Antena 3 CNN Life Știinţă Un neurocip a fost implantat în creierul uman pentru prima dată

Un neurocip a fost implantat în creierul uman pentru prima dată

Startup-ul Synchron din New York a depășit Neuralink-ul lui Elon Musk și a fost primul din SUA care a primit permisiunea de a implanta un neurocip în creierul uman. Pacientul era grav paralizat.

Un neurocip a fost implantat în creierul uman pentru prima dată
Sursa foto: Twitter/Synchron
de Alexandra Ionescu    |    22 Iul 2022   •   18:42

Acum, cu ajutorul unui neurocip, o persoană este capabilă să discute pe internet, să facă achiziții online și să îndeplinească alte sarcini, scrie Bloomberg.

Situat în cortexul motor, cipul folosește 16 electrozi pentru a monitoriza activitatea creierului și pentru a înregistra declanșarea neuronilor atunci când o persoană gândește. Puterea semnalului se îmbunătățește în timp, pe măsură ce dispozitivul fuzionează mai adânc cu vasul de sânge și se apropie de neuroni.

Procedura recentă a fost prima pe care compania a făcut-o în SUA, implantându-și anterior dispozitivele la patru pacienți din Australia. 

Neuralink lucrează la un implant mult mai mic și mai puternic, care, printre altele, va permite unei persoane să-și controleze hormonii, să lupte împotriva depresiei și chiar îi va ajuta creierul să funcționeze mai eficient.

Cu toate acestea, în 2019, Musk se aștepta ca testarea pe oameni să înceapă în 2020, dar compania sa nu a primit niciodată aprobarea pentru aceasta.

×
Subiecte în articol: Neurocip creier Synchron SUA
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close