O echipă internațională de oameni de știință a reușit să reconstituie cea mai lungă călătorie preistorică întreprinsă vreodată de oameni, parcursă de primii asiatici într-o călătorie de peste 20.000 de kilometri pe jos, care i-a dus din nordul Asiei până la capătul sudic al Americii de Sud.
Cercetarea, publicată în revista Science de către oamenii de știință de la Universitatea Tehnologică Nanyang (NTU Singapore) în colaborare cu Centrul pentru Ingineria Științelor Vieții și Mediului din Singapore (SCELSE) și Școala Asiatică de Mediu (ASE), a reușit să detalieze această migrație ancestrală prin analizarea secvențelor de ADN a 1.537 de indivizi aparținând la 139 de grupuri etnice diferite. Rezultatele au trasat o rută migratorie care a început în Africa, a traversat nordul Asiei și s-a încheiat în Tierra del Fuego, în Argentina de astăzi.
Călătoria a durat mii de ani și s-a întins pe numeroase generații și a fost posibilă datorită faptului că, în trecut, existau mase de gheață care conectau regiuni care acum sunt separate de oceane. Aceste grupuri umane au trebuit să se confrunte cu multe alte obstacole naturale extreme și au reușit să se adapteze la medii drastic diferite pe parcurs.
Studiul a implicat 48 de autori din 22 de instituții din Asia, Europa și cele două Americi. Analizele lor genetice le-au permis să reconstruiască tiparele strămoșilor comuni și variațiile acumulate în timp, ceea ce a facilitat identificarea punctelor de divergență, a deplasărilor și a adaptării diferitelor populații umane.
Ei au descoperit că sosirea acestor migranți antici în nord-vestul Americii de Sud, mai exact în regiunea împărțită acum de Panama și Columbia, a avut loc acum aproximativ 14.000 de ani. De acolo, populațiile s-au împărțit în patru grupuri majore: unul a rămas în bazinul Amazonului, în timp ce celelalte s-au mutat spre est, în Chaco, regiunea aridă, și spre sud, traversând văile Munților Anzi pentru a ajunge în Patagonia.
Potrivit cercetătorilor, această migrație a avut consecințe evolutive semnificative prin reducerea diversității genetice a migranților. După cum a explicat profesorul asociat Kim Hie Lim, autor corespondent al studiului și director adjunct al proiectului GenomeAsia100K, acei emigranți au purtat doar un subset al fondului genetic al populațiilor lor ancestrale în timpul lungii lor călătorii. Astfel, diversitatea genetică mai scăzută a dus și la o diversitate mai mică a genelor legate de sistemul imunitar, ceea ce poate limita flexibilitatea unei populații în combaterea diferitelor boli infecțioase. Acest lucru ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care unele comunități indigene au fost mai susceptibile la bolile introduse de imigranții ulteriori, cum ar fi coloniștii europeni. Înțelegerea modului în care dinamica trecută a modelat structura genetică actuală a populațiilor ne poate ajuta să înțelegem mai bine rezistența genetică umană.
Dr. Elena Gusareva, cercetător principal la SCELSE și prim autoare a articolului, a declarat că descoperirile evidențiază adaptabilitatea extraordinară a grupurilor indigene timpurii, care s-au stabilit cu succes în medii foarte diferite. Datorită tehnologiei de secvențiere a întregului genom de înaltă rezoluție a SCELSE, putem acum descoperi istoria profundă a migrațiilor umane și amprentele genetice lăsate de primii coloniști.
Studiul evidențiază, de asemenea, subreprezentarea istorică a populațiilor asiatice în proiectele majore de secvențiere. Profesorul Stephan Schuster, director științific al consorțiului GenomeAsia100K și autor principal al articolului, a subliniat că studiul arată că cea mai mare diversitate a genomurilor umane se găsește în populațiile asiatice, nu în cele europene, așa cum s-a presupus mult timp din cauza erorii de eșantionare în proiectele de secvențiere a genomului la scară largă.
Ştiri video recomandate
