În județul Vâlcea se află Insula Ostrov, considerată singura insulă locuită de pe cursul unui râu din România. Situată pe râul Olt, în stațiunea Călimănești-Căciulata, insula adăpostește Mănăstirea Ostrov, primul așezământ monahal de maici atestat în Țara Românească și unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din zonă.
Stațiunea Călimănești-Căciulata este renumită pentru izvoarele sale minerale, apreciate încă din secolul al XIX-lea, când aici s-ar fi tratat și împăratul Napoleon al III-lea. Dincolo de faima apelor tămăduitoare, zona este cunoscută și pentru patrimoniul său religios, reprezentat de mănăstirile Cozia, Turnu, Stânișoara și Ostrov.
Numele insulei provine din cuvântul „ostrov”, care desemnează o insulă aluvionară formată pe o apă curgătoare. Potrivit Râmnicu Vâlcea Week, o legendă locală spune că, în jurul anului 1250, un țăran a rămas izolat pe insulă după revărsarea Oltului, în urma unor ploi torențiale. În timp ce se ruga pentru salvare, acesta ar fi promis că va ridica un lăcaș de cult dacă va scăpa cu viață. După ce a reușit să ajungă teafăr la mal, și-a respectat jurământul și a construit o biserică din lemn.
Actuala mănăstire a fost ridicată între anii 1520 și 1521 pe locul unui lăcaș mai vechi, datat în secolele XIV-XV. De-a lungul timpului, insula a devenit un loc de retragere pentru numeroși călugări care căutau liniștea și viața ascetică.
Astăzi, Mănăstirea Ostrov face parte din traseul de pelerinaj al celor patru mari mănăstiri de la poalele Munților Cozia. Importanța spirituală a regiunii l-a determinat pe Mitropolitul Olteniei să o numească „un adevărat Ierusalim al țării noastre”.
Insula este supranumită și „Biserica dintre Ape”, fiind privită simbolic drept o arcă a credinței. Printre cele mai prețioase odoare ale mănăstirii se numără icoana Maicii Domnului „Hodighitria”, așezată în naos, în fața catapetesmei. Credincioșii îi atribuie numeroase minuni și spun că rugăciunile rostite în fața acesteia au fost ascultate.
Unul dintre cele mai dificile momente din istoria insulei a avut loc în perioada 1979-1980, odată cu amenajarea hidroenergetică a râului Olt. Lucrările la barajele din zonă au pus în pericol existența insulei, care risca să fie acoperită de ape.
Potrivit unei povești transmise de localnici, călugării de la Cozia și preoții din Vâlcea i-ar fi cerut Elenei Ceaușescu să intervină pentru salvarea mănăstirii și a parcului dendrologic de pe insulă, însă aceasta ar fi refuzat inițial. Legenda spune că, după o vizită de lucru la Ostrov, soția fostului dictator ar fi fost implicată într-un accident rutier, iar ulterior ar fi avut un vis care a determinat-o să-și schimbe decizia. În urma acestui episod, s-ar fi dispus înălțarea insulei cu aproximativ șase metri pentru a o proteja de ape.
Procesul de înălțare a terenului a dus însă la distrugerea aproape completă a vegetației și a construcțiilor existente, inclusiv a grădinii cu smochini, lămâi și stejari seculari. Singura clădire care a rămas în picioare a fost biserica mănăstirii.
Și astăzi, aproape fiecare colț al Ostrovului este însoțit de o poveste. În cartea de onoare a mănăstirii, numeroși pelerini au consemnat mărturii despre ajutorul primit în urma rugăciunilor adresate Maicii Domnului. Icoana „Hodighitria”, datată în secolul al XVI-lea și despre care tradiția spune că a aparținut familiei domnitorului Neagoe Basarab, rămâne unul dintre cele mai adorate obiecte de cult ale mănăstirii și principalul motiv pentru care mii de credincioși ajung anual pe Insula Ostrov.
