Pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să secvențieze un genom complet din Egiptul Antic. Cercetătorii au citit ADN-ul unui bărbat care a trăit în perioada în care primele piramide se ridicau de-a lungul Nilului. Studiul, publicat în revista Nature, arată că descendența acestuia era în mare parte locală, din Africa de Nord, dar cu o proporție semnificativă provenind din Cornul abundenței (o regiune sub formă de semilună din Orientul Apropiat, considerată „leagănul civilizației” n.red) — o descoperire care transformă o legătură culturală îndelung suspectată într-o dovadă biologică, relatează Earth.com.
Realizarea unui astfel de studiu în Egipt a fost mereu dificilă, din cauza căldurii și a trecerii timpului, care degradează ADN-ul antic. În 1985, Svante Pääbo a raportat prima clonare de ADN dintr-o mumie egipteană, dar obținerea unor genomuri umane complete din astfel de rămășițe a rămas imposibilă timp de decenii.
De ce este acest ADN atât de special
Rămășițele bărbatului provin din Nuwayrat, lângă Beni Hasan, la aproximativ 275 de kilometri sud de Cairo, și viața sa s-a suprapus cu perioada Vechiului Regat. Adeline Morez Jacobs, de la Liverpool John Moores University (LJMU) și Francis Crick Institute (FCI), au coordonat lucrările genetice și analiza.
„Punând cap la cap toate indiciile din ADN-ul, oasele și dinții acestui individ, am reușit să construim o imagine completă”, a declarat Jacobs.
Datarea cu radiocarbon îl plasează între anii 2855 și 2570 î.Hr. Genomul egiptean a fost secvențiat la o acoperire de aproximativ două ori, din ADN extras în laboratoare sterile din doi dinți.
Oasele bărbatului au fost sigilate într-un vas mare de ceramică, aflat într-un mormânt săpat în stâncă. Acest recipient simplu și microclimatul răcoros al camerei au protejat probabil ADN-ul fragil mai bine decât nisipul deschis sau practicile ulterioare de îmbălsămare.
„Pe baza cercetărilor anterioare, noile tehnici genetice ne-au permis să depășim limitele tehnice și să eliminăm contaminarea, oferind primele dovezi genetice privind posibile mișcări de populație în Egipt în acea perioadă”, a explicat Pontus Skoglund, autor principal la FCI.
Testele au indicat un nivel scăzut de contaminare și tiparele caracteristice de degradare moleculară specifice ADN-ului antic.
Bărbatul a murit la aproximativ 60 de ani și avea o înălțime estimată de 1,6 metri. Urmele de osteoartrită și uzura scheletului indică o viață marcată de muncă fizică intensă și repetitivă.
ADN-ul antic dezvăluie arborele genealogic
Genomul arată că aproximativ 80% din descendența bărbatului provenea din surse nord-africane antice, iar restul de 20% se corela cu Mesopotamia, o regiune din Cornul Abundenței estic.
Această împărțire susține ipoteza unor mișcări de populație în Egipt și amestecul acestora cu localnicii în timpul formării primelor state dinastice.
Semnalul genetic este în concordanță cu dovezile arheologice privind contactele din acea perioadă între Egipt și Asia de Vest, inclusiv tehnologii și motive artistice comune.
Rădăcinile dinților sunt bogate într-un țesut care păstrează mai bine ADN-ul decât osul. Prin extragerea din acest strat și utilizarea metodelor moderne, echipa a depășit obstacolele obișnuite întâlnite la ADN-ul antic din climate calde.
Analiza genetică a fost completată de analize izotopice, care citesc semnăturile chimice din dinți pentru a deduce dieta și locul copilăriei. Rezultatele au confirmat o copilărie petrecută în Valea Nilului, în concordanță cu originea locală indicată de genom.
O nouă perspectivă asupra conexiunilor Egiptului
Cercetări anterioare obținuseră doar fragmente de ADN nuclear din mumiile de la Abusir el Meleq, datând dintr-o perioadă mult mai târzie. Noul genom completează un gol esențial de la începuturile Egiptului faraonic, când s-au conturat scrierea, arhitectura monumentală și administrația complexă.
Studiul rafinează și cronologia legăturilor dintre Egipt și Asia de Vest, care până acum erau deduse mai ales din artefacte. Dovezile genetice arată acum că nu doar ideile și bunurile au circulat, ci și oamenii.
„Deși indiciile sunt indirecte, acestea sugerează folosirea roții de olărit”, a spus Joel Irish, coautor și bioarheolog la LJMU.
Urmele de stres scheletic indică ore întregi petrecute în poziție șezândă, cu mișcări repetitive ale brațelor.
Înmormântarea sa într-un mormânt săpat în stâncă și plasarea într-un vas mare de ceramică indică un statut relativ înalt pentru acea perioadă. Totuși, semnele de muncă grea din oase contrazic această imagine, sugerând un prestigiu bazat pe pricepere sau o poveste socială pe care nu o putem reconstrui complet.
Un singur genom nu poate reprezenta o întreagă țară sau secole de istorie, atrag atenția autorii. Este nevoie de multe alte secvențe din regiuni și epoci diferite pentru a urmări cum a variat descendența în Egipt.
Totuși, acest ADN antic, de calitate excepțională, oferă un punct de referință pentru cercetările viitoare și servește drept bază pentru compararea altor indivizi din perioade similare.
De ce contează detaliile privind conservarea
Climatul Egiptului accelerează degradarea ADN-ului, așa că fiecare caz reușit oferă lecții despre metode eficiente. Dinții, vasele sigilate și microclimatele din morminte devin indicii practice pentru recuperarea ADN-ului din muzee și depozite.
Lipsa îmbălsămării ar fi putut contribui la conservarea ADN-ului, spre deosebire de substanțele chimice folosite ulterior, care îl distrug. Acest detaliu va ghida viitoarele analize, care vor fi realizate cu daune minime asupra rămășițelor.
Legăturile genetice dintre Africa de Nord și Asia de Vest reflectă rețelele de schimb deja cunoscute: sisteme de scriere, plante și animale domesticite, tehnici meșteșugărești. Acum știm că și oamenii au făcut parte din aceste schimburi.
Pe măsură ce vor fi analizate mai multe mostre, cercetătorii vor afla dacă această descendență legată de Mesopotamia era comună sau rară în Egiptul timpuriu. Indiferent de răspuns, genomul acestui bărbat arată clar că ideile nu au fost singurele care au călătorit.
Ştiri video recomandate
