Kit Harrington, actorul care a dat viață personajului Jon Snow în serialul fenomen „Game of Thrones”, se alătură distribuției din sezonul al doilea al serialului HBO „Harry Potter”. Artistul îl va înlocui pe Nicholas Hoult, și va interpreta rolul vrăjitorului Gilderoy Lockhart, un personaj central în evenimentele din cel de-al doilea volum al seriei, „Harry Potter și Camera Secretelor”, relatează Variety.
Nu este prima dată când Kit Harrington interpretează acest personaj faimos printre fanii seriei scrise de autoarea britanică J.K. Rowling. Actorul a fost vocea personajului în noile cărți audio ale Harry Potter, lansate de Audible anul trecut.
În cea de-a doua carte din universul Harry Potter, Gilderoy Lockhart este un faimos, dar arogant, vrăjitor, cunoscut pentru multele lui fapte eroice, pe care le descrie cu pompă în cărțile lui. El este angajat de Albus Dumbledore în funcția de profesor de Apărare împotriva Artelor Întunecate la Hogwarts, un post despre care se zvonește că este blestemat. În scurt timp devine evident că nu este deloc pregătit pentru fișa postului. În fimul din 2002, „Harry Potter și Camera Secretă”, Lockhart a fost interpretat de marele actor britanic Kenneth Branagh.
Kit Harrington este un fan al cărților „Harry Potter”. Într-un interviu pentru Variety, în care a vorbit despre cărțile audio, a spus că s-a îndrăgostit de cărțile lui J.K. Rowling în copilărie, iar de atunci le-a recitit de mai multe ori.
„A fost foarte simplu, da, pentru că iubesc personajul”, a spus Harrington despre decizia de a-i da voce personajului Lockhart. „Dacă vorbim despre apariții în serie, nu prea găsești ceva mai distractiv și mai plăcut de interpretat ca actor decât Gilderoy Lockhart. A fost o decizie foarte ușoară.”
Filmările pentru sezonul al doilea din seria „Harry Potter”, care va reda evenimentele din „Camera Secretelor”, încep din această toamnă. Nicholas Hoult, actorul distribuit inițial în rolul lui Gilderoy Lockhart, s-a retras din cauza suprapunerii filmării cu alte proiecte.
Primul sezon va avea premiera pe HBO și HBO Max pe 25 decembrie.
Dominic McLaughlin îl va interpreta pe Harry Potter, personajul principal al serialului, iar Arabella Stanton și Alastair Stout îi vor interpreta pe Hermione Granger și Ron Weasley. Din distribuția serialului mai fac parte John Lithgow, în rolul directorului Hogwarts, Albus Dumbledore, Janet McTeer, în rolul profesoarei Minerva McGonagall, Paapa Essiedu, în rolul lui Severus Snape, și Nick Frost, distribuit în rolul lui Rubeus Hagrid.