Anghinarea nu se numără printre culturile întâlnite frecvent pe terenurile agricole din România, însă tocmai acest lucru ar putea reprezenta o oportunitate pentru fermierii care caută culturi de nișă.
Planta este cunoscută mai ales în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât proaspătă, cât și destinată procesării. Cultivarea ei este posibilă și în condițiile din România, însă rezultatele depind foarte mult de soi, tipul de sol, accesul la apă și modul în care plantele sunt protejate pe timpul iernii.
Pentru un fermier aflat la început, o variantă mai prudentă ar fi înființarea unei suprafețe mici, testarea soiurilor și, mai ales, identificarea cumpărătorilor înainte de extinderea culturii, potrivit Blic.
Peste 20 de tone de anghinare la hectar
Producția poate varia considerabil de la un soi la altul și în funcție de condițiile de cultivare.
Unele cercetări au indicat producții de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor soiuri hibride. La anumite soiuri locale, producția a fost mult mai redusă, între 2,6 și 7,3 tone la hectar.
În condiții favorabile, însă, randamentul poate crește semnificativ. În anumite experimente au fost obținute între 13,7 și 24,3 tone la hectar.
Și densitatea de plantare diferă în funcție de soi și de tehnologia folosită. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.
Investiția inițială include pregătirea terenului, materialul pentru plantat, sistemul de irigații, îngrășămintele, tratamentele pentru protecția plantelor, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul.
Costurile pot fi, prin urmare, foarte diferite de la un producător la altul. Un fermier care are deja terenul, utilajele și infrastructura necesară va porni cu un avantaj față de cineva care trebuie să facă toate aceste investiții de la zero.
Cum se ajunge la un venit de 60.000 de euro
Cel mai important factor rămâne prețul de vânzare.
Spre exemplu, la o producție de 15 tone de anghinare la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro.
La un preț de 3 euro pe kilogram, aceeași producție ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar urca la aproximativ 60.000 de euro.
Este important de precizat însă că vorbim despre venitul brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate cheltuielile de producție, iar calculul presupune că întreaga cantitate poate fi vândută la prețul respectiv.
Apa este un alt element esențial. Anghinarea are nevoie de o cantitate suficientă de apă, astfel că existența unui sistem de irigații sigur poate face diferența. La fel de importantă este alegerea unui soi care să se adapteze condițiilor climatice locale.
Problema cea mai mare poate fi vânzarea
Faptul că anghinarea este cultivată pe suprafețe reduse poate fi, în același timp, un avantaj și un dezavantaj.
Pe de o parte, concurența este mai mică. Pe de altă parte, piața locală nu este la fel de dezvoltată ca în țările mediteraneene, unde anghinarea face parte de mult timp din alimentația obișnuită.
Printre potențialii cumpărători s-ar putea număra restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și firmele care procesează produse agricole.
Pentru un producător, problema apare atunci când cultura este mare, dar cumpărătorii lipsesc. De aceea, extinderea suprafeței fără un plan clar de comercializare poate transforma o cultură aparent profitabilă într-o investiție riscantă.
O variantă mai sigură ar fi începerea cu câteva sute sau câteva mii de metri pătrați, în funcție de resurse, testarea soiurilor și urmărirea cererii. Dacă producția se dovedește viabilă, iar cumpărătorii sunt găsiți, suprafața poate fi extinsă treptat.
