Antena 3 CNN Life Sănătate Grupa de sânge cea mai predispusă la accident vascular cerebral la persoanele tinere

Grupa de sânge cea mai predispusă la accident vascular cerebral la persoanele tinere

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 07:00 19 Iul 2026 Modificat la 08:14 19 Iul 2026
eprubete cu probe de sange
AVC-urile la persoanele tinere sunt mai puțin legate de depunerile de grăsime pe artere. Foto: Getty Images

Grupa de sânge ar putea influența mai mult sănătatea decât se credea până acum. Un studiu publicat în revista Neurology arată că anumite grupe sanguine pot fi asociate cu un risc mai mare de accident vascular cerebral produs înainte de vârsta de 60 de ani, potrivit Science Alert

Cercetarea, realizată pe baza datelor provenite din 48 de studii genetice, a analizat aproximativ 17.000 de persoane care au suferit un AVC și aproape 600.000 de persoane fără antecedente de accident vascular cerebral. Toți participanții aveau între 18 și 59 de ani.

Oamenii de știință au descoperit că persoanele care au o anumită variantă genetică a grupei A, numită A1, prezintă un risc cu aproximativ 16% mai mare de a suferi un AVC înainte de 60 de ani, comparativ cu celelalte grupe sanguine.

Explicația ar putea avea legătură cu factorii implicați în coagularea sângelui

În schimb, persoanele cu varianta O1 au avut un risc mai redus, cu aproximativ 12%.

Specialiștii spun însă că diferența de risc rămâne relativ mică și nu justifică măsuri suplimentare de screening sau monitorizare pentru persoanele cu grupa A.

„Încă nu știm exact de ce grupa A este asociată cu un risc mai ridicat”, a explicat neurologul Steven Kittner, unul dintre autorii studiului. Potrivit acestuia, explicația ar putea avea legătură cu factorii implicați în coagularea sângelui, cum ar fi trombocitele și proteinele care influențează formarea cheagurilor.

Cercetătorii au observat și că persoanele cu grupa B aveau un risc cu aproximativ 11% mai mare de AVC comparativ cu participanții fără accident vascular cerebral, indiferent de vârstă.

AVC-urile la persoanele tinere sunt mai puțin legate de depunerile de grăsime pe artere

În schimb, în cazul persoanelor care au suferit AVC după vârsta de 60 de ani, influența grupei de sânge A nu a mai fost semnificativă. Acest lucru sugerează că accidentele vasculare produse la vârste mai tinere ar putea avea mecanisme diferite față de cele apărute la vârste înaintate.

Autorii studiului spun că AVC-urile la persoanele tinere sunt mai puțin legate de depunerile de grăsime pe artere și mai mult de probleme care țin de formarea cheagurilor de sânge.

Deși concluziile pot părea îngrijorătoare, cercetătorii subliniază că riscul general rămâne influențat de numeroși alți factori, precum stilul de viață, tensiunea arterială, fumatul sau istoricul medical.

Totodată, ei atrag atenția că sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mai bine legătura dintre grupa de sânge și accidentele vasculare cerebrale.

În fiecare an, sute de mii de oameni suferă AVC-uri la nivel mondial, majoritatea cazurilor apărând după vârsta de 65 de ani.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close