Soarele apasă greu peste centrul Irakului într-o după-amiază târzie, pictând ruinele Babilonului în lumină și arșiță. Praful se ridică de la pământ, purtând un miros vag ce pare mai vechi decât timpul însuși. În acest moment orașul pare gol, tăcerea sa fiind spartă doar de pașii rari ai câtorva călători veniți să calce pe urmele regilor, scrie CNN.
Cândva, Babilonul era bijuteria Mesopotamiei, orașul care a dat nume unor epoci întregi. Aici a domnit Nebucadnețar al II-lea, aici s-au ridicat temple și palate colosale, iar poeții și cronicarii au imaginat una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice: Grădinile Suspendate. Astăzi, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar încă aflat în pericol, Babilonul se odihnește într-un echilibru fragil între grandoare și decădere.
Între mit și realitate
Primul lucru care îi întâmpină pe mulți vizitatori este Poarta Iștar, reconstruită, cu suprafața sa albastru intens odinioară împodobită cu lei și dragoni în reliefuri aurii. Dincolo se întinde Drumul Procesiunilor, o cale ceremonială folosită în trecut pentru festivaluri regale precum Akitu, Anul Nou — despre care se spune că ar fi una dintre cele mai vechi sărbători din lume.
Aici, Nebucadnețar al II-lea, care a domnit între 605 și 562 î.Hr., și-a lăsat amprenta asupra istoriei. El a construit palate și temple de o scară impresionantă, a extins fortificațiile orașului și a lăsat inscripții care proclamă și astăzi puterea sa. Masivul zigurat Etemenanki — despre care unii cred că a inspirat Turnul Babel — domina odinioară linia orizontului.
Și apoi sunt Grădinile Suspendate. Scriitorii greci și romani le descriau ca pe un paradis luxuriant de verdeață așezată pe terase, irigată prin pompe ingenioase care ridicau apa din Eufrat. Potrivit legendei, Nebucadnețar le-a comandat pentru regina sa, Amytis, care tânjea după munții împăduriți ai patriei ei natale.
› Vezi galeria foto ‹
„Am așteptat toată viața să fiu aici”
Pentru arheologul irakian Amer Abdulrazzaq, grădinile sunt mai mult decât un mit. „Confirm că Grădinile Suspendate ale Babilonului au existat”, a declarat el pentru CNN. „Ele sunt o realitate care reflectă frumusețea, măreția și creativitatea inginerului și artistului mesopotamian, a inginerului babilonian, precum și grandoarea regelui și a domniei în Babilon.”
Abdulrazzaq crede că grădinile s-ar fi aflat acolo unde astăzi se întinde un vast sit arheologic pe malurile Eufratului, în apropierea orașului Hillah, la circa două ore de mers cu mașina la sud de Bagdad.
Alți cercetători indică spre Ninive, la sute de kilometri nord, ca posibilă locație, dar pentru vizitatorii care ajung la Babilon dezbaterea contează prea puțin. Stând în mijlocul ruinelor, e ușor să îți imaginezi terase pline de viță de vie, cascade căzând peste coloane de piatră și zumzetul vieții într-un oraș aflat la apogeul gloriei sale.
În ciuda anilor de conflict și incertitudine din Irak, Babilon continuă să atragă călători din străinătate, numărul lor crescând treptat, deși e departe de mulțimile care veneau odinioară. În 2024, situl a primit 49.629 de vizitatori, dintre care doar 5.370 străini, potrivit Direcției de Antichități și Patrimoniu din Babilon.
Într-o după-amiază recentă de vară, doar trei vizitatori rătăceau pe cărările sale. Printre ei, Gianmaria Vergani, un italian de 35 de ani din Milano, fascinat încă din copilărie de Grădinile Suspendate. „Am așteptat toată viața să fiu aici”, a spus el pentru CNN.
Vergani s-a pregătit luni întregi, studiind hărți și istorii înainte de a zbura la Bagdad. Călătoria lui a inclus o oprire la Taq Kasra — arcul monumental de la Ctesifon, vechi de două milenii — la sud-vest de capitală, înainte de a coborî spre Babilon, hotărât să vadă ruinele cu ochii săi. „Când am văzut Poarta Iștar la începutul turului, am fost copleșit”, a mărturisit el, cu vocea tremurândă. „E incredibil să mă gândesc că acum mii de ani oamenii pășeau pe aceste drumuri. Când am ajuns la sit, am simțit că visul meu s-a împlinit.”
Respectul său e împărtășit de mulți care fac acest drum. Babilon nu este o destinație pentru turism ocazional; este un loc de pelerinaj, o șansă de a păși în poveștile care au modelat civilizațiile.
Doar patru muncitori la curățenie
Dar Babilonul este și un sit în suferință. Drumul principal care înconjoară ruinele e acceptabil, însă străzile care duc la ele sunt rupte și pline de gropi. În interior, potecile sunt năpădite de buruieni, plante neîngrijite răsar prin crăpături, iar gunoaiele se adună printre pietre. Mucuri de țigară și sticle de plastic zac în curțile unde cândva regii primeau soli străini.
Facilitățile sunt puține. Există toalete, dar doar după ghișeul de bilete de lângă Poarta Iștar. Nu există hoteluri în apropiere, obligând vizitatorii să se întoarcă în zone mai îndepărtate după vizită. Indicatoarele sunt minime; fără un ghid, vizitatorii se pot rătăci ușor printre ziduri și încăperi.
Ghizii locali încearcă să își protejeze oaspeții de dezamăgire, conducându-i pe trasee mai curate și prezentând ruinele în cea mai bună lumină. Dar pentru călătorii independenți, neglijența e evidentă. Orașul pare să aibă nevoie urgentă de curățenie și îngrijire.
Raed Hamed Abdullah, șeful Direcției de Antichități și Patrimoniu din Babilon, recunoaște provocarea: „Întregul sit arheologic are doar patru muncitori pentru curățenie. Uneori îi rog chiar pe paznici să ajute. Acestea sunt eforturi individuale, făcute din dragoste pentru oraș. Sperăm ca guvernul irakian să aloce fonduri suficiente pentru Babilon.”
Până acum, sprijinul concret pentru întreținerea zilnică a sitului a fost limitat. Autoritățile regionale asigură doar mentenanță parțială, dar dezvoltarea mai amplă — de la facilități pentru vizitatori la conservare propriu-zisă — rămâne blocată în obstacole politice și legale.
Cicatricile Babilonului
Rănile Babilonului nu sunt cauzate doar de timp. Ruinele au fost remodelate de nenumărate ori de conducători și armate moderne.
În anii ’80, Saddam Hussein a început o reconstrucție ambițioasă a orașului, văzându-se, se pare, ca moștenitor al lui Nebucadnețar. Ziduri întregi au fost ridicate cu cărămizi noi, ștanțate cu numele său. Un palat masiv s-a înălțat în apropiere, terasele sale dominând ruinele — o demonstrație de putere, nu de conservare.
Caligrafia arabă gravată pe ziduri pare la prima vedere sacră, dar la o privire mai atentă se vede că nu sunt versete religioase, ci inițialele stilizate ale lui Saddam însuși. Proiectul a fost propagandă pură, încorporându-i imaginea în narațiunea orașului antic.
După invazia condusă de SUA în 2003, forțele americane au stabilit o bază în Babilon, transformând palatul lui Saddam în cartier general. Elicopterele aterizau direct pe situl arheologic. Tancurile au strivit solul fragil. Soldații au mâzgălit pereții palatului cu graffiti. Babilon, cândva simbol al puterii și gloriei, a devenit colateral într-o luptă modernă pentru dominație.
„A fost sfâșietor să văd palatul în paragină”
Pentru vizitatorii de azi, impactul e tulburător. „A fost sfâșietor să văd palatul în paragină, acoperit de graffiti”, a spus Vergani. „Lipsa de securitate era absurdă.”
Când UNESCO a adăugat Babilonul pe lista Patrimoniului Mondial, în iulie 2019, a fost un triumf pentru Irak. Dar recunoașterea nu a garantat și conservarea. Finanțarea rămâne limitată, planurile de dezvoltare sunt blocate, iar situl se bazează în mare măsură pe devotamentul paznicilor locali.
„Babilon este unul dintre cele mai importante situri turistice din Irak și din lume”, a subliniat Abdulrazzaq. „Are nevoie de un fond special de la biroul prim-ministrului pentru a deveni un punct central al turismului global.”
Până atunci, supraviețuirea Babilonului depinde de eforturi fragile: patru muncitori cu mături, ghizi care țes povești, arheologi care cer resurse. Orașul regilor și al miturilor așteaptă din nou atenția pe care o merită.
Între speranță și fragilitate
În ultimii ani, organizația internațională nonprofit World Monuments Fund a derulat lucrări de conservare pe părți ale sitului, inclusiv un proiect de restaurare a Templului Ninmakh, dedicat unei zeițe, cu sprijinul Ambasadei SUA.
Dar în fața atâtor provocări, adesea indivizii, și nu instituțiile, sunt cei care mențin vie povestea Babilonului. Printre aceștia, Hussein Hashem, un ghid de 22 de ani născut și crescut în Babilon.
Pasiunea sa pentru istorie a început în școala gimnazială, în timpul excursiilor la sit. După ce a absolvit Universitatea din Babilon cu o diplomă în inginerie biomedicală, s-a îndreptat spre turism, unde cunoștințele și limbile străine i-au deschis un nou drum. „Prin munca mea, încerc să trimit un mesaj pozitiv”, explică el. „Irakul este sigur și frumos, nu așa cum e prezentat la TV sau pe rețelele sociale. Îmi doresc ca toată lumea să viziteze țara mea, să îi cunoască istoria, oamenii și cultura.”
Vizitatorii îl întreabă adesea despre Grădinile Suspendate. Hashem povestește cum arheologii germani au crezut odată că le-au găsit într-un complex de camere de pe sit. Echipele irakiene au stabilit ulterior că spațiul era folosit pentru depozitarea hranei. Unii savanți indică un loc de lângă Eufrat, între ruinele Babilonului și palatul lui Saddam.
În ciuda mândriei sale, Hashem se teme pentru viitor. Situl are nevoie de mai mult sprijin guvernamental și de o mai mare conștientizare publică, spune el. Îi îndeamnă și pe vizitatori să respecte ruinele — să nu lase gunoaie, să nu își sculpteze numele în piatră.
Contradicțiile Babilonului
A te plimba prin Babilon înseamnă a trăi contradicții. Palatul de Sud dezvăluie ziduri cu inscripțiile lui Nebucadnețar alături de cele ale lui Saddam Hussein. Leul Babilonian, faimosul simbol, încă stă în tăcere, dar buruienile urcă pe soclul său. Poarta originală Iștar, demontată la începutul secolului XX, se află la mii de kilometri distanță, în Pergamon Museum din Berlin, lăsând vizitatorilor de aici doar o reconstrucție parțială.
Dincolo de limitele arheologice se află livezi, grădini de picnic și case de locuit. O secție de poliție veghează în apropiere.
Și totuși, în ciuda tuturor rănilor, Babilonul continuă să fascineze. Vizitatorii încă stau înmărmuriți în fața Porții Iștar. Încă dezbat Grădinile Suspendate, încă se minunează de posibilitatea ca un asemenea paradis să fi existat în mijlocul deșertului.
Savanții continuă cercetările, iar călătorii duc acasă povești care îi uimesc pe cei dragi: au pășit pe străzile capitalei lui Nebucadnețar.
Pentru Vergani, italianul din Milano, vizitarea Babilonului a fost apogeul unei vacanțe pline în Irak: „Dincolo de frumusețea și istoria sa, ceea ce am apreciat cel mai mult la Irak au fost oamenii — buni, primitori, zâmbitori, pur și simplu extraordinari.”
Ştiri video recomandate
