Antena 3 CNN Life Știinţă Avertisment! Ce s-ar întâmpla dacă extratereștrii ne contactează. „Dacă vom fi atât de proşti încât să-i provocăm, ne vor anihila în trei secunde”

Avertisment! Ce s-ar întâmpla dacă extratereștrii ne contactează. „Dacă vom fi atât de proşti încât să-i provocăm, ne vor anihila în trei secunde”

Avertisment! Ce s-ar întâmpla dacă extratereștrii ne contactează. „Dacă vom fi atât de proşti încât să-i provocăm, ne vor anihila în trei secunde”
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    05 Mai 2017   •   14:14

Celebrul regizor Ridley Scott, care îşi va lansa la 19 mai noul film SF-horror "Alien: Covenant" (continuarea lui "Prometheus" şi a seriei "Alien"), a susţinut într-un interviu recent că perspectiva ca omenirea să fie ameninţată de o specie extraterestră agresivă nu este chiar atât de improbabilă, conflictul dintre oameni şi extratereştri putând să devină realitate, pentru că în Univers există probabil sute de specii extraterestre inteligente şi avansate tehnologic, iar dacă va exista contact cu o astfel de specie, pământenii trebuie să se pregătească de ce este mai rău, conform unui material publicat de Live Science.

Într-un interviu acordat Agenţiei France Presse (AFP), Scott a vorbit despre credinţa sa că există "nişte fiinţe superioare" în Univers, în contextul apropiatei lansări a ultimului său film, "Alien: Covenant". Ca şi astrofizicianul britanic Stephen Hawking, celebrul regizor este de părere că dacă există o specie extraterestră suficient de dezvoltată tehnologic pentru ca navele sale intergalactice să ajungă până la Pământ, atunci cel mai probabil omenirea va fi ameninţată pentru că aceste fiinţe vor fi ostile. Iar spre deosebire de scenariile multor filme SF despre contactul cu extratereştrii, dacă va escalada un conflict între cele două specii, pământenii vor fi aproape sigur cei care vor pierde.

"Dacă vom fi atât de proşti încât să-i provocăm, ne vor anihila în trei secunde", a declarat Scott pentru AFP.

În interviu regizorul a explicat că există estimări ale experţilor care vorbesc despre posibilitatea existenţei "a 100 - 200 de entităţi" pe alte planete care ar fi putut urma un model evolutiv similar cu cel pământean. Iar dacă reprezentanţii unei astfel de civilizaţii ajung la noi primii (înainte să ajungem noi la ei) atunci "ar fi mai bine să fugim din calea lor şi să ne ascundem".

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: extraterestri Univers
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close