Emily, o tânără de 28 de ani, originară din New York și care locuiește în Texas, Statele Unite ale Americii, deţine recordul pentru cea mai lungă transmisiune live continuă pe Twitch, cu peste 1.300 de zile consecutive de transmisiune. Tânăra, cu numele de Emilycc pe Twitch, a început experimentul incredibil de a se filma fără oprire în noiembrie 2021.
De peste trei ani, Emily se trezește dimineața, se machiază, mănâncă, își plimbă câinele, doarme, se joacă jocuri video, totul live. Camerele sunt interzise doar în baie. Există însă câştiguri financiare semnificative în urma acestei activităţi, aceasta câştigă 5,99 dolari pe lună de la fiecare dintre abonații săi, care sunt de ordinul miilor, asta pe lângă donații.
Conform unei analize realizate de Streams Charts şi preluată de Corriere della Sera, Emily câștigă în jur de 5000 de dolari pe lună. Cu toate acestea, prețul pe care îl plătește este, de asemenea, foarte mare pentru că acest stil de viață a împiedicat-o să-și realizeze visele. Scopul ei este să cumpere o casă și să se căsătorească până la vârsta de 30 de ani, dar prezența constantă online o împiedică să iasă la întâlniri. "De trei ani, nu și-a luat zile de concediu medical, nu și-a luat vacanțe, nu a refuzat nicio invitație la o nuntă, nu a făcut sex", relatează Washington Post.
Pe canalul de Twitch, tânăra spune: "Dorm în timp ce fac streaming și uneori chiar fac duș în streaming (îmbrăcată) și dacă se ia curentul, intru în direct pe telefon. Emily este şi-a exprimat îngrijorarea că oprirea transmisiunii în direct ar putea fi "sinucidere în carieră": "Mă obligă să fac lucruri pe care nu vreau să le fac pentru că vreau ca această transmisiune în direct să funcționeze", recunoaște ea. "Îmi doresc atât de mult să funcționeze încât nu-mi mai pasă de nimic altceva."
![]()
Cu toate acestea, ea însăși recunoaște că transmisiunea în direct fără oprire o face să se simtă singură și i-a deteriorat relația cu părinții ei, care nu înțeleg de ce transmite urmăritorilor fiecare secundă a vieții sale. În transmisiunile în direct, însă, nu lasă loc pentru tristețe și sentimente negative, de teamă să nu-i facă pe telespectatori să se simtă prost: "Dacă aș fi mereu în direct, nu ar trebui să mă gândesc la nimic", spune ea. "Vreau doar să dau tot ce am mai bun."
Numărătoarea inversă de pe canalul lui Emilycc indică faptul că mai sunt puțin sub 50 de zile până la sfârșitul maratonului de streaming autoimpus de Emily, dar ea nu a dat nicio indicație despre ce va face după ce acest timp va expira.