Antena 3 CNN Life Sănătate Oamenii de știință cred că au aflat de ce femeile sunt mai predispuse la boala Alzheimer. Efectele menopauzei

Oamenii de știință cred că au aflat de ce femeile sunt mai predispuse la boala Alzheimer. Efectele menopauzei

A.O.
3 minute de citit Publicat la 11:00 31 Ian 2026 Modificat la 11:00 31 Ian 2026
GettyImages-2194168944

Oamenii de știință cred că au aflat de ce femeile sunt mai predispuse la demență decât bărbații. După analiza a datelor medicale a peste 120.000 de femei, cercetătorii au descoperit că menopauza provoacă modificări ale creierului similare celor observate în boala Alzheimer, relatează BBC.

Pierderea de materie cenușie în zone implicate în memorie și emoții ar putea explica parțial de ce femeile au, în general, un risc mai mare de demență decât bărbații, spun oamenii de știință din Marea Britanie. Concluziile lor se bazează pe analiza a datelor medicale a aproape 125.000 de femei, dintre care 11.000 au efectuat și un RMN la creier. 

În cadrul studiului, publicat în revista Psychological Medicine, utilizarea terapiei de substituție hormonală (TSH/HRT) nu a părut să prevină pierderea de materie cenușie cenușie.

Femeile, de două ori mai predispuse la demență decât bărbații

Profesoara Barbara Sahakian, autoarea principală a studiului și cercetătoare la Universitatea din Cambridge, a spus că menopauza ar putea face femeile mai vulnerabile la demență pe termen lung. 

„Regiunile cerebrale în care am observat aceste diferențe sunt cele care tind să fie afectate de boala Alzheimer.Menopauza ar putea face aceste femei mai vulnerabile pe termen lung. Deși nu explică întreaga situație, acest lucru ar putea ajuta la înțelegerea faptului că vedem aproape de două ori mai multe cazuri de demență la femei decât la bărbați”, a spus ea. 

Modificările cerebrale au fost observate în:

  • hipocamp: o zonă cu un rol major în învățare și memorie;
  • ortexul entorhinal; o regiune esențială pentru formarea amintirilor și orientarea spațială;
  • cortexul cingular anterior: o zonă care ajută la atenție și la reglarea emoțiilor ; 

Materia albă și materia cenușie sunt ambele componente esențiale ale creierului și măduvei spinării.

Materia cenușie este alcătuită din corpurile celulelor neuronale și dendritele acestora, adică prelungiri scurte care comunică cu neuronii din apropiere. Materia albă este formată din axoni lungi ai neuronilor, care transmit impulsuri către regiuni mai îndepărtate ale creierului și măduvei spinării.

Terapia de substituție hormonală poate fi luată în considerare pentru simptomele menopauzei, precum tulburările de somn și bufeurile. Cercetătorii afirmă însă că există încă o înțelegere limitată a efectelor menopauzei și ale utilizării TSH asupra creierului, memoriei și stării de spirit.

Studiul a constatat că femeile aflate sub TSH aveau o probabilitate mai mare de a se confrunta cu probleme de sănătate mintală. Totuși, multe dintre acestea prezentau deja dificultăți de sănătate mintală înainte de a li se prescrie tratamentul. 

„Nu ar trebui să există jenă să ceri ajutor”

Coautoarea studiului, dr. Christelle Langley, a spus că este important să fie recunoscută diversitatea dificultăților care pot apărea odată cu menopauza.

„Trebuie să fim cu toții mai sensibili nu doar la sănătatea fizică, ci și la sănătatea mintală a femeilor în timpul menopauzei. Nu ar trebui să existe nicio jenă în a le spune altora prin ce treci și în a cere ajutor”, a spus ea. 

Profesorul Channa Jayasena, expert în endocrinologie de la Imperial College London, a declarat: „Efectul terapiei de substituție hormonală asupra sănătății creierului în menopauză rămâne un subiect de dezbatere, iar studii clinice mai vechi, precum Women’s Health Initiative, nu au reușit să răspundă clar la această întrebare. Oricum, este vorba despre o problemă importantă cu care se confruntă milioane de femei din Regatul Unit și care merită o atenție sporită pe viitor.”

Michelle Dyson, de la Alzheimer’s Society, a precizat că femeile reprezintă aproximativ două treimi dintre persoanele care trăiesc cu boala Alzheimer în Regatul Unit.

„Și, deși încă nu înțelegem pe deplin de ce sunt mai vulnerabile decât bărbații, se crede că hormonii ar putea juca un rol.  Acest studiu amplu adaugă dovezi privind impactul menopauzei asupra creierului, inclusiv modificări fizice precum pierderea volumului cerebral. Însă, fără urmărirea participanților pe termen lung pentru a vedea dacă dezvoltă ulterior demență, nu putem fi siguri că aceste modificări cerebrale asociate menopauzei cresc și riscul de demență”, a explicat cercetătoarea. 

Ea a mai adăugat că activitatea fizică regulată, renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool pot contribui la reducerea riscului de demență.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Alzheimer menopauză

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close