Antena 3 CNN Life Travel Noi condiții pentru pensiunile care vor să fie clasificate cu 4 sau 5 margarete. Au fost publicate regulile din sectorul turistic

Noi condiții pentru pensiunile care vor să fie clasificate cu 4 sau 5 margarete. Au fost publicate regulile din sectorul turistic

G.M.
2 minute de citit Publicat la 13:39 10 Iul 2026 Modificat la 13:39 10 Iul 2026
receptie hotel
Noi condiții pentru pensiunile care vor să fie clasificate cu 4 sau 5 margarete. FOTO: Getty Images

Pensiunile turistice și agroturistice nou-înființate care vor să obțină clasificarea de 4 sau 5 margarete vor trebui să aibă aer condiționat în toate spațiile de cazare, indiferent de zona în care se află. Măsura face parte din noile norme pregătite de Ministerul Economiei pentru clasificarea structurilor turistice.

Până acum, această obligație se aplica doar pensiunilor de 4 și 5 margarete de pe litoral și din Delta Dunării. Noile reguli extind cerința la nivel național.

În cazul hotelurilor, sunt introduse criterii suplimentare legate de gestionarea riscurilor, protecția mediului și administrarea inteligentă a clădirilor. Vor fi luate în calcul și existența locurilor de parcare pentru autocare, a stațiilor de încărcare pentru mașini electrice, accesul la o plajă certificată Blue Flag sau existența unei baze de tratament.

Pentru pensiuni sunt introduse și criterii care încurajează promovarea specificului local. Printre acestea se numără existența unui punct gastronomic local, organizarea unor ateliere meșteșugărești și desfășurarea unor activități dedicate tradițiilor și obiceiurilor din zonă.

Noile norme introduc și categoria de 4 stele pentru bungalow-uri și stabilesc reguli pentru formele de cazare atipice, precum casele tradiționale, căsuțele pe roți sau butoaiele transformate în spații de cazare.

Operatorii vor putea pune la dispoziția turiștilor informațiile necesare și în format digital, prin coduri QR, aplicații mobile sau alte mijloace electronice.

Pentru prima dată, sunt stabilite criteriile și documentele necesare clasificării unui "resort turistic"

Potrivit Legii nr. 41/2026, resortul turistic este un ansamblu administrat unitar, care include structuri de cazare, unități de alimentație publică și spații de agrement, amplasate pe o suprafață de cel puțin 10.000 de metri pătrați.

Sunt introduse și noi cerințe privind accesul persoanelor cu dizabilități.

Hotelurile și motelurile noi vor fi obligate să amenajeze camere adaptate, iar noile unități de alimentație publică vor trebui să asigure accesibilizarea spațiilor, potrivit normelor în vigoare.

Ministerul simplifică și documentația necesară pentru clasificarea structurilor turistice.

Operatorii nu vor mai trebui să depună certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Informațiile despre activitățile autorizate și codurile CAEN vor fi verificate direct de angajații ministerului prin platforma ONRC.

Operatorii vor trebui însă să declare în continuare punctul de lucru și codul CAEN pentru activitatea pe care vor să o clasifice.

Se schimbă și termenele procedurale

Perioada în care solicitanții pot completa documentația va fi redusă de la șase la trei luni, pentru ca cererile să fie soluționate mai repede.

În schimb, termenul pentru remedierea unor deficiențe minore constatate în timpul verificărilor va crește de la 7 la 15 zile lucrătoare.

Noile reguli întăresc și protecția turiștilor în cazul în care un operator cere radierea certificatului de clasificare sau a licenței de turism.

În cazul radierii certificatului de clasificare, operatorul va trebui să declare pe propria răspundere că nu are rezervări achitate pentru servicii care nu au fost oferite. Dacă există astfel de rezervări, acestea vor trebui preluate de un alt operator, cu acordul turistului și cu păstrarea condițiilor contractuale și a unui nivel asemănător al serviciilor.

În cazul radierii licenței unei agenții de turism, operatorul va trebui să declare că nu are în desfășurare pachete de călătorie sau servicii neachitate către furnizori.

Ministerul flexibilizează și condițiile pentru obținerea brevetelor de turism necesare funcțiilor de conducere.

Brevetele pentru director de agenție de turism, director de hotel și director de restaurant vor putea fi obținute și de absolvenții unei facultăți acreditate care au cel puțin cinci ani de experiență într-o funcție de conducere în turism. Aceștia vor trebui să îndeplinească și celelalte condiții prevăzute de lege, inclusiv să dețină, după caz, un atestat de cunoaștere a unei limbi străine de circulație internațională.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close