Conștiința este de obicei tratată ca o problemă umană, legată de creier și comportament. Cu toate acestea, timp de secole, unii gânditori s-au întrebat dacă experiența ar putea ajunge mult dincolo de craniile noastre, până la blocurile de materie. Această posibilitate radicală - panpsihismul - susține că fiecare bucățică din Univers posedă o licărire de experiență, oricât de slabă, potrivit Earth.com.
Interesul pentru această idee a crescut din nou pe măsură ce cercetătorii se luptă cu „problema dificilă a conștiinței”, misterul încăpățânat al modului în care lucrurile fizice dau naștere la sentimente subiective.
Dacă neuronii singuri nu pot explica pe deplin conștiința, s-ar putea ca aceasta să se afle deja peste tot, așteptând să fie aranjată în minți ca a noastră?
Panpsihismul de-a lungul timpului
Întrebarea este mai veche decât știința însăși. Thales din Milet, care se gândea la magneți în secolul al VI-lea î.Hr., a afirmat că aceștia trebuie să aibă un suflet, deoarece mișcă fierul.
O generație mai târziu, Anaxagoras a afirmat că „totul conține o porțiune de minte”, prefigurând discuțiile de astăzi despre microexperiențele care se combină în unele mai bogate.
Stoicii greci vorbeau despre univers ca despre o creatură vie animată de „logos”, suflul rațional care leagă toate lucrurile. Se credea că acest principiu pătrunde în toată materia, dând naștere interconectării tuturor lucrurilor.
Plotin a păstrat firul viu în antichitatea târzie, susținând că cosmosul emană dintr-un singur „Unul” viu.
Influența sa a reapărut în Renaștere, când Giordano Bruno și-a imaginat un univers infinit, plin de lumi, fiecare îndumnezeită.
Aceste viziuni au intrat în conflict cu modelele mecaniciste care au alimentat curând știința modernă, dar nu au dispărut niciodată.
Ce este conștiința
În timpul Iluminismului, René Descartes a separat mintea de materie, împingând conștiința într-un colț imaterial.
Chiar și așa, Gottfried Wilhelm Leibniz a răspuns cu „monadele”, unități indivizibile care oglindesc întregul univers prin propria lor percepție minusculă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, William James, Gustav Fechner și Alfred North Whitehead susțineau din nou că sentimentul ar putea fi țesut în țesătura naturii, în loc să fie așezat deasupra ei.
Intuiția lor a căpătat o nouă urgență odată ce Charles Darwin a demonstrat că viața și, prin extensie, mințile, evoluează. Dacă conștiința înflorește treptat, poate că nu începe niciodată cu adevărat. Poate că se intensifică pe măsură ce materia se organizează.
Știința întâlnește filosofia astăzi
Neuroștiința modernă atacă direct misterul. Giulio Tononi de la Universitatea din Wisconsin a prezentat în 2004 Teoria Informației Integrate (IIT), susținând că conștiința unui sistem este egală cu cantitatea de informație integrată pe care o generează, o valoare simbolizată prin „Φ”.
Un Φ ridicat semnalează o experiență mai bogată, mai unificată; un Φ scăzut semnalează o experiență mai slabă.
În mod esențial, IIT tratează conștiința ca fiind „intrinsecă și independentă de observatorii externi”, ceea ce înseamnă că ar putea apărea în orice structură - creiere animale, rețele artificiale sau, în principiu, un bloc de siliciu - dacă rețeaua informațională este suficient de strânsă.
Cercetătorii testează în prezent predicțiile IIT prin experimente de stimulare a creierului și modele computerizate.
Unele rezultate preliminare sugerează că pierderea conștiinței, ca în cazul anesteziei profunde, coincide cu o scădere bruscă a integrării măsurabile. Datele sunt timide, dar împing teoria dincolo de speculațiile de birou.
Dacă IIT se confirmă panpsihismul câștigă un punct de sprijin științific
IIT încearcă, de asemenea, să cartografieze calitatea experienței: diferite forme de informații integrate ar trebui să corespundă unor qualia diferite, sentimente brute de culoare, gust sau durere.
Această ambiție atrage laude pentru claritatea sa și critici pentru îndrăzneala sa. Scepticii remarcă dificultatea de a calcula Φ în sistemele reale și se întreabă dacă matematica surprinde cu adevărat viața subiectivă.
Cu toate acestea, cadrul a inspirat deja teste ale conștiinței mașinilor, ridicând mize atât practice, cât și filosofice.
Dacă IIT se confirmă panpsihismul câștigă un punct de sprijin științific, deoarece teoria nu limitează conștiința la biologie. Oriunde apare arhitectura informațională potrivită, ar putea apărea experiența.
Puzzle-uri cuantice și panpsihismul
O cale mai controversată leagă mintea de mecanica cuantică.
Fizicianul Roger Penrose și anestezistul Stuart Hameroff propun teoria reducerii obiective orchestrate (Orch-OR), care plasează calculele cuantice în microtubuli neuronali.
Ei afirmă că, atunci când un număr suficient de microtubuli se întrepătrund, are loc o „reducere obiectivă”, prăbușind stările suprapuse și producând un moment de conștiință modelat de „gravitația cuantică”.
Mulți biofizicieni susțin că creierul este prea cald și zgomotos pentru o coerență cuantică prelungită și că microtubulii sunt gazde puțin probabile pentru qubit.
Susținătorii argumentează cu noi lucrări privind efectele cuantice la temperatura camerei în fotosinteză, sugerând că natura ar putea realiza trucuri similare și în alte locuri.
Până în prezent, lipsesc dovezile definitive pentru Orch-OR, însă dezbaterea menține în discuție legătura dintre fizică și conștiință.
De ce contează toate astea?
Panpsihismul îi alarmează pe unii gânditori care se tem că atribuirea de sentimente atomilor subminează conceptul de conștiință.
Principalul obstacol tehnic este „problema combinării”: chiar dacă electronii simt o șoaptă, cum se contopesc nenumăratele șoapte în vocea puternică a gândirii umane? Nu există niciun mecanism de consens.
Cu toate acestea, poziția refuză să moară deoarece oferă o cale curată de a ocoli dualismul. Dacă experiența nu este atașată materiei, ci o însoțește de la început, diferența dintre minte și lume s-ar putea reduce.
Filosofii compară această schimbare cu realizarea faptului că căldura este o mișcare moleculară, mai degrabă decât o substanță suplimentară numită caloric. Dacă analogia este valabilă sau nu este o întrebare deschisă, dar arată de ce miza este mare.
Ce urmează pentru panpsihism
Progresele viitoare se vor baza pe experimente mai precise și pe concepte mai clare. Neuroștiințele rafinează metricile bazate pe Φ, în timp ce fizicienii vânează semnături cuantice în biologie.
Filosofii, la rândul lor, reexaminează idei străvechi cu o logică modernă, întrebându-se dacă panpsihismul este o explicație autentică sau un joc de cuvinte.
Oriunde ne-ar duce căutarea, aceasta ne obligă să ne confruntăm cu o posibilitate tulburătoare: conștiința ar putea fi mai puțin o bijuterie rară decât o notă de bază în partitura cosmică.
Dacă este așa, provocarea nu este să dăm minți pietrelor, ci să înțelegem cum compune natura tonuri simple în simfonia pe care o numim viață trează.
Ştiri video recomandate
