Antena 3 CNN Meteo Europa este lovită de 3 cicloane. Vreme extremă cu ploi torențiale și ninsori. Ce țări vor fi afectate

Europa este lovită de 3 cicloane. Vreme extremă cu ploi torențiale și ninsori. Ce țări vor fi afectate

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 13:53 14 Mai 2026 Modificat la 14:01 14 Mai 2026
colaj 2 poze pentru cei trei cicloane care traverseaza Europa
Europa sub asediul furtunilor: Trei cicloane lovesc bătrânul continent. Sursa colaj foto: Getty Images & meteoalarm.org

Europa se confruntă cu o perioadă de instabilitate atmosferică severă, pe fondul activității simultane a trei cicloane care afectează nordul, centrul și sudul continentului. Fenomenele extreme au determinat emiterea de avertizări de tip cod portocaliu în mai multe țări din sudul Europei. Este vorba despre Italia, Croația, Slovenia, unde vineri vor fi furtuni puternice, iar meteorologii au anunţat că, în unele zone, se vor acumula cantităţi de apă 40 - 60 l/mp. Pe fondul unei mase de aer polar, în zonele montane, la altitudini de peste 1300 m, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare.

Prezența a trei cicloane în sudul Scandinaviei, nordul Italiei și Câmpia Europei de Est va favoriza apariția precipitațiilor pe arii extinse, în majoritatea regiunilor continentului, joi, dar şi în următoarele zile. În România, un nou ciclon va aduce o răcire accentuată şi ploi torenţiale, de sâmbătă. Conform şefei ANM, noul episod de vreme rea ar urma să se menţină până la jumătatea săptămânii viitoare.

Elveţia, Slovenia şi Italia se află astăzi sub cod portocaliu de ploi torenţiale, însoţite de grindină şi descărcări electrice, potrivit meteoalarm.org. Pentru unele zone din Germania şi Italia a fost emis un cod portocaliu de vânt, iar în alte state sunt valabile coduri galbene de vânt – printre acestea se numără: Estonia, Finlanda, Norvegia şi Franţa.

În nordul Spaniei, în Italia, Slovenia și nord-vestul Peninsulei Balcanice au fost prognozate cantităţi de apă de 40-60 l/mp. 

În paralel, masele de aer rece de origine polară pătrund spre Europa, determinând o scădere a temperaturilor sub valorile normale pentru această perioadă în vestul și nord-vestul continentului. La munte, la altitudini de peste 1300 de metri, precipitațiile se transformă în ninsoare, în timp ce vântul se intensifică în mai multe regiuni, accentuând senzația de frig.

De altfel, România este lovită săptămâna aceasta de două cicloane. Potrivit Administrației Națională de Meteorologie (ANM), un ciclon mediteranean format pe fondul unei pătrunderi de aer polar în vestul și centrul Europei va afecta ţara noastră spre finalul săptămânii.

În Europa vestică, în nord-vest și parțial în țările centrale, va fi vreme rece pentru mijlocul lunii mai, în timp ce în rest valorile termice vor fi apropiate și local, îndeosebi în est, ușor mai mari decât normele perioadei. Vântul va avea intensificări cu precădere în sudul și sud-vestul continentului, în bazinul Mării Nordului și zonele limitrofe și local în partea centrală. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close