Antena 3 CNN › Life › Travel › O jurnalistă de la NYT a stat trei zile în Transilvania. A fost curioasă să descopere lumea lui Dracula, dar nu Bran a impresionat-o

O jurnalistă de la NYT a stat trei zile în Transilvania. A fost curioasă să descopere lumea lui Dracula, dar nu Bran a impresionat-o

A.O.
7 minute de citit Publicat la 23:29 30 Oct 2026 Modificat la 00:38 31 Oct 2026
sighisoara
Jurnalista din SUA a ales un traseu de circa 50 de kilometri de la jumătătatea traseului Via Transilvanica. Foto: Getty Images

O jurnalistă de la New York Times a petrecut trei zile în România, pe Via Transilvanica, și a descoperit o lume departe de romanul lui Bram Stoker, cu sate medievale, păduri antice și o istorie bogată. Erin Vivid Riley a ales un traseu de circa 50 de kilometri, care i-a permis să viziteze Cluj-Napoca, Sighișoara, Criș, Biertan și Brașov. În articolul pentru New York Times, jurnalista a descris o lume desprinsă parcă dintr-un basm, fiind profund impresionată de Castelul Peleș, despre care a scris că a depășit orice și-ar fi putut imagina și este un loc „mai spectaculos decât ficțiunea”. 

Jurnalista a recunoscut că a plecat la drum cu ideea că Transilvania este „mai puțin un loc real și mai mult un simbol”. 

„De când romancierul irlandez Bram Stoker a publicat Dracula în 1897, conștiința noastră populară a transformat Transilvania în decorul implicit al poveștilor horror gotice. În ultimii ani, regiunea a revenit în atenția Hollywoodului, inspirând filmul „Nosferatu”, lansat în 2024 și regizat de Robert Eggers, și servind drept fundal pentru unele scene din serialul Netflix „Wednesday””, scrie în articolul din New York Tims. 

Totuși curiozitatea să afle „adevărata personalitate” a Transilvaniei a împins-o să aleagă un traseu de trei zile pe Via Transilvanica, care să îi permită să viziteze și satele și orașele emblematice regiunii Transilvania. 

„Ce am descoperit, dincolo de peisajele desprinse din cărțile cu povești, cu castele ale căror turnuri se înalță spre cer, cetăți cocoțate pe dealuri și sate în nuanțe pastelate – este o cultură modelată de influențele hunilor, sașilor, otomanilor, habsburgilor, maghiarilor și, desigur, de tranziția de la comunism”, scrie în articolul citat. 

Jurnalista din SUA a ales un traseu de circa 50 de kilometri de la jumătătatea traseului Via Transilvanica. A vizitat Cluj-Napoca, Sighișoara, a petrecut o noapte în satul Cris, apoi a vizitat Biertan și Brașov. 

„Am aterizat pe aeroportul recent extins din Cluj-Napoca, capitala neoficială a Transilvaniei, un oraș universitar atipic, în care arhitectura gotică, barocă și sovietică se îmbină. Cu aerul cosmopolit al unui centru urban care a beneficiat recent de fonduri europene și de dezvoltarea sectorului tehnologic, Cluj-Napoca își etalează spiritul contracultural, care îmbrățișează trecutul său comunist nu foarte îndepărtat. Comandați cocktailul „Free Europe” (35 de lei, adică aproximativ 8 dolari) la localul Soviet și nu ratați muzeul steampunk (biletul de intrare costă 67 de lei)”, recomandă jurnalista. 

Din Cluj-Napoca, a urmat o călătorie de patru ore cu un tren de la CFR Călători în orașul descris drept o „capsulă a timpului”, Sighișoara. 

„Centrul istoric, inclus în patrimoniul UNESCO, este un adevărat muzeu viu. Copiii urcă în continuare pe o scară din secolul al XVII-lea pentru a ajunge la o școală și mai veche. Localnicii în vârstă stau pe băncile din parcuri, între turnuri de apărare cu turnulețe și biserici neogotice. Turnul cu Ceas medieval, de unde figurine din lemn reprezentând zilele săptămânii apar pe o platformă rotativă, rămâne principala poartă de intrare în cetate.

După o cină cu carne de porc condimentată cu chimen, la restaurantul vechi de 500 de ani de la Casa Georgius Krauss (felurile principale costă între 77 și 153 de lei), și o noapte petrecută la Boutique Hotel von Graf (de la 336 de lei pe noapte), am pornit pe prima porțiune a traseului, parcurgând pe jos 19 kilometri de la cetate până în satul Criș.

Traseul ușor m-a purtat prin păduri impresionante de fag, peste pajiști domoale care unduiau în bătaia vântului, de-a lungul unor drumuri asfaltate și prin satul Stejărenii, unde am primit lecția de istorie”, scrie ea. 

Foto: Getty Images

Jurnalista notează că și-a înregistrat progresul pe aplicația Wikiloc, dar nu a avut nevoie să o folosească pentru a nu părăsi poteca, deoarece este foate bine marcată de Tăsuleasa Social. Ea scrie că traseul a fost marcat de 20.000 de voluntari, copacii sunt marcați, iar la intervale regulate există borne din piatră. „Obeliscurile au fost o surpriză plăcută; toate sunt sculptate de artiști români, oferind o notă umană chiar și celor mai izolate porțiuni ale traseului”. 

Ea scrie că a avut cu ea un fluier pentru urși și i s-a spus să își facă simțită prezența în pădure, având în vedere că între 10.000 și 13.000 de urși bruni trăiesc în România. A avut la ea și spray anti-urși, dar nu a fost nevoită să îl folosească. A fost avertizată și de câinii de la stâne, dar, din nou, nu a întâmpinat nicio problemă. 

„Per ansamblu, m-am simțit în siguranță să parcurg traseul singură, având o condiție fizică medie și o experiență în drumețiile cu rucsacul peste medie. Faptul că poteca urmează în mare parte drumuri forestiere și cărări agricole deja existente înseamnă că nu ești niciodată prea departe de o fermă sau de un cătun. În plus, multe porțiuni, inclusiv cea parcursă de mine, au diferențe mici de nivel”, a scris ea. 

Jurnalista a petrecut o noapte în Criș, într-un hambar al Contului Miklos Bethlen, convertit acum în cazare de lux. 

„Am ajuns în Criș spre sfârșitul după-amiezii, când soarele cobora încet peste casele cu acoperișuri în două ape și grădini pline de flori. Satul, care are aproximativ 500 de locuitori, este dominat de un castel care a aparținut familiei Bethlen, una dintre cele mai influente din regiune, din anii 1300 până în 1949, când clădirea a fost naționalizată.

Când contele Miklós Bethlen, fiul ultimului proprietar nobil al castelului, a fost nevoit să fugă în Austria, în timpul ascensiunii comunismului de după Al Doilea Război Mondial, Crișul a ajuns în paragină. S-a întors în anii 1960, a înființat un fond pentru revitalizarea satului și a apelat la UNESCO pentru a face presiuni asupra guvernului în vederea restaurării castelului în stil renascentist.

Soția și fiul său au preluat proiectul de restaurare a satului după moartea contelui, transformând căsuțele și conacele abandonate în complexul hotelier Bethlen Estates. Am petrecut noaptea într-una dintre cele patru camere amenajate într-un fost șopron pentru fân, transformat acum într-o pensiune cu aspect de fermă de la mijlocul secolului trecut (camere de la 1.775 de lei). Este una dintre cele patru clădiri restaurate, care găzduiesc în total 10 camere și un restaurant. În septembrie, complexul a fost extins cu o fostă școală transformată în spațiu de cazare, un alt restaurant, un centru spa și o piscină”, a scris ea. 

Din Criș, a doua zi, a urmat o drumeție de 24 de kilometri către „un alt oraș de basm”, Biertan. Nu a fost impresionată de biserica din sat, până când a dat peste „închisoarea mirilor”, unde erau închise cuplurile care se gândeau să divorțeze ca să fie forțate să comunice. 

Foto: Getty Images

De la Biertan, a urmat o călătorie cu taxi-ul de 30 de minute până în Sighișoara, apoi o călătorie de trei ore și jumătate cu trenul spre Brașov. 

„Orașul cu turle gotice, înconjurat de Munții Carpați, este punctul de intrare în Transilvania pentru cei mai mulți turiști. A devenit și mai accesibil după inaugurarea unui aeroport internațional, în 2023.

În comparație cu ultimele zile, Brașovul mi s-a părut un oraș mai orientat către turiști, cu magazine care vând suveniruri cu Dracula și agenții care promovează excursii la Castelul Bran, considerat pe scară largă – și promovat ca atare – drept sursa de inspirație pentru castelul vampirului.

După o noapte petrecută la Schuster Boarding House (de la 489 de lei), un hotel boutique recent deschis în apropierea centrului medieval al orașului, plănuisem să vizitez castelul, aflat la 29 de kilometri sud-vest de Brașov. Însă, în timpul unui tur pietonal al Sighișoarei, aflasem adevărul.

Potrivit ghidului meu, amplasarea castelului și silueta sa gotică ar fi putut să-l inspire pe Stoker, însă conducătorul muntean din secolul al XV-lea pe care s-a bazat personajul Dracula – Vlad Țepeș, sau Vlad Dracul – nu a locuit niciodată acolo. De fapt, el era dușmanul familiei care stăpânea castelul la acea vreme”, scrie în articolul citat. 

Ghidul i-a sugerat să nu viziteze Castelul Bran și în loc să aleagă să vadă „mult mai încântătorul” Castel Peleș. 

Foto: Getty Images

„Exteriorul său tradițional, în stil neorenascentist, ascunde opulența extraordinară de la interior. Fiecare dintre cele aproximativ 160 de încăperi este o odă maximalistă dedicată unui element foarte specific. În atriul central se regăsesc 40 de tipuri de lemn, sculptate cu detalii ornamentale elaborate.

Candelabre uriașe din sticlă de Murano și un șemineu din marmură italiană Paonazzo împodobesc Sala Florentină. O altă încăpere adăpostește o colecție impresionantă de 1.600 de arme, de la săbii folosite de călăi până la armuri pentru cai.

Totul depășea cu mult ceea ce mi-aș fi putut imagina, fiind mai mult „castel” decât orice legendă arthuriană sau basm. Asemenea multor locuri din Transilvania, era mai spectaculos decât ficțiunea”, a conchis jurnalista. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close