Neanderthalienii foloseau unelte din piatră pentru a trata cariile dentare în urmă cu aproape 60.000 de ani, potrivit unei descoperiri pe care cercetătorii o consideră cea mai veche dovadă cunoscută a unui tratament stomatologic.
Este vorba despre un singur molar găsit într-o peșteră din sudul Siberiei. Dintele prezintă o gaură adâncă, care pare să fi fost realizată cu un instrument subțire și ascuțit din piatră, în timp ce persoana era încă în viață, scrie The Guardian.
Deși ideea unui „tratament de canal” realizat în epoca pietrei poate părea greu de imaginat, arheologii spun că descoperirea oferă indicii importante despre comportamentul complex al neanderthalienilor și despre rezistența lor la durere.
Dr. Kseniya Kolobova, cercetător la filiala siberiană a Academiei Ruse de Științe din Novosibirsk, spune că descoperirea întărește ideea că neanderthalienii nu erau oameni primitivi și lipsiți de inteligență, așa cum au fost descriși mult timp. „Această descoperire demonstrează încă o dată că neanderthalienii aveau capacități cognitive și culturale complexe. Tratamentul medical invaziv se adaugă acum listei comportamentelor avansate pe care le cunoaștem despre ei”, a explicat cercetătoarea.
Este pentru prima dată când un astfel de tratament dentar este asociat altor specii umane decât Homo sapiens și, totodată, cel mai vechi exemplu cunoscut de acest tip, cu peste 40.000 de ani mai vechi decât orice altă dovadă similară.
Un tratament de canal chiar reușit
Un profesor de stomatologie care a analizat imaginile dintelui, fără să participe la studiu, a spus că intervenția a fost „destul de bine făcută”.
„Dacă ar fi fost lucrarea unui student la stomatologie, nu i-aș fi dat nota maximă, dar având în vedere condițiile, este impresionant”, a declarat Justin Durham, profesor de durere orofacială la Newcastle University și consilier științific al Asociației Dentare Britanice.
Marginile netezite ale cavității și urmele de uzură din interiorul ei sugerează că persoana a supraviețuit după intervenție și a continuat să folosească dintele o perioadă.
Dintele, estimat la aproximativ 59.000 de ani vechime, a fost descoperit în situl arheologic Chagyrskaya, unde cercetătorii au găsit și alte rămășițe de neanderthalieni, dar și mii de unelte din piatră. Molarul inferior prezintă o gaură adâncă în centrul dintelui, care ajunge până la camera pulpară. Analizele cu raze X microscopice au arătat modificări specifice unei carii severe.
Cum a fost realizată intervenția
Pentru a înțelege cum a fost realizată intervenția, cercetătorii au făcut experimente pe trei dinți umani moderni. Ei au demonstrat că o gaură cu aceeași formă și aceleași urme microscopice putea fi obținută prin rotirea manuală, între degete, a unei unelte înguste din jasp local.
Potrivit studiului publicat în revista PLOS One, perforarea dintelui dura între 35 și 50 de minute de muncă continuă.
„Trebuie să fi fost extrem de dureros”, a spus Kolobova.
Profesorul Durham consideră că intervenția ar fi putut reduce temporar durerea provocată de infecție.
„Dintele este ca o cutie închisă. Presiunea care se acumulează în timpul unei infecții provoacă acea durere intensă și pulsatilă pe care oamenii o cunosc. Dacă faci o gaură mare în dinte, așa cum a făcut acest dentist neanderthalian, presiunea scade”, a explicat el.
Acesta a subliniat și dificultatea tehnică a procedurii.
„În stomatologia modernă folosim freze cu vârf de diamant care funcționează la peste 40.000 de rotații pe minut pentru a străpunge suprafața dintelui. Așa că este o realizare extraordinară și chiar îmi scot pălăria în fața neanderthalianului care a făcut asta”, a spus Durham.
Pacientul pare să fi supraviețuit o perioadă după intervenție, însă dintele, rămas netratat ulterior, ar fi fost vulnerabil la infecții cronice.
Alte descoperiri arheologice au arătat deja că neanderthalienii aveau grijă de membrii vulnerabili ai grupului. Printre exemple se numără un bărbat adult cu braț atrofiat și deformări ale picioarelor sau un copil cu sindrom Down care a supraviețuit până la cel puțin șase ani.
Noua descoperire sugerează nu doar compasiune, ci și o capacitate impresionantă de a suporta durerea.
„M-a impresionat cât de puternică trebuie să fi fost persoana care a trecut prin această procedură”, a spus Lydia Zotkina, coautoare a studiului și cercetător la Academia Rusă de Științe.
„Probabil înțelegea că durerea intervenției era mai mare decât cea provocată de inflamație, dar și că era doar temporară și trebuia suportată.”
„Acum, de fiecare dată când merg la dentist, mă gândesc la omul acela”, a adăugat cercetătoarea.
Ştiri video recomandate
