Videoclipurile de gătit, blogurile de rețete și cărțile de bucate sunt invenții relativ recente, dar strămoșilor noștri le plăcea să gătească, de asemenea. Arheologii au găsit rămășițe de hrană asemănătoare cu cea din prezent peste tot în lume, de la urme de terci ars pe vasele din epoca de piatră până la pâine în Egiptul antic. Cu toate acestea, pentru o mare parte a istoriei, gătitul a fost o artă transmisă oral și nu scrisă, precizează Live Science.
Deci, care este cea mai veche rețetă cunoscută? Răspunsul ne duce la una dintre cele mai vechi civilizații, deși rețetele lor arată puțin diferit de cele pe care le vedem astăzi.
Chiar dacă, în prezent, este evident cum arată o reţetă, a stabili dacă un document antic este o rețetă reprezintă o mare provocare pentru arheologi. Potrivit lui Farrell Monaco, coleg de onoare și doctorand la Universitatea din Leicester, specializat în pâinea romană antică, "rețetele" așa cum le cunoaștem noi sunt o invenție modernă. Instrucțiunile antice pentru prepararea alimentelor nu includeau mereu gramaje și măsurători, așa cum o fac cărțile de bucate de astăzi.
"Rețetele măsurate cu precizie au devenit comune doar în ultimele câteva sute de ani", a explicat Monaco.
În plus, preparatele medicale antice conțineau deseori ingrediente comestibile, ceea ce îngreunează stabilirea dacă o listă de ingrediente avea scop culinar sau medicinal. La aceasta se adaugă dificultatea traducerii unor termeni sau identificarea unor ingrediente care nu mai există, ceea ce face ca descifrarea rețetelor din antichitate să fie o sarcină surprinzător de dificilă.
Ceea ce știm acum ca fiind "cele mai vechi rețete" nu au fost recunoscute imediat ca atare. Când patru tăblițe de lut babiloniene au ajuns la Universitatea Yale, la începutul anilor 1900, arheologii s-au străduit să traducă scrierea cuneiformă pe care o conțineau. Tabletele, fiecare de dimensiunea unui iPad Mini, datează din jurul anului 1730 î.Hr. și au fost scrise în ceea ce este astăzi sudul Irakului.
În 1945, savanta Mary Hussey a sugerat că tabletele sunt rețete, dar colegii din domeniu nu au crezut-o, crezând că este vorba despre amestecuri medicinale sau formule alchimice.
Gojko Barjamovic, lector superior și cercetător senior în Asiriologie la Yale, a explicat că, pentru o mare parte a istoriei, rețetele au fost transmise din generație în generație, cel mai adesea prin intermediul femeilor, așa că arheologii nu credeau că există rețete scrise din epoca mesopotamiană.
Supa antică, plăcinta și tocana
În anii 1980, arheologul Jean Bottéro a confirmat că tăblițele babiloniene erau, de fapt, rețete. Totuși, el a considerat că alimentele descrise pe tablete erau necomestibile. Abia recent, unele dintre aceste rețete au fost revizuite.
Barjamovic a lucrat cu o echipă interdisciplinară de la Harvard pentru a traduce și a recrea rețetele. Aceasta a fost o provocare, deoarece multe dintre tablete sunt deteriorate și greu de citit. Chiar dacă unele ingrediente importante de pe tablete sunt imposibil de tradus, echipa lui Barjamovic a reușit să completeze spațiile lipsă pentru a "reconstrui" alimentele antice.
Ei au descoperit că tabletele conțineau instrucțiuni pentru prepararea unei supe, a unei plăcinte umplute cu pasăre cântătoare, a grâului verde, a 25 de tipuri de tocane vegetariene și cu carne, precum și a unui fel bazat pe un mamifer mic, gătit. În multe privințe, rețetele semănau cu alimentele moderne din Irak, incluzând ingrediente precum mielul și coriandrul. Ele conțineau și câteva componente care ar putea părea neobișnuite pentru gusturile actuale, cum ar fi sângele și rozătoarele gătite.
Deși o tabletă conținea instrucțiuni mai detaliate și măsurători, multe dintre rețetele babiloniene se aseamănă prea puțin cu cele detaliate din zilele noastre.
Una dintre aceste reţete nota: "Se folosește carne. Se pregătește apă. Se adaugă sare fină, prăjituri de orz uscat, ceapă, eșalotă persană și lapte. Se zdrobește și se adaugă praz și usturoi".
Aceste tablete sunt cele mai vechi rețete cunoscute și, de asemenea, nu există alte rețete cunoscute care să apară imediat după ele pentru o lungă perioadă de timp.
"Ele reprezintă, într-un fel, această mică insulă amuzantă de cunoștințe despre tradițiile culinare dintr-un anumit loc, la un anumit moment", a spus Barjamovic.
"Studierea unor rețete antice ca acestea ne ajută să apreciem mai mult propria noastră mâncare și aduce o lumină asupra relevanței culturale a alimentelor de-a lungul istoriei omenirii", a spus Monaco.
Ştiri video recomandate
