Antena 3 CNN Life Știinţă Oamenii de ştiinţă au dezvoltat senzori subţiri cât un fir de păr pentru a revoluţiona detectarea cancerului. Cum funcţionează

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat senzori subţiri cât un fir de păr pentru a revoluţiona detectarea cancerului. Cum funcţionează

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 23:50 23 Mar 2026 Modificat la 23:56 23 Mar 2026
poza in care apare un cercetator intr-un laborator
Senzorii vizează biomarkeri şi sunt imprimaţi pe vârfurile unor fibre optice pentru a măsura simultan mai mulţi biomarkeri. Sursa foto: Getty Images

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat senzori foarte subţiri, de grosimea unui fir de păr, care sunt capabili să detecteze simultan mai mulţi biomarkeri ai cancerului, ceea ce ar putea revoluţiona diagnosticarea şi monitorizarea bolilor precum cancerul, informează Xinhua, citată de Agerpres. "Moleculele emit lumină atunci când intră în contact cu un produs secundar al cancerului", a explicat cercetătorul principal al proiectului iniţiat de Institutul de Fotonică şi Senzori Avansaţi din cadrul Universităţii Adelaide din Australia, profesorul Shahraam Afshar.

Cercetători din Australia şi Germania au lucrat împreună pentru a dezvolta astfel de senzori minusculi folosind tehnologia de micro-imprimare 3D ultra-rapidă, a anunţat Universitatea Adelaide din Australia printr-un comunicat de presă publicat luni.

Senzorii vizează biomarkeri şi sunt imprimaţi pe vârfurile unor fibre optice pentru a măsura simultan mai mulţi biomarkeri, inclusiv temperatura şi modificările chimice, potrivit studiului publicat în revista Advanced Optical Materials.

"Această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor instrumente medicale de ultimă generaţie care să urmărească evoluţia bolilor, să ghideze tratamentul şi să monitorizeze organismul pacientului în timp real", a declarat profesorul-asociat Shahraam Afshar, cercetătorul principal al proiectului iniţiat de Institutul de Fotonică şi Senzori Avansaţi din cadrul Universităţii Adelaide, Australia.

Senzorii funcţionează prin detectarea, cu ajutorul luminii, a modificărilor din organism cauzate de cancer la nivel molecular, oferind o detectare fiabilă a bolii printr-o metodă minim invazivă, făcând posibilă o asistenţă medicală mai inteligentă, monitorizarea mediului şi dezvoltarea de dispozitive portabile, potrivit acestui studiu, care a fost realizat în colaborare şi cu Universitatea Stuttgart din Germania.

"Moleculele emit lumină atunci când intră în contact cu un produs secundar al cancerului. Cantitatea de lumină astfel emisă depinde de concentraţia de celule canceroase.

Prin introducerea senzorilor în ţesut şi măsurarea cantităţii de lumină emisă, noi credem că putem să determinăm prezenţa cancerului", a explicat profesorul Shahraam Afshar. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close