Identificate pentru prima dată în anii 1970 de misiunea Viking a NASA, aceste dâre lungi și întunecate se întind pe pantele marțiene, uneori traversând suprafața planetei pe sute de metri. Unele dintre ele pot fi observate de zeci de ani, în timp ce altele, cunoscute sub numele de „linii recurente de pantă” (recurring slope lineae - RSL), dispar într-un singur sezon. Indiferent de durată, toate contrastează puternic cu solul roșiatic și prăfos al planetei Marte, scrie space.com.
Cum planeta este în prezent rece și aridă, iar temperaturile rareori depășesc punctul de îngheț al apei, originea acestor dâre a fost intens dezbătută. Timp de mulți ani, ele au fost văzute ca unele dintre cele mai promițătoare semne că ar putea exista apă lichidă pe Marte – și, implicit, o posibilă zonă locuibilă într-un mediu altfel ostil. Teoria principală sugera că apa sărată se scurgea din surse subterane, precum gheața ascunsă sau acviferele subsolului, curgând pentru scurt timp la suprafață.
”Modelul nostru favorizează procesele de formare uscate”
Însă noile dovezi arată că altceva ar putea fi responsabil pentru apariția acestor formațiuni.
„Un obiectiv important al cercetării despre Marte este înțelegerea proceselor care au loc în prezent pe planetă – inclusiv posibilitatea existenței apei lichide la suprafață”, a declarat Adomas Valantinas, cercetător postdoctoral la Universitatea Brown. „Studiul nostru a analizat aceste trăsături, dar nu a găsit dovezi ale prezenței apei. Modelul nostru favorizează procesele de formare uscate.”
Folosind învățarea automată, echipa condusă de Valantinas a analizat un set de date imens, cu peste 86.000 de imagini satelitare de înaltă rezoluție, pentru a înțelege mai bine aceste dâre. Concluzia? Vântul și praful, nu apa curgătoare, sunt principalii factori care le generează.
Aceste dâre nu apar în locuri unde te-ai aștepta să găsești semne de apă sau gheață
Cercetătorii au creat prima hartă globală a acestor dâre de pantă marțiene, catalogând peste 500.000 de formațiuni individuale. „Odată ce am avut această hartă globală, am putut compara locațiile cu baze de date privind temperatura, viteza vântului, umiditatea, activitatea alunecărilor de teren și alți factori”, a explicat Valentin Bickel, cercetător la Universitatea din Berna. „Astfel, am căutat corelații între sute de mii de cazuri pentru a înțelege condițiile în care apar aceste formațiuni.”
Analiza geostatistică a arătat că aceste dâre nu apar în locuri unde te-ai aștepta să găsești semne de apă sau gheață. De exemplu, dacă ar fi provocate de apă, aceste pante ar fi orientate spre anumite direcții, ar suferi fluctuații extreme de temperatură și ar avea un grad mai mare de umiditate. În realitate, ele apar mai ales în zonele cu vânturi puternice și activitate intensă de praf.
Se formează când straturi subțiri de praf fin alunecă pe versanți abrupți
Cercetătorii susțin că aceste dâre se formează când straturi subțiri de praf fin alunecă pe versanți abrupți. Declanșatorii acestor alunecări pot varia, dar dârele de pantă sunt întâlnite mai des în apropierea craterelor de impact recente, unde șocul poate destabiliza praful depus. Liniei recurente de pantă sunt observate în general în zonele unde au loc frecvent vârtejuri de praf (dust devils) sau căderi de pietre.
Înțelegerea modului în care se formează aceste dâre este esențială pentru a descifra secretele lui Marte și pentru a ghida eficient explorarea viitoare a planetei. Folosind metode de analiză bazate pe big data și observații orbitale, oamenii de știință pot exclude anumite ipoteze fără a fi nevoie de misiuni costisitoare la sol, ceea ce permite direcționarea resurselor către cele mai promițătoare regiuni pentru cercetarea vieții și protejarea mediului marțian.
Studiul a fost publicat pe 19 mai în revista Nature Communications.
Ştiri video recomandate
