Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Procesul pentru uciderea lui Tupac a început după aproape 30 de ani. Procurorii spun că a fost o răzbunare. Cine a comandat crima

Procesul pentru uciderea lui Tupac a început după aproape 30 de ani. Procurorii spun că a fost o răzbunare. Cine a comandat crima

I.C.
4 minute de citit Publicat la 16:58 18 Aug 2026 Modificat la 17:10 18 Aug 2026
860881
Procesul pentru uciderea lui Tupac a început după aproape 30 de ani. Foto: Hepta

La aproape 30 de ani de la uciderea lui Tupac Shakur, a început procesul bărbatului acuzat că a pus la cale atacul. Procurorii spun că asasinatul ar fi fost o răzbunare după o bătaie în care fusese implicat nepotul acestuia, scrie Reuters, preluată de Agerpres.

Duane „Keffe D” Davis, în vârstă de 63 de ani, este judecat în comitatul Clark, Nevada, pentru uciderea lui Tupac Shakur. El a pledat nevinovat. Procurorii îl acuză că a pus la cale atacul în care rapperul, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a fost împușcat dintr-o mașină, în apropiere de Las Vegas Strip.

„Veţi afla că atunci când s-a ivit oportunitatea pentru răzbunare, Duane Davis s-a asigurat că trăgătorii erau înarmaţi şi gata să-şi execute planul. Şi, în mod remarcabil, veţi afla asta chiar de la Duane Davis”, le-a spus procurorul Binu Palal juraților, referindu-se la declarațiile publice făcute de Davis în ultimii ani, care au readus cazul în atenția anchetatorilor.

Apărarea susține însă că, după aproape 30 de ani, procurorii au în continuare prea puține dovezi. Avocatul Michael Sandt a spus că Davis obișnuia să spună „minciuni” și că poveștile relatate de acesta în interviuri și în propria carte nu au putut fi confirmate prin alte probe.

„Uitaţi-vă doar la faptele reale. Ce fapte aveţi pentru a susţine ceea ce a spus Keffe D în oricare dintre interviurile sale sau în carte?”, le-a spus Sandt juraților.

Moartea lui Tupac a devenit unul dintre cele mai cunoscute cazuri nerezolvate din istoria muzicii rap. Crima a avut loc într-o perioadă în care rivalitatea dintre artiștii de pe Coasta de Est și cei de pe Coasta de Vest era la apogeu, iar violența era tot mai prezentă în cultura rapului „gangsta”.

Poliția a spus, după arestarea lui Davis în 2023, că acesta se afla de multă vreme pe lista suspecților. Ancheta nu avansase însă suficient pentru ca el să poată fi pus sub acuzare. Situația s-a schimbat după ce Davis a început să vorbească public despre propria implicare în atac.

Procesul, judecat de Carli Kierny, ar putea dura până la șase săptămâni. Juriul a fost ales săptămâna trecută. Printre martorii care ar putea fi chemați se află și Marion „Suge” Knight, cofondatorul Death Row Records, care se afla în mașină cu Tupac în noaptea atacului. Knight execută în prezent o pedeapsă de 28 de ani de închisoare pentru o condamnare separată pentru omor voluntar.

Procurorii spun că atacul a fost o răzbunare

Anchetatorii îl descriu pe Davis drept cel care ar fi ordonat atacul. Potrivit acuzării, totul ar fi pornit de la o bătaie care avusese loc cu puțin timp înainte în cazinoul MGM Grand din Las Vegas.

Nepotul lui Davis fusese lovit de Tupac Shakur și de mai mulți membri ai anturajului rapperului. Procurorii susțin că Davis și ceilalți bărbați ar fi decis apoi să se răzbune.

Incidentul din cazinou ar fi avut legătură cu rivalitatea dintre două bande din zona Los Angeles: South Side Compton Crips, grupare al cărei lider se considera Davis, și Mob Piru, asociată, potrivit poliției, cu Suge Knight și casa de discuri Death Row Records.

Cele două grupuri se aflau în Las Vegas în seara de 7 septembrie 1996, când în oraș avea loc meciul de box pentru titlul mondial la categoria grea dintre Mike Tyson și Bruce Seldon.

Potrivit anchetatorilor, Davis ar fi făcut rost de arma folosită în atac și ar fi dat-o unuia dintre cei doi bărbați aflați pe bancheta din spate a unui Cadillac alb. Grupul ar fi pornit apoi în căutarea mașinii în care se aflau Tupac și Suge Knight.

Când i-au ajuns din urmă, din Cadillac au fost trase mai multe focuri. Tupac a fost împușcat de patru ori și a murit șase zile mai târziu, la spital. Suge Knight, care se afla la volan, a fost rănit ușor de un fragment de glonț.

Propriile declarații ale lui Davis au readus cazul în atenție

Ani la rând, ancheta nu a făcut progrese importante. Poliția spune însă că declarațiile făcute de Davis începând din 2018, în mai multe interviuri, au oferit anchetatorilor noi elemente.

În interviuri și în cartea sa din 2019, „Compton Street Legend”, Davis a spus că se afla pe scaunul din dreapta-față al Cadillacului și că i-a dat arma unuia dintre cei doi bărbați aflați pe bancheta din spate.

Poliția nu a stabilit public cine a tras efectiv asupra lui Tupac. Ceilalți trei bărbați aflați în Cadillac împreună cu Davis au murit între timp.

Potrivit legislației din Nevada, Davis poate fi găsit vinovat de crimă dacă procurorii demonstrează că a participat la planificarea și comiterea atacului, chiar dacă nu el a apăsat pe trăgaci.

În cartea sa, Davis a mai scris că a fost considerat suspect atât în cazul uciderii lui Tupac, cât și în cel al rapperului rival Christopher Wallace, cunoscut drept The Notorious B.I.G., artist al casei de discuri Bad Boy Entertainment din New York.

The Notorious B.I.G. a fost împușcat mortal la Los Angeles în martie 1997, la câteva luni după moartea lui Tupac. Și această crimă a rămas nerezolvată. Anchetatorii au luat de-a lungul timpului în calcul ipoteza că uciderea lui Wallace ar fi putut fi o răzbunare pentru moartea lui Tupac.

×
Etichete: Tupac Shakur crima

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close