Antena 3 CNN Meteo Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni: Prognoza meteo până pe 13 octombrie

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni: Prognoza meteo până pe 13 octombrie

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 09:21 16 Sep 2025 Modificat la 09:22 16 Sep 2025
GettyImages-938453642
Prognoza meteo până pe 13 octombrie. Foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie a publicat, marți, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, perioada 15 septembrie - 13 octombrie. 

Săptămâna 15.09.2025 – 22.09.2025

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână îndeosebi în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, sudice și local în cele centrale și ușor excedentar în nord-estul teritoriului.

Săptămâna 22.09.2025 – 29.09.2025

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara.

Săptămâna 29.09.2025 – 06.10.2025

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul mediilor climatologice în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale în regiunile estice, dar vor avea o tendință ușor excedentară în restul teritoriului.

Săptămâna 06.10.2025 – 13.10.2025

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în toată țara.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale în regiunile nordice, estice și local în cele centrale, cu o tendință ușor deficitară în sud-vestul țării.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close