbă bandajele, pentru că a vrut ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat boala ei: „Când intru într-o încăpere, oamenii îmi văd mâinile bandajate și brațele bandajate. E intens, dar ce văd ei sunt niște bandaje”.

Ea poate explica pe larg ce este EB, „dar până când cineva nu vede o rană, e foarte greu să-și imagineze cum arată o rană”. „Oricât de vulnerabil a fost momentul, știam că vreau să-mi arăt rănile”. Nici atunci nu și-a pierdut umorul sec care o caracterizează: „Fundul nu-l filmăm! Nu e genul ăla de film”.

Reținerile lui Colin Farrell

Actorul spune că nu regretă că a făcut filmul și că l-ar face din nou oricând pentru Emma, deși la început a avut multe îndoieli. „Dar am avut o grămadă de rețineri la început.” Se temea, explică el, că documentarul va fi perceput greșit: „O să pară un material de laudă? Sau că încerc să arăt ce băiat de treabă sunt?”

Imitând o voce mieroasă, de Hollywood, Farrell a ironizat felul în care ar fi putut fi prezentată povestea: „E o celebritate și e prieten cu o persoană cu dizabilități!”

Apoi a adăugat: „Porcăria asta trebuia să moară. Suntem prieteni în ciuda faptului că Emma are EB și în ciuda oricărei celebrități aș avea eu. Suntem prieteni”.

După anii tumultuoși din tinerețe, Farrell a vorbit foarte rar despre viața lui personală.

„N-am niciun interes ca cineva să știe ceva despre viața mea”, spune el în film. A înțeles însă de la început că, pentru a face cunoscută povestea prietenei sale, va trebui să renunțe puțin la această discreție. „Știam că va trebui să mă deschid și eu puțin ca să fac cunoscută povestea Emmei”.

Farrell a acceptat, fără prea mult entuziasm, ca echipa de filmare să intre în casa lui din Los Angeles, unde locuiește cu cei doi fii, James, de 23 de ani, și Henry, de 17. În fața regizoarei Rachel Fleit s-a deschis probabil mai mult decât intenționa și a vorbit despre familie și despre dependență.

A povestit că a început să bea pe la 13 sau 14 ani, în pubul de lângă casa lui din Castleknock, Dublin, pentru că era un copil timid, care devenea mai sigur pe el după câteva pahare. Mai târziu au urmat „toate drogurile la care te poți gândi”.

Actorul a renunțat la alcool și droguri în decembrie 2005, când a ajuns la dezintoxicare după filmările pentru „Miami Vice”. El spune că a rămas sobru datorită fiului său cel mare, James, care avea atunci doi ani și jumătate.

„Mi-am dat seama că avea nevoie de un tată”, spune el în film. „Și mai mult decât alți copii, pentru că el nu va putea niciodată să aibă grijă de sine”. James suferă de sindromul Angelman, o boală genetică rară care provoacă întârzieri în dezvoltare și, adesea, crize convulsive.

Una dintre cele mai emoționante scene din documentar îl are în centru pe James, care nu vorbește. Băiatul intră în sufragerie mâncând chipsuri, întrerupe interviul și se aruncă peste spătarul canapelei, direct în brațele tatălui său, care îl strânge la piept și îi culege cu drag firimiturile de pe pulover, mâncându-le una câte una.

Întrebat despre această scenă, Farrell a glumit la început. „Da. Parcă i-aș fi strecurat o bancnotă de 20 și i-aș fi zis: «Vino aici și fă-mă să arăt bine». A jucat impecabil.” Apoi a devenit serios: „Momentul ăla, mai mult decât oricare altul… a fost… da…” După o pauză lungă, a adăugat: „A fost frumos”.

Când i s-a spus că probabil e plăcut să aibă momentul înregistrat, actorul și-a atins pieptul: „Presupun. Dar îl am și aici”.

Farrell a văzut filmul împreună cu Emma și mărturisește că i-a plăcut să-i urmărească reacțiile, nu și filmul în sine.

„Nu vreau să-l mai văd niciodată, cât oi trăi”. Motivul, explică el, este că i-a fost greu să-și vadă propria viață pe ecran. „Îmi ajunge să-mi trăiesc viața. Să o văd redată așa a fost prea mult pentru mine. Dar aș face-o din nou și din nou ca să fac cunoscută povestea Emmei, pentru că spiritul ei e atât de inspirațional. În cei 50 de ani de viață ai mei, ea mă uimește și în ziua de azi”.

„Fac oare o comedie despre doi prieteni?”

Regizoarea Rachel Fleit a fost aleasă după ce a trecut de filtrul lui Farrell, iar apoi a avut o convorbire video cu Emma, pe care echipa o numește, în glumă, „marea șefă”. Fleit și-a pierdut tot părul din copilărie din cauza alopeciei și spune că s-a regăsit imediat în povestea Emmei.

„Când am stat cu Emma pe Zoom, m-am conectat imediat cu ea. Eu trăiesc cu alopecie universală. Și nu se compară în niciun fel cu EB, dar e ceva aparte când crești cu ceva care te face diferit într-un fel”, mai spune acesta.

Documentarul este mult mai intim decât s-ar aștepta cineva de la un film cu un star de la Hollywood, iar regizoarea explică asta prin felul în care a lucrat: „Nu i-am spus niciodată lui Colin ce întrebări urma să-i pun. Nu i-am spus niciodată Emmei ce întrebări urma să-i pun. Nu fac documentare amănunțită ca parte a procesului meu creativ. Pur și simplu vin și spun: «Povestește-mi despre tine, spune-mi totul de la început și nu lăsa nimic pe dinafară.» Și așa devine o conversație între prieteni”.

Până la urmă, spune Fleit, „The Slightest Touch” este un film despre prietenie. „Sunt pur și simplu amici. Au un fel de a se tachina care e de-a dreptul hilar. Uneori mă întrebam: «Fac oare o comedie despre doi prieteni?»”

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close