Antena 3 CNN Life Motivul pentru care încărcătoarele trebuie scoase din priză ori de câte ori nu sunt folosite

Motivul pentru care încărcătoarele trebuie scoase din priză ori de câte ori nu sunt folosite

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:00 14 Dec 2025 Modificat la 08:14 14 Dec 2025
incarcator in priza
Fenomenul numit „vampire power” este real. Foto: Getty Images

Toate dispozitivele de care ne folosim zi de zi depind de baterii și, automat, de încărcătoare. De la telefoane, laptopuri, ceasuri inteligente, căști, până la trotinete și biciclete electrice, scrie theconversation.com.

Și cei mai mulți dintre noi obișnuim să lăsăm încărcătoarele permanent în priză, lângă pat, fără să ne mai gândim măcar să le scoatem atunci când nu le folosim. Însă, potrivit specialiștilor, aceasta nu este cea mai bună variantă. 

Încărcătoarele consumă energie chiar și când nu încarcă nimic

Fenomenul numit „vampire power” este real. Asta înseamnă că orice încărcător lăsat în priză continuă să tragă o cantitate mică de energie. O parte alimentează circuitele interne, iar restul se pierde sub formă de căldură.

Luate individual, aceste pierderi sunt minore. Dar dacă pui la socoteală încărcătoarele pentru toate dispozitivele din casă, plus alte electronice care au consum în standby (de exemplu televizoarele), energia irosită se adună în timp. 

Totuși, încărcătoarele moderne au circuite care reduc drastic consumul în așteptare. Acestea intră în stand-by până când un dispozitiv cere energie.

Cum trebuie folosite încărcătoarele

Din cauza fluctuațiilor tensiunii din rețea, componentele încărcătoarelor se degradează cu timpul. Asta scurtează durata de viață, deși în cazul încărcătoarelor de calitate problemele sunt rare. Pe de altă parte, produsele ieftine, fără certificări, pot fi periculoase pentru că nu au protecții adecvate și pot provoca incendii. Tocmai de aceea este bine ca încărcătoarele să fie scoase din priză de fiecare dată când nu sunt folosite. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close