Antena 3 CNN Life Vedeta TikTok Aurélien Fontenoy urcă cele 686 de trepte ale Turnului Eiffel cu bicicleta, stabilind un record mondial spectaculos

Vedeta TikTok Aurélien Fontenoy urcă cele 686 de trepte ale Turnului Eiffel cu bicicleta, stabilind un record mondial spectaculos

G.M.
3 minute de citit Publicat la 07:27 06 Oct 2025 Modificat la 07:38 06 Oct 2025
Aurélien Fontenoy cu bicileta pe trepte
Vedeta TikTok Aurélien Fontenoy urcă cele 686 de trepte ale Turnului Eiffel cu bicicleta, stabilind un record mondial spectaculos. FOTO: Profimedia Images

Aurélien Fontenoy, vedetă TikTok și fost campion de mountain bike, a doborât un record mondial vechi de peste două decenii după ce a urcat cu bicicleta cele 686 de trepte ale Turnului Eiffel până la etajul al doilea în doar 12 minute și 30 de secunde, reușind astfel o performanță spectaculoasă.

Puține recorduri sportive rezistă mai mult de 23 de ani. Și mai puține sunt acelea care te fac să te întrebi: „Cum i-a venit cuiva ideea să facă așa ceva?”. Unul dintre recorduri bizare a fost doborât, când ciclistul și vedeta rețelelor sociale Aurélien Fontenoy a urcat cu bicicleta până la etajul al doilea al Turnului Eiffel, cea mai înaltă platformă accesibilă pe scări. El a reușit performanța în 12 minute și 30 de secunde, depășind cu aproape șapte minute recordul anterior stabilit de Hugues Richard în 2002, scrie CNN.

Totuși, în cazul urcării a 686 de trepte cu bicicleta, nu e vorba despre pedalat propriu-zis. „Pentru această provocare, frânez și trebuie doar să comprim cauciucul pentru că nu am suspensii sau altceva – e doar o bicicletă rigidă”, a explicat Fontenoy într-un interviu pentru CNN Sports. „Așa că trebuie doar să sari, sari, sari mult!”

O provocare extenuantă

Până să ajungă aici, sportivul francez a făcut o pregătire intensă, cu nenumărate ore în sala de forță sau exersând cu coarda de sărit. Iar aceasta nu este prima sa provocare – Fontenoy a cucerit și alte clădiri din Paris, precum și turnul TV din Tallinn, Estonia.

Totuși, pentru el, organizarea unei încercări de a stabili un record mondial în jurul unuia dintre cele mai faimoase monumente europene a fost o adevărată provocare în sine. „Este o provocare pe care am început-o acum trei sau patru ani”, spune el. „Am început în urmă cu patru ani la Tour Trinity și trebuia să vin la Turnul Eiffel după aceea. Dar au urmat pandemia de Covid-19, apoi Jocurile Olimpice, apoi lucrările de construcție și vopsirea turnului. A fost mult de muncă pentru a organiza totul!”

Faptul că totul a fost planificat de atât de mult timp a adăugat și mai multă presiune asupra lui Fontenoy.

„Am avut o singură șansă. Ultimul record a fost în 2002 și a trebuit să treacă 20 de ani pentru a organiza o nouă provocare aici, pentru că este nevoie de multă muncă. Așa că am spus că nu vreau să ratez ocazia. Da, a fost un mic stres. De asemenea, când le spui prietenilor ‘Voi încerca să dobor recordul’ și le spui asta și sponsorilor, toată lumea așteaptă ceva de la tine”, explică el.

„Când am ajuns la linia de sosire eram epuizat, pentru că sunt 12 minute de efort 100%. Eram extrem de fericit, deși nu am arătat asta, dar a fost o presiune pentru mine să dobor acest record”, adaugă el.

De la competiții la provocări extreme

Pentru Fontenoy, care s-a retras din competițiile de mountain bike acum cinci ani, aceste încercări spectaculoase de record mondial reprezintă un mod de a continua să se provoace pe sine și de a promova sportul pe care îl iubește. Dar există și un motiv mai practic pentru a face ceva atât de nebunesc precum urcarea cu bicicleta în salturi pe Turnul Eiffel.

„Când faci parte din sporturi mai mici, este foarte greu să trăiești doar din competiții”, explică sportivul de 35 de ani. „Așa că trebuie să găsim soluții pentru a câștiga bani sau pentru a atrage sponsori.”

Strategia s-a dovedit câștigătoare – Fontenoy are peste un milion de urmăritori atât pe TikTok, cât și pe YouTube, unde postează videoclipuri cu provocări, tutoriale și recenzii de biciclete.

„Ideea mea a fost să creez mai mult conținut și să atrag un public mai larg. A fost, de asemenea, o idee bună să arăt ce înseamnă acest sport și să facem ceva nebunesc ce nu s-a mai făcut până acum”, spune el.

„A fost un proiect important pentru mine, să spun: ‘Bine, putem combina provocarea cu crearea de conținut pentru rețelele sociale.’”

Iar francezul nu are de gând să se oprească aici. „Planul meu este să urc cele mai înalte turnuri”, zâmbește el. „Sunt deja în contact cu alte turnuri din lume. Obiectivul final va fi să urc Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume.”

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close