Antena 3 CNN Mediu Descoperire îngrijorătoare: E foarte probabil ca AMOC să se prăbușească. Efectele ar fi catastrofale pentru Europa

Descoperire îngrijorătoare: E foarte probabil ca AMOC să se prăbușească. Efectele ar fi catastrofale pentru Europa

I.C.
3 minute de citit Publicat la 21:37 15 Apr 2026 Modificat la 22:05 15 Apr 2026
GettyImages-688838048
Sistemul crucial de curenți oceanici AMOC e pe cale să se prăbușească. Foto: Getty Images

Sistemul de curenți din Atlantic, esențial pentru clima globală, pare mult mai expus riscului de colaps decât indicau estimările anterioare.  Un nou studiu arată că modelele climatice care prezic cea mai puternică încetinire sunt, de fapt, cele mai realiste, scrie The Guardian. Cercetătorii spun că rezultatul este „foarte îngrijorător”, deoarece un astfel de colaps ar avea efecte catastrofale pentru Europa, Africa și continentele americane.

Curentul Atlantic meridional de răsturnare (AMOC) este o componentă majoră a sistemului climatic global și deja se știe că este la cel mai slab nivel din ultimii 1.600 de ani, pe fondul crizei climatice. Oamenii de știință au identificat semne de apropiere de un punct critic încă din 2021 și știu că acest sistem a mai colapsat în trecutul Pământului.

Pentru prognoze, climatologii folosesc zeci de modele computerizate, însă în cazul AMOC rezultatele diferă mult: unele nu indică nicio încetinire până în 2100, în timp ce altele arată o reducere chiar și de 65%, chiar și în scenarii în care emisiile de carbon sunt reduse treptat până la zero net.

Colaps aproape sigur

Noul studiu a combinat observații reale din ocean cu modelele existente pentru a stabili care sunt cele mai credibile, reducând semnificativ marja de incertitudine. Concluzia: o încetinire estimată între 42% și 58% până în 2100, nivel care ar putea duce aproape sigur la colaps.

AMOC este un sistem esențial al climei globale: transportă ape calde din zonele tropicale către Europa și Arctica, unde acestea se răcesc și coboară în adâncuri, formând un curent de retur. Un colaps ar putea muta centura ploilor tropicale de care depind milioane de oameni pentru agricultură, ar aduce ierni extrem de reci și veri secetoase în Europa de Vest și ar crește nivelul mărilor din jurul Atlanticului cu 50-100 cm.

„Am descoperit că AMOC va scădea mai mult decât estimau în medie toate modelele climatice. Asta înseamnă că ne apropiem de un punct critic”, a spus dr. Valentin Portmann, de la Inria Bordeaux, coordonatorul studiului.

Și profesorul Stefan Rahmstorf, de la Institutul Potsdam pentru Cercetări privind Impactul Climatic, consideră rezultatele „foarte îngrijorătoare”: „Arată că modelele pesimiste, care indică o slăbire puternică până în 2100, sunt de fapt cele mai realiste, pentru că se potrivesc mai bine cu datele observaționale”.

Rahmstorf avertizează că omenirea ar putea ajunge chiar în acest secol în punctul în care oprirea completă a curentului devine inevitabilă.

„Sunt din ce în ce mai îngrijorat că putem depăși acest prag critic la mijlocul secolului, ceea ce este foarte aproape”, a spus el.

„Trebuie să evităm prăbușirea cu orice preț”

Cercetătorul, care studiază AMOC de 35 de ani, spune că o astfel de prăbușire trebuie evitată „cu orice preț”. El amintește că inclusiv o probabilitate de 5% era considerată deja prea mare din cauza impactului uriaș, iar noile estimări sugerează un risc de peste 50%.

Potrivit lui, cele mai dramatice schimbări climatice din ultimele 100.000 de ani au avut loc tocmai atunci când AMOC a trecut într-o altă stare.

Încetinirea curentului este cauzată de încălzirea rapidă a Arcticii, care reduce răcirea apelor oceanice. Apa mai caldă este mai puțin densă și se scufundă mai greu, iar precipitațiile tot mai mari reduc salinitatea, ceea ce încetinește și mai mult circulația, într-un efect de tip cerc vicios.

Sistemul este însă foarte complex și influențat de variații naturale, ceea ce face predicțiile exacte dificil de realizat. Chiar și așa, cercetătorii spun că o slăbire importantă este deja foarte probabilă și ar putea avea efecte serioase în deceniile următoare.

Studiul, publicat în revista Science Advances, a analizat patru metode diferite de corelare a observațiilor cu modelele climatice. Cea mai eficientă s-a dovedit a fi o metodă numită regresie de tip „ridge”, rar folosită până acum în știința climei.

AMOC este dificil de modelat deoarece depinde de diferențe subtile de densitate a apei cauzate de salinitate în întregul Atlantic. Reducerea incertitudinii a fost posibilă prin identificarea modelelor care reflectă cel mai bine salinitatea de la suprafața Atlanticului de Sud, un factor deja cunoscut ca fiind important.

Rahmstorf spune că încetinirea ar putea fi chiar mai gravă decât indică scenariile actuale, deoarece modelele nu includ topirea gheții din Groenlanda, care adaugă apă dulce în ocean și slăbește și mai mult circulația: „Acesta este un factor suplimentar care face ca realitatea să fie probabil și mai rea”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close