Antena 3 CNN Life Știinţă În urmă cu aproape 700 de milioane de ani, Pământul a înghețat complet, iar acum s-ar putea să știm de ce

În urmă cu aproape 700 de milioane de ani, Pământul a înghețat complet, iar acum s-ar putea să știm de ce

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 16:58 24 Iul 2025 Modificat la 17:07 24 Iul 2025
GettyImages-1312888829
Ce anume a declanșat această stare a Pământului de "Glob de gheață". Sursa foto: Getty Images

În urmă cu aproape 700 de milioane de ani, planeta Pământ a înghețat complet, iar acum s-ar putea să ştim explicaţia, au relatat jurnaliştii publicaţiei The Guardian. Şi asta pentru că oamenii de ştiinţă cred că erupțiile vulcanice uriașe şi absența plantelor au transformat planeta noastră într-un bulgăre de zăpadă gigantic.

Este greu de crezut, dar în urmă cu aproximativ 700 de milioane de ani se presupune că Terra, planeta noastră, a înghețat complet, cu puține sau chiar deloc ape lichide – oceane sau lacuri – expuse atmosferei, chiar și în regiunile tropicale. Dar ce anume a declanșat această stare a Pământului de "Glob de gheață"? Un nou studiu sugerează că un climat rece, combinat cu erupții vulcanice masive, alături de absenţa plantelor, a creat condițiile necesare.

Potrivit The Guardian, erupțiile Franklin – care au avut loc acum aproximativ 720 de milioane de ani – au eliberat cantități uriașe de rocă proaspătă, întinzându-se din ceea ce este acum Alaska, prin nordul Canadei până în Groenlanda. 

Erupții similare de amploare, la fel de mari, au avut loc și în alte perioade, însă aceasta s-a întâmplat să coincidă cu un climat deja rece. În lipsa plantelor (care încă nu evoluaseră), aceste erupții au expus un covor imens de rocă proaspătă la o eroziune intensă.

Reacțiile chimice asociate cu procesul de alterare chimică a rocilor elimină dioxidul de carbon din atmosferă. Modelările climatice realizate de cercetători arată că o eroziune rapidă pe o suprafață atât de vastă ar fi putut reduce suficient nivelul de dioxid de carbon pentru a împinge Pământul într-o stare de îngheț global.

Concluziile, publicate în "Journal of Geophysical Research: Planets", arată, de asemenea, și că erupții vulcanice de dimensiuni similare din alte momente din istoria Pământului nu au reușit să genereze condiții de bulgăre de zăpadă, deoarece au avut loc atunci când clima de fond era mai caldă sau în momente când acoperirea vegetală a încetinit ritmul eroziunii.

 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close