Guvernul norvegian a acordat unei companii miniere permisiunea de a deversa deșeuri în fiordul Førde, deși activiștii au dus o luptă de 17 ani împotriva proiectului, iar Curtea Supremă a decis că autorizația este ilegală, scrie The Guardian.
Pe 17 iunie 2026, la scurt timp după închiderea bursei norvegiene, câteva zeci de localnici din Vevring, un orășel de pe coasta de vest a țării, s-au strâns în jurul unui laptop într-o școală.
Înconjurați de desenele copiilor și de ferestrele cu vedere spre fiordul Førde, au așteptat vestea de la Oslo. Curtea Supremă a Norvegiei dăduse un verdict împotriva guvernului: autorizația care permitea deversarea deșeurilor miniere direct în fiord, la circa trei kilometri de oraș, era ilegală.
Momentul a pus capăt unei lupte de 17 ani, una dintre cele mai lungi bătălii de mediu din istoria recentă a Norvegiei. La Oslo, Ingvild Fonn Asmervik, coordonatoarea proiectului din partea Naturvernforbundet (Prietenii Pământului Norvegia), a comparat bucuria pe care a simțit-o cu cea de la nașterea copilului ei.
Pentru Anne-Line Thingnes Førsund, pescăriță din a treia generație care locuiește pe malul fiordului, în Vevring, și voluntară în filiala locală a organizației, a fost mai degrabă o ușurare. A spus că s-a simțit ca și cum i s-ar fi luat un munte de pe umeri.
Euforia nu a durat însă mult. În timp ce Førsund și ceilalți sărbătoreau, un avocat al guvernului a apărut într-o dezbatere televizată și a prezentat planul pentru o nouă autorizație temporară, care să permită minei să continue, între timp, deversarea deșeurilor direct în fiord. Patru zile mai târziu, compania a cerut o nouă aprobare, iar la sfârșitul lunii septembrie Ministerul Climei și Mediului i-a acordat-o.
„Când am auzit că poluarea va continua, a fost ca și cum ne-ar fi tras covorul de sub picioare”, spune Førsund. „Am răspuns la fiecare scrisoare, am transmis observații la fiecare consultare, am depus plângeri ori de câte ori am putut. Am fost doborâți de atâtea ori, iar aceasta ar fi putut fi șansa unei schimbări”.
Guvernul susține că acționează în limitele legii, însă criticii avertizează că deversările amenință să polueze unul dintre cele mai curate fiorduri ale Norvegiei. Alții se tem că decizia deschide calea unui nou val de autorizații de poluare a fiordurilor, în cursa pentru obținerea mineralelor critice.
„Nu e vorba doar despre fiord, despre noi și viețile noastre”, spune Førsund. „E vorba despre principii. Când ai un guvern care nu respectă Curtea Supremă, schimbi sistemul însuși”.
Decizia vine într-un moment în care problema apelor poluate din Norvegia atrage tot mai multă atenție. Un raport recent arată că fermele piscicole norvegiene umplu în fiecare an fiordurile și alte ape de coastă cu o poluare cu nutrienți echivalentă cu apele uzate netratate a zeci de milioane de oameni.
În același timp, populațiile de somon de Atlantic au ajuns la un minim istoric în țară. La începutul sezonului din acest an, pescuitul a fost interzis pe 155 dintre cele aproximativ 450 de râuri cu somon ale Norvegiei.
Depozitarea subacvatică a sterilului, numită de criticii norvegieni „aruncarea în fiord”, înseamnă pomparea rocilor mărunțite și a deșeurilor chimice în mare, prin conducte aflate la sute de metri sub apă.
Metoda a fost propusă ca alternativă la depozitarea deșeurilor pe uscat, însă chiar Institutul de Cercetare Marină al guvernului norvegian avertizează că ea eliberează particule fine de deșeuri toxice, care se pot acumula în organismele marine mici și pot perturba ecosistemele în ansamblu.
Practica este interzisă în toată America de Nord, în Australia, Rusia, Brazilia, China și în cea mai mare parte a Europei. Printre puținele țări care o mai permit se numără Papua Noua Guinee, Indonezia și Turcia.
Mina de titan de la Engebø, aflată pe malul fiordului Førde, lângă Vevring, a fost propusă pentru prima dată de compania Nordic Mining în 2006, iar guvernul i-a acordat autorizația de a deversa deșeuri în fiord la mai puțin de zece ani după aceea.
Ca răspuns, Prietenii Pământului Norvegia au deschis procese care au trecut prin toate treptele sistemului judiciar și au ajuns, în primăvara lui 2026, la o audiere de o săptămână la Curtea Supremă. Între timp, mina a intrat în funcțiune și a început să deverseze deșeuri la sfârșitul lui 2024.
Nordic Mining este finanțată de investitori precum compania japoneză Iwatani Corporation și birourile din Marea Britanie ale marilor bănci internaționale Morgan Stanley, UBS și Goldman Sachs. Alte bănci, între care Standard Chartered și Citigroup, interzic explicit finanțarea proiectelor care folosesc depozitarea subacvatică a sterilului.
Nordic Mining nu a răspuns solicitărilor repetate ale The Guardian, însă, la scurt timp după decizia Curții Supreme, a transmis într-o postare pe rețelele sociale că va continua să își elimine deșeurile la fel ca până atunci, cu încurajarea oficialilor norvegieni.
„S-a spus că activitatea noastră este ilegală, că trebuie să închidem, că munca noastră trebuie să se oprească. Nu aceasta este situația”, a transmis Nordic Mining, adăugând că își continuă activitatea „cu ambiția de a acționa responsabil, cu respect pentru fiorduri și munți și pentru comunitatea locală din jurul nostru”.
Disputa juridică privind autorizația s-a concentrat pe Directiva-cadru a UE privind apa, care se aplică și Norvegiei, ca membră a Spațiului Economic European. Directiva permite activităților industriale să polueze apele doar atunci când există un „interes public major”.
Curtea Supremă a decis că motivele invocate la acordarea inițială a autorizației nu au fost suficient de solide. Guvernul susține însă că ele au devenit mai puternice de când UE a inclus titanul, în 2020, pe lista sa de „materii prime critice”.
„Guvernul norvegian consideră că proiectul Engebø are o importanță semnificativă pentru Norvegia și pentru Europa”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, explicând că „muntele Engebø conține unul dintre cele mai mari zăcăminte cunoscute din lume de rutil, un mineral care conține titan. În Europa, Norvegia și Ucraina sunt singurele țări cu resurse semnificative de acest tip”.
Specialiștii în drept au pus sub semnul întrebării acest raționament.
„Este greșit. O autorizație fie există, fie nu există, iar decizia Curții Supreme este foarte clară: autorizația este ilegală”, spune Tarjei Ellingsen Røsvoll, conferențiar de drept administrativ și constituțional la Universitatea din Inland Norway.
„Guvernul permite astfel, în mod deschis, unei companii să arunce ilegal o grămadă de deșeuri într-un fiord. Este fără precedent, afectează încrederea și subminează o structură fundamentală a dreptului constituțional și administrativ. Ar trebui să își asume responsabilitatea, moral și legal, pentru că a luat o decizie invalidă și ilegală”.
În timp ce aștepta noua autorizație, valabilă trei ani, Nordic Mining a continuat să deverseze deșeuri în fiordul Førde. Økokrim, autoritatea centrală a Norvegiei pentru combaterea criminalității economice și de mediu, analizează acum dacă să deschidă o anchetă privind legalitatea deversărilor.
Deși există puține studii cuprinzătoare despre efectele depozitării subacvatice a sterilului asupra ecosistemelor marine, oamenii de știință au legat poluarea cu metale grele prezentă acum în unele fiorduri de deversările făcute cu zeci de ani în urmă.
Impactul este cu atât mai grav atunci când deșeurile sunt măcinate în particule foarte mici, explică Terje van der Meeren, profesor-cercetător la Institutul de Cercetare Marină, care a fost coautor al punctului de vedere al institutului privind cererea de autorizare a minei Engebø și a depus mărturie la Curtea Supremă.
„E ca făina”, spune Van der Meeren, precizând că deșeurile de la Engebø conțin o substanță chimică ce se descompune în disulfură de carbon, o neurotoxină. „Ne temem că acest praf fin va ajunge în restul fiordului. Ce se va întâmpla cu peștii care depun icre în acest fiord? Nu știm”.
În 2016, Van der Meeren și alți cercetători ai institutului au mers în Repparfjord, un fiord arctic de lângă Hammerfest, în extremitatea nordică a țării, unde o mină de cupru și-a deversat deșeurile timp de șase ani, în anii '70. Zeci de ani mai târziu, au găsit eglefini cu niveluri mai ridicate de plumb, arsenic și crom în mușchi decât peștii din apele învecinate, potrivit unui studiu publicat anul acesta. Alte cercetări norvegiene au descoperit urme ale acestor deversări vechi în plancton, crabi și icre de pește.
Înapoi în Vevring, Førsund și ceilalți activiști se pregătesc acum pentru o nouă luptă în instanță, de data aceasta împotriva autorizației temporare, deși deversările vor continua, cel mai probabil, până la pronunțarea unei noi decizii.
Își amintește cu nostalgie de primele proteste împotriva minei. Într-o fotografie făcută în urmă cu mai bine de un deceniu, protestatarii sunt adunați la o masă pe malul fiordului, iar fiica ei, astăzi arhitectă, era pe atunci doar un copil.
„Mulți dintre acești oameni nu mai trăiesc”, spune ea. „Fiordul e mai mare decât noi. Ne-a dat hrană, venit, sens, muzică, pești și păsări timp de mii de ani. Acum ne dă energia să continuăm lupta”.
