Masacrul de la Jocurile Olimpice din 1972, văzut prin ochii unei foste atlete din Israel

de M.T.    |    05 Sep 2012   •   16:16
Masacrul de la Jocurile Olimpice din 1972, văzut prin ochii unei foste atlete din Israel

În urmă cu exact 40 de ani, pe 5 septembrie 1972, la Munchen, un grup de opt palestinieni, care făceau parte din trupele de gherilă Septembrie Negru, au pătruns în Satul Olimpic şi au luat ostatici 11 atleţi, arbitri şi antrenori israelieni. Doi dintre ostatici au fost ucişi în primele momente pentru că au opus rezistenţă, negocierile pentru eliberarea lor întinzându-se pe următoarele 18 ore.

Atacatorii au cerut autorităţilor să negocieze eliberarea mai multor deţinuţi palestinieni din Israel şi a unor radicali germani, precum şi escortarea lor până la un aeroport de pe care să poată pleca la bordul unui avion complet alimentat.

Autorităţile au încercat să organizeze o intervenţie pe aeroport, dar aceasta a fost un eşec. În urma luptei iscate au murit toţi ostaticii, un poliţist german şi cinci dintre atacatori.

Printre cei care au trăit pe viu tragedia de acum patru decenii s-a numărat şi Esther Roth-Shachamorov, o sprinteră care urma să ia startul în semifinala probei de 100 de metri garduri în ziua următoare.

La primele ore ale dimineţii, somnul i-a fost întrerupt de o bătaie în uşa camerei în care stătea. O femeie oficial şi o înotătoare din delegaţia Israelului „mi-au spus că teroriştii s-au infiltrat în clădirea bărbaţilor. Nu înţelegeam, ce voiau să spună prin terorişti? Doar eram la Jocurile Olimpice. Era o situaţie înfricoşătoare”.

În acea perioadă, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei s-a aflat în spatele mai multor atacuri de gherilă, cu scopul de a aduce cauza palestiniană pe agenda de discuţii a mai marilor lumii.

În 1972, Roth-Shachamorov avea 20 de ani şi era ultima speranţă pentru o medalie a delegaţiei Israelului. Jocurile Olimpice se apropiau de sfârşit, după 11 zile de competiţii, iar tânăra sprinteră încerca să urce pe podium la 100 de metri garduri, după ce ratase calificarea în finala de la 100 de metri la foto-finiş.

„Eram la apogeu, păream un cal sălbatic lăsat liber. Toată lumea era foarte încântată. Îmi amintesc de faptul că până şi guvernul şi-a oprit şedinţele pentru a-mi urmări cursele. Cu toţii aşteptau următoarea fază”, şi-a amintit femeia de 60 de ani, care acum predă educaţia fizică la o şcoală din apropiere de Tel Aviv, pentru AFP.

Aşteptarea a fost zadarnică.

Roth-Shachamorov şi ceilalţi sportivi israelieni au fost rapid mutaţi într-o clădire separată, sub protecţia poliţiei germane, şi au urmărit desfăşurarea evenimentelor la televizor.

„Îmi amintesc că a fost o zi obositoare şi înfricoşătoare. Îi vedeam pe germani negociind cu teroriştii de la balcon. Erau ameninţări că, dacă 200 de palestinieni nu vor fi eliberaţi, din două în două ore, un israelian va fi aruncat în stradă. priveam la ceas şi ne spuneam: «Este ora 12, ce se întâmplă acum? Acum este ora 14:00, ce se va întâmpla?»”, a povestit fosta atletă.

Un medic din delegaţia israeliană a venit la Roth-Shachamorov, amintindu-i că are nevoie de odihnă, pentru că va concura în ziua următoare.

„Antrenorul meu este ostatic, sunt speriată, a fost o zi tensionată. Un antrenor este totul pentru sportiv. Cum aş putea să concurez?”, a răspuns ea. Medicul i-a explicat că îi va da nişte pastile care o vor ajuta să doarmă: „Idealul israelian de a nu ceda în faţa terorii trebuia să stea în picioare prin mine”.

Singură şi speriată, tânăra atletă a mers în camera sa: „Am luat acele pastile, care au avut un puternic efect asupra mea, dar seara nu a fost deloc liniştită. Voiam să câştig pentru ţara mea, pentru antrenorul meu”.

Încă o dată, a fost trezită. De această dată de stirea că toţi cei nouă ostatici au fost ucişi în urma operaţiunii de salvare a forţelor de securitate germane.

În ziua următoare, delegaţia israeliană a decis să părăsească Jocurile Olimpice, nu înainte de a asista la o slujbă în memoria victimelor.

„În loc să ne întrecem, ne găseam pe stadion pentru o slujbă. Toată lumea era stană de piatră şi plângea”, a încheiat Roth-Shachamorov.

x close