Când inginerii au placat cu beton canalele din sud-vestul arid al Statelor Unite, au rezolvat o problemă, dar au creat-o pe alta. Suprafețele dure au contribuit la împiedicarea pierderii apei prețioase în sol, însă au eliminat și marginile neregulate, vegetația și spațiile adăpostite pe care viața acvatică le folosise în vechile canale de pământ. Peștii au revenit în cele din urmă, însă numărul, diversitatea și biomasa lor au rămas mai mici.
În 1994, cercetătorii Gordon Mueller și Charles R. Liston au încercat o soluție neobișnuită în Canalul Coachella din California și în Apeductul Hayden-Rhodes din Arizona: au amplasat în apă recife de mici dimensiuni, realizate din anvelope uzate, potrivit Times of India.
Anvelopele au oferit suprafețe pe care algele, insectele și alte organisme mici se puteau fixa, creând o sursă de hrană și locuri în care peștii se puteau ascunde. Recifele au fragmentat, de asemenea, mediul uniform din beton, introducând zone de adăpost și complexitate care lipseau în mare parte din canale.
Potrivit USGS, zonele din jurul recifelor din anvelope au susținut aproximativ de trei ori mai multe nevertebrate și de circa 20 de ori mai mulți pești decât porțiunile obișnuite ale canalelor, fără astfel de structuri. Ceea ce părea a fi un deșeu a devenit habitat subacvatic, demonstrând cum câteva structuri simple puteau transforma porțiuni ale unei căi navigabile din beton, altfel aproape lipsite de viață.
Canalele din beton au economisit apa, dar au lăsat peștii cu un habitat mult mai puțin potrivit
Canalele mari din sud-vestul arid al Statelor Unite au fost placate tot mai mult cu beton deoarece apa se putea infiltra prin solul canalelor tradiționale din pământ. În condițiile în care resursele de apă erau supuse unei presiuni tot mai mari, reducerea pierderilor prin infiltrații reprezenta un obiectiv important pentru ingineri.
Însă noile suprafețe au venit cu un compromis ecologic.
Un canal de pământ are margini neregulate, sedimente, vegetație și alte caracteristici care pot oferi organismelor acvatice locuri în care să se ascundă, să se hrănească și să se reproducă. Un canal placat cu beton este mult mai uniform. De asemenea, apa poate circula mai repede prin acesta.
Comunitățile de pești puteau reveni în cele din urmă în aceste cursuri de apă, însă nu neapărat în același număr sau cu aceeași varietate de specii. Cercetătorii au observat că populațiile de pești din canalele de beton aveau o diversitate, o densitate și o biomasă mai reduse decât cele întâlnite în fostele canale de pământ.
Problema nu era pur și simplu dacă peștii puteau supraviețui acolo. Canalul pierduse o mare parte din structura care îl transforma într-un habitat util.
Cum au schimbat anvelopele uzate forma habitatului din canal
Cercetătorii au testat dacă structura care lipsea putea fi recreată fără ca aceste canale să fie reconstruite.
În loc să modifice betonul, au instalat recife de mici dimensiuni realizate din anvelope uzate. Structurile au introdus complexitate fizică în porțiunile altfel netede ale căilor navigabile.
Pentru pești, chiar și o schimbare relativ mică a formei canalului poate crea noi posibilități. O structură poate întrerupe curgerea apei, poate oferi adăpost și poate pune la dispoziția organismelor mai mici suprafețe pe care acestea să trăiască.
Astfel, anvelopele au avut un rol foarte diferit de cel pentru care fuseseră produse inițial. În loc să devină deșeuri depozitate într-un depozit de deșeuri sau aruncate în altă parte, acestea au devenit parte a unui habitat acvatic artificial.
Cercetătorii au comparat zonele din jurul recifelor din anvelope cu porțiunile obișnuite ale canalelor în care nu existau astfel de structuri.
Numărul peștilor a fost de 20 de ori mai mare în jurul recifelor din anvelope
Zonele cu recife au susținut o densitate a nevertebratelor de aproximativ trei ori mai mare decât porțiunile obișnuite ale canalelor.
Acest lucru este important deoarece animalele acvatice mici se află aproape de baza lanțului trofic. Insectele și alte nevertebrate reprezintă hrană pentru pești și pot beneficia, la rândul lor, de suprafețele suplimentare și de adăpostul create de aceste structuri.
Recifele din anvelope le-au oferit efectiv acestor organisme mai multe locuri pe care să le ocupe într-un mediu care, altfel, oferea foarte puțină variație fizică.
Creșterea numărului de nevertebrate a fost însoțită de o schimbare și mai spectaculoasă mai sus în lanțul trofic.
Densitatea peștilor a fost de aproximativ 20 de ori mai mare în zonele cu recife decât în porțiunile obișnuite fără astfel de structuri.
Asta nu însemna că întregul canal s-a transformat brusc într-un pârâu natural. Calea navigabilă a rămas un canal placat cu beton, conceput în primul rând pentru transportul eficient al apei.
A doua viață, neobișnuită, a anvelopelor uzate
Experimentul a evidențiat și o idee care a apărut în mod repetat în ingineria mediului: materialele considerate deșeuri pot primi uneori un al doilea rol util.
Anvelopele vechi sunt dificil de eliminat deoarece sunt foarte rezistente și ocupă un spațiu considerabil. Transformarea lor în structuri a atras, prin urmare, interesul și în alte medii acvatice și de coastă.
Studiul din 1994 nu susținea că anvelopele ar putea rezolva toate problemele ecologice provocate de construirea canalelor. Obiectivul său era mult mai restrâns: să determine dacă recifele din anvelope pot îmbunătăți comunitățile acvatice din canalele placate cu beton.
În loc să înlăture betonul sau să readucă un întreg canal la starea sa inițială, cercetătorii au creat mici zone de habitat în interiorul infrastructurii existente.
Experimentul a demonstrat cât de important este habitatul
Cea mai interesantă parte a studiului nu a fost pur și simplu faptul că peștii au apărut în jurul anvelopelor.
Peștii se reinstalaseră deja în canale. Problema era calitatea și cantitatea habitatului disponibil pentru ei.
Adăugarea unor structuri a schimbat această situație.
Un canal neted din beton poate fi eficient pentru transportul apei, însă eficiența din punct de vedere ingineresc nu înseamnă neapărat și condiții bune pentru fauna sălbatică. Recifele din anvelope au creat locuri în care organismele acvatice se puteau concentra, formând zone cu o activitate biologică mai intensă într-un mediu altfel simplificat.
Creșterea densității peștilor a demonstrat cât de puternic pot reacționa comunitățile acvatice la astfel de schimbări.
În cele din urmă, cercetătorii au recomandat recifele din anvelope drept o metodă eficientă pentru îmbunătățirea comunităților acvatice din canalele din beton.
