Antena 3 Life Neurochirurgul Vlad Ciurea dezvăluie cum își distrug românii creierul

Neurochirurgul Vlad Ciurea dezvăluie cum își distrug românii creierul

06 Feb 2019   •   19:24
Neurochirurgul Vlad Ciurea dezvăluie cum își distrug românii creierul
Sursa foto: foto: captura Antena 3

Aglomeraţia, stresul, programul încărcat, toate ne afectează sănătatea.

Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea afirmă că din cauza stresului creierul ajunge să de degradeze foarte rapid.

“Creierul funcţionează prin sinapse, care au un chimism. Cu cât tragem mai mult de acest chimism, el nu are timp să se refacă. (…)

Pas cu pas, nu vă repeziţi să le faceţi pe toate odată, nu o să reuşiţi, o să clacaţi! A apărut din cauza aceasta şi sindromul de epuizare nervoasă burn-out. În familie pot să apară supărări, sunt elementele de la serviciu pe care le punem la suflet. Unde ai ajuns, vrei să faci repede totul.

Plecând de la epuizarea creierului şi plecând de la faptul că nu reuşim să facem faţă la toate aceste solicitări, un element pe care îl avem este acest telefon, care este o unealtă foarte bună, un rău necesar, ca şi automobilul, ca şi avionul. Toată problema este să nu fie în exces”, a precizat profesorul Ciurea, potrivit stiri.tvr.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close