Când ne imaginăm Pacificul, ne gândim la întinderi nesfârșite de apă albastră și cam atât. Însă cercetătorii marini observă acum un cu totul alt tablou: zone precum Marea Insulă de Gunoi din Pacific, unde deșeurile de plastic au creat un fel de țărm artificial, la mii de kilometri de orice uscat. După Marele Tsunami din Estul Japoniei, valurile au smuls docuri, bărci și multe obiecte din plastic, trimițându-le în derivă prin Pacific. Oamenii de știință au descoperit că numeroase specii de coastă japoneze supraviețuiseră pe ele timp de cel puțin șase ani, traversând oceanul, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Ecology and Evolution, citată de publicaţia Earth.
În vortex-ul subtropical al Pacificului de Nord, imensul sistem de curenți rotativi dintre California și Hawaii, obiectele plutitoare tind să rămână blocate, în loc să fie purtate mai departe.
Acolo se află ceea ce este cunoscut drept Marea Insulă de Gunoi din Pacific, o regiune care conține zeci de mii de tone de fragmente de plastic suficient de durabile pentru a rămâne în ocean ani întregi.
În 2023, arhitecții argentinieni Juan Manuel Prieto și Clara Focaccia, fondatorii biroului Estudio Focaccia Prieto, au prezentat lumii un concept vizionar: Polimeropolis, un oraș futurist destinat să renască din deșeurie din Pacific.
Multă vreme, biologii au tratat apele de coastă și oceanul deschis ca două medii distincte. Speciile de coastă erau considerate legate de stânci, diguri și țărmuri, în timp ce restul populau largul mării.
Era cunoscut faptul că o furtună putea desprinde un buștean sau o masă de alge care să transporte organismele de coastă departe de țărm, însă presupunerea generală era că acestea vor muri în oceanul deschis, unde condițiile sunt prea dificile.
Un indiciu că această concepție era incompletă a apărut după Marele Tsunami din Estul Japoniei. Valurile au smuls docuri, bărci și multe obiecte din plastic, trimițându-le în derivă prin Pacific.
Ani la rând, fragmente din acele resturi au ajuns pe plajele din America de Nord și Hawaii. Când oamenii de știință au analizat obiectele, au descoperit că numeroase specii de coastă japoneze supraviețuiseră pe ele timp de cel puțin șase ani, traversând oceanul.
Aceasta a ridicat o întrebare nouă: aceste specii doar tranzitau oceanul deschis sau începeau să formeze acolo comunități stabile?
Studierea Marii Insule de Gunoi din Pacific
Pentru a răspunde, cercetătorii au participat la expediții în partea estică a vortex-ului. De pe punte, membrii echipajului urmăreau suprafața mării și selectau obiecte din plastic de cel puțin 15 centimetri lungime.
Au colectat în total 105 bucăți de plastic plutitor – sticle, geamanduri, lăzi, plase, frânghii și găleți – plus câteva obiecte puternic colonizate.
Fiecare artefact a fost etichetat, fotografiat și localizat, apoi pus deoparte pentru analiză detaliată în laborator. În laborator, taxonomiștii au examinat fiecare fragment pentru a identifica nevertebratele – animale fără coloană vertebrală.
Au găsit o diversitate mare de creaturi: scoici, crabi, amfipode, briozoare, hidroizi și anemone de mare.
În total, au identificat 46 de tipuri diferite de nevertebrate, aparținând la șase grupuri principale. Dintre acestea, 37 erau specii de coastă și 9 pelagice – adică aproximativ 80% din diversitate provenea din organisme de coastă.
Viața în Marea Insulă de Gunoi din Pacific
Aproape fiecare bucată de plastic colectată găzduia forme de viață, majoritatea nevertebrate. Nevertebratele au fost identificate pe 98% dintre obiecte. Speciile pelagice au apărut pe peste 94% dintre piese, iar speciile de coastă pe puțin peste 70%.
Multe resturi au susținut simultan specii de coastă și pelagice, ceea ce înseamnă că organisme foarte diferite împărțeau aceleași "insule" de plastic în mijlocul oceanului.
În medie, fiecare obiect conținea patru-cinci tipuri de organisme, iar speciile de coastă erau ușor mai frecvente decât cele pelagice.
Plasele și frânghiile adăposteau comunitățile cele mai dense, probabil datorită firelor și spațiilor în care animalele se puteau agăța și ascunde.
Cicluri de viață
O întrebare cheie a fost dacă speciile de coastă erau doar pasageri temporari sau dacă își puteau completa întregul ciclu de viață pe plastic.
Cercetătorii au căutat semne de reproducere și creștere. Au identificat femele cu ouă în mai multe grupuri de crustacee, amfipode și crabi, precum și structuri reproductive la hidroizi.
Au înregistrat și dimensiunile indivizilor. La unele specii de anemone și amfipode au găsit indivizi foarte tineri, exemplare medii și adulți pe același fragment de plastic.
Acest lucru sugerează apariția unor noi generații direct pe plutele de plastic, nu doar colonizarea ocazională prin deriva dinspre coastă.
De ce unele forme de viață prosperă pe plastic
Pentru a înțelege de ce anumite specii se adaptează mai bine decât altele, echipa a analizat trăsături utile pentru viața pe plastic plutitor.
Multe specii de coastă identificate se pot reproduce asexuat, ceea ce facilitează colonizarea. De asemenea, larvele lor petrec puțin timp în derivă liberă, ceea ce permite juvenilor să se stabilească rapid pe aceeași suprafață.
Acest ciclu este ideal pentru o bucată mică de plastic ce plutește lent în interiorul vârtejului.
Tipul deșeurilor şi momentul colectării
Interesant este că diversitatea pelagică depindea în principal de tipul obiectului, în timp ce cea de coastă era influențată în special de momentul colectării în timpul expediției.
Cercetătorii au comparat aceste comunități cu studiile asupra resturilor provenite din tsunami-ul din 2011.
Multe dintre speciile de coastă identificate în vortex erau aceleași cu cele găsite pe resturile tsunami-ului ajunse ulterior în America de Nord și Hawaii.
Totuși, comunitățile nu erau identice: unele grupuri de coastă, precum moluștele, erau mult mai rare.
Per total, resturile din vârtej au găzduit mai puține specii decât resturile tsunami-ului, iar analizele sugerează că încă există specii de coastă care trăiesc pe plastic, dar care nu au fost încă documentate.
Lecții extraordinare despre Marea Insulă de Gunoi din Pacific
Toate aceste rezultate indică apariția unei comunități "neopelagice" în oceanul deschis – "neo" pentru nou, "pelagic" pentru viața din larg.
Această comunitate neopelagică include atât speciile pelagice obișnuite, cât și specii de coastă care pot supraviețui acum la mari distanțe de țărm, datorită obiectelor din plastic care acționează ca adăposturi durabile.
În trecut, speciile de coastă rămâneau aproape de uscat deoarece în larg existau foarte puține suprafețe dure și stabile.
Materialele plastice produse de om au schimbat acest lucru, introducând nenumărate "insule" plutitoare pentru organisme care altădată nu puteau trăi în oceanul deschis.
Astfel, poluarea cu plastic nu este doar o problemă vizuală sau de gestionare a deșeurilor: ea transformă zonele în care viața marină poate exista și permite organismelor de coastă să supraviețuiască, să se reproducă și să se răspândească pe distanțe uriașe.
Această schimbare are potențialul de a remodela ecosistemele marine și distribuția speciilor la nivel global.
Ştiri video recomandate
