Dacă suporterii Stelei (sau suporterii în general ;)) şi-ar pune mintea cu guvernul Boc probabil că am avea parte de primele manifestaţii sindicale agresive de la mineriade încoace. La cât patos au pus în lupta cu Gigi Becali, dau senzaţia că i-ar mătura pe toţi miniştrii din Palatul Victoria în cinci minute de la prima fumigenă. Şi totuşi, în ciuda tenacităţii lor, Becali rezistă de doi ani într-un conflict din care nimeni nu câştigă, ambele părţi străduindu-se să supravieţuiască celeilalte.
Venirea lui Piţurcă părea că a adus pacea în Ghencea, pentru că principala doleanţă a suporterilor era pe cale să se rezolve: o atmosferă propice performanţei. Este cam ceea ce şi românii cer de la politicienii lor, dar fără aplomb şi cu o sictirită prezenţă la urne doar o dată la patru ani.
Nu a fost să fie. Atmosfera cordială de la ultimul meci al Stelei acasă a consemnat doar liniştea dinaintea furtunii. Şi, în ciuda faptului că lupta pare să se dea de dragul fotbalului, în fapt întregul război, cu manipulările de rigoare, se învârte doar în jurul banilor.
Pentru că tot de la bani a pornit şi recentul conflict Piţurcă-Becali, oricât ar vrea ambii să pună accentul pe chestiuni abstracte, cum ar fi performanţa şi onoarea. Scandările insistente ale suporterilor din ultimii ani, inclusiv mult hulitul slogan "Vinde, pleacă...", îşi au originea tot în intrigile financiare ce se întreţes în Ghencea.
Fotbalul în România nu mai are de mult valoare sentimentală. Nimeni nu mai crede serios în vreo generaţie de aur, în vreo cupă europeană câştigată, ori în performanţe glorioase obţinute de naţională. În schimb, fotbalul în România continuă să reprezinte una din puţinele industrii care încă mai produc bani. Cel puţin cât ne-o mai lăsa Europa să ne foim prin grupele Ligii Campionilor.
În această perioadă de criză, un club precum Steaua poate umple pe termen scurt buzunarele unora sau altora. De aici vin toate conflictele şi toate pasiunile. Iar la cât pare de încolţit acum, latifundiarul Becali e din ce în ce mai aproape de singura soluţie care-l mai poate salva dintr-un război aiurea: să vândă cel mai titrat club de fotbal din România.
Dar chiar şi în acest caz, un alt lucru pare de asemenea cert: oricine ar fi cumpărătorul, fotbal de calitate nu o să mai vedem curând în Gheneca, ca de altfel în întreaga ţară. Pentru asta nu e de ajuns să se schimbe un antrenor sau un patron. E nevoie de reforma unui întreg sistem. O reformă imposibilă astăzi şi, din păcate, imposibilă şi mâine. Poimâine deja nu mai contează.
Bogdan Pitaru
