Antena 3 CNN Life Știinţă NASA a descifrat secretele furtunilor solare. Vezi ce spun cercetătorii

NASA a descifrat secretele furtunilor solare. Vezi ce spun cercetătorii

NASA a descifrat secretele furtunilor solare. Vezi ce spun cercetătorii
Sursa foto: Foto: amrul12.blogspot.com
de M.Z.    |    21 Aug 2011   •   09:40

Imagini nemaivăzute surprind, pas cu pas, cum se produc şi cum evoluează furtunile solare, spaima omenirii în ultimii anii. Cu ajutorul măsurătorilor, al sateliţilor şi al programelor de animaţie, NASA a descifrat secretele fenomenului care poate da peste cap viaţa pe Pământ.

NASA a arătat, în premieră, cum o furtună solară ne atinge Pământul după trei zile şi 93 de milioane de kilometri de la momentul producerii.

Pentru oamenii de ştiinţă este important să poată anticipa furtunile solare. Cea mai recentă, de care vorbeşte şi se teme tot mai multă lume, s-a produs în luna iunie.

"Furtunile solare pot afecta sateliţii, iar semnalele GPS îşi pot pierde din precizie, aşa că este bine să ştim dinainte pentru a-i putea avertiza pe oamenii care se bazează pe aceste tehnologii", a spus Alysha Reinard, cercetător la Universitatea din Colorado.

Un raport din 2009 al NASA arată că o furtună solară de mari proporţii ar putea provoca haos pe Pământ în 2012. Ultimul eveniment de asemenea proporţii s-a înregistrat în 1859.

 


×
Subiecte în articol: NASA cercetatori
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close