Aleşii şi-au publicat cele mai noi declaraţii de avere. Călin Popescu Tăriceanu şi-a făcut asigurare de viaţa de peste 100.000 de euro, Mircea Geoană şi-a luat casă, iar Ilie Sîrbu a făcut schimb de apartamente cu ginerele său, Victor Ponta.
Unul dintre cei mai bogaţi parlamentari rămâne Sebastian Ghiţă, prietenul bun al premierului Victor Ponta. Din declaraţia de avere depusă la Camera Deputaţilor reiese că Ghiţă l-a împrumutat cu 5.000.000 de dolari pe Alexandru Iacobescu, directorul postului de televiziune pe care îl deţine. Banii se adaugă celor 90 de milioane de euro cu care l-a împrumutat în trecut. Chiar şi aşa, Sebastian Ghiţă mai are în băncile din Elveţia 18.000.000 de euro.
Şi vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, are multe motive de bucurie are. În ultimul an, soţia a câştigat suficienţi bani cât să cumpere un apartament de 67 de metri pătraţi în Bucureşti. Dumitrescu a mai depus în bancă 30.000 de euro. Şi de pe urma fiului său, chiar dacă are mai puţin de un an, câştigă foarte bine. A strâns din darul de botez aproape 30.000 de euro.
Acestea sunt doar câteva dintre schimbările care apar în declaraţiile de avere din 2015 ale deputaţilor şi senatorilor.
Ce alţi parlamentari s-au îmbogăţit în ultimul an vă spune Cezara Radu în materialul video de mai sus.