La trei ani de la lansare, Telescopul Spațial James Webb (JWST) a reușit să aducă omenirea mai aproape ca niciodată de un răspuns la întrebarea care ne bântuie de secole: suntem singuri în univers?
Imaginați-vă o planetă de două ori mai mare decât Pământul, acoperită de un ocean în care trăiesc miliarde de organisme microscopice, asemănătoare planctonului. În fiecare lună, pentru câteva ore, atunci când planeta trece prin fața stelei sale roșii, acești „locuitori” invisibili eliberează în atmosferă un gaz sulfuraț cu miros de varză, detectabil chiar și de la 120 de ani-lumină distanță.
Nu este o poveste science-fiction, ci o ipoteză aflată acum în centrul dezbaterilor științifice despre exoplaneta K2-18b, studiată intens cu ajutorul telescopului James Webb, scrie Live Science.
Un posibil semn de viață: mirosul de mare
În 2023, o echipă de la Universitatea Cambridge a anunțat că a detectat în atmosfera planetei K2-18b urme de dimetil sulfid (DMS) — un compus produs pe Terra exclusiv de organisme vii, în special de fitoplancton, și recunoscut ca „mirosul mării”.
„Avem primele indicii despre ce observăm, dar am putea să greșim. Haideți să fim deschiși și să adunăm mai multe date. Doar atunci putem confirma ce vedem”, a declarat profesorul Nikku Madhusudhan, coordonatorul studiilor.
Alți cercetători sunt însă sceptici. Analizele independente nu au reușit să confirme existența DMS, iar semnalul detectat nu a atins nivelul statistic considerat standard pentru o descoperire certă. „Datele Webb sunt foarte complexe. În funcție de cine le procesează, poți obține răspunsuri diferite”, explică René Doyon, profesor la Universitatea din Montreal.
Cum funcționează căutarea de viață
Ceea ce JWST caută nu sunt semnale radio de la civilizații extraterestre, ci urme chimice în atmosferele planetelor. Atunci când un exoplanet trece prin fața stelei sale, lumina astrului traversează atmosfera și „se colorează” în funcție de moleculele prezente acolo. Aceste spectre pot dezvălui metan, dioxid de carbon sau alți compuși considerați indicatori ai vieții.
„Primul pas pentru a găsi viață este să identifici o atmosferă. Dacă există atmosferă, poate exista apă lichidă, iar apa înseamnă șansa de viață”, a spus Sebastian Zieba, cercetător la Harvard și Smithsonian Center for Astrophysics.
Eddie Schwieterman, astrobiolog la Universitatea din California, Riverside, crede că trăim un moment istoric: „În ultimii ani am aflat mai multe decât în deceniile precedente despre compoziția atmosferelor din afara sistemului nostru solar.”
Candidatul surpriză: planeta „ochi de taur”
Dincolo de K2-18b, JWST investighează alte lumi promițătoare. Una dintre ele este LHS 1140 b, aflată la 50 de ani-lumină. Observațiile sugerează că planeta ar putea fi acoperită în proporție de 20% de apă. Doyon și echipa sa cred că ar putea fi o lume asemănătoare cu sateliții înghețați Europa sau Enceladus, dar cu un „ochi” albastru de apă lichidă orientat spre steaua sa.
„Dacă ar trebui să pariez o bere pe faptul că are atmosferă, aș paria că are”, a glumit Doyon.
Provocările James Webb
JWST este cel mai puternic telescop de acest fel, dar timpul de observație este limitat. În 2024, oamenii de știință au cerut de nouă ori mai multe ore de observație decât existau disponibile. În plus, tăierile de buget propuse pentru NASA riscă să reducă și mai mult capacitatea telescopului.
Mai există și limite tehnice: JWST nu poate detecta oxigenul, gaz esențial pentru viața de tip terestru. Alte telescoape aflate acum în construcție, precum Extremely Large Telescope din Chile sau viitorul Habitable Worlds Observatory al NASA, vor completa această lipsă.
Ce urmează?
Chiar dacă JWST nu va aduce „dovada supremă” a vieții extraterestre, el deschide un drum fără precedent. Descoperirea unui singur semn credibil de viață ar fi suficientă pentru a schimba modul în care omenirea se raportează la univers.
„Odată ce vom găsi o dovadă credibilă de viață pe o exoplanetă, nu cred că vom uita vreodată acea planetă. Va deveni un reper științific și cultural. Copiii o vor învăța la școală”, spune Schwieterman.
Până atunci, James Webb continuă să scruteze cerul. Fiecare tranzit, fiecare spectru de lumină analizat ne apropie de răspunsul la una dintre cele mai mari întrebări ale omenirii: suntem singuri?
Ştiri video recomandate
