Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase: O veritabilă moțiune de cenzură populară împotriva lui Iohannis

Adrian Năstase: O veritabilă moțiune de cenzură populară împotriva lui Iohannis

Fostul premier și lider PSD, Adrian Năstase, face o analiză a rezultatului alegerilor parlamentare, afirmând că am avut o ”adevărată moțiune de cenzură populară” împotriva lui Klaus Iohannis și a deciziilor luate în ultimele luni.

Adrian Năstase: O veritabilă moțiune de cenzură populară împotriva lui Iohannis
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    08 Dec 2020   •   08:52

”In 1997, Presedintele Frantei, Jacque Chirac a dorit să intărească majoritatea de dreapta si a dizolvat parlamentul, organizand alegeri anticipate, cu un an inaintea celor ce trebuiau să se desfăsoare la termen. Rezultatul a fost dezastruos pentru RPR si UDF, care au pierdut jumătate din locurile in Parlament. Asa a inceput „a treia coabitare” din Franta, noua majoritate, de stanga, propunandu-l ca prim ministru pe Lionel Jospin,primul secretar al Partidului Socialist Francez (un personaj admirabil pe care l-am primit la Bucuresti, in perioada cand conduceam guvernul), inlocuindu-l pe Alain Juppe care, ulterior – desi penal – a fost si ministru de externe al Frantei iar acum este membru al Consiliului constitutional (vă rog să nu-i spuneti lui Dan Barna!)

Iohannis nu a inteles lectia asta. A incercat sa obtina intreaga putere, inclusiv un parlament care sa schimbe Constitutia (poate pentru a introduce posibilitatea unui al treilea mandat?). Rezultatul este umilitor pentru PNL. Iar intrarea AUR in parlament ii va crea numeroase probleme (de fapt, nu numai lui).", susţine Adrian Năstase pe blogul personal..

Câteva observații despre alegeri

Fostul lider PSD face o succintă analiză a scrutinului electoral, reafirmând că nu era acum momentul potrivit de a scoate oamenii la vot.

"Se confirmă ceea ce am spus în mai multe rânduri: aceste alegeri nu trebuiau să se desfășoare acum, ci trebuiau organizate în primăvara viitoare, pentru a permite un nivel ridicat al prezenței si un grad mai ridicat de legitimitate);

Primul aspect este cel al prezenței, de fapt al absenteismului. Este cel mai redus nivel al prezenței la un scrutin parlamentar de după 1989;

Cea mai facilă explicație este cea a fricii de infectare, însă dacă ne gândim că magazinele sunt pline, atunci cred că nu doar frica de COVID 19 explică absenteismul, ci sunt alte cauze;

A fost o veritabilă moțiune de cenzură populară împotriva lui Klaus Iohannis, care a început să lucreze și sâmbăta doar pentru a avea și parlamentul său! Dacă în urmă cu un an Iohannis obținea 6,5 milioane voturi, acum PNL are in jur de 1,2 milioane de voturi. Practic, 4 din 5 votanți ai lui Iohannis de anul trecut nu-l mai susțin acum;

În diaspora, în urmă cu un an, au fost 944.077 votanți, acum sunt sub 300.000. Ceea cea arată că Iohannis este într-o criză de legitimitate populară;

Ludovic Orban nu are legitimitatea de a solicita continuarea mandatului în fruntea guvernului, chiar dacă PSD nu ar reuși să constituie o majoritate parlamentară. Este epuizat politic și menținerea lui în fruntea guvernului va crește tensiunea socială și politică din România", a punctat Adrian Năstase.

De ce a pierdut Iohannis alegerile?

"Populația a observat că Iohannis si PNL doresc organizarea cu orice preț a alegerilor, în pofida creșterii numărului de infectări și a măririi rapide a numărului de morți;

prin absenteism alegatorii au dorit să transmită un mesaj că nu sunt de acord cu apariția unui nou Ceaușescu;

PNL a sfidat populația, prin refuzul de a face teste și mai ales, prin speranța că dacă transferă bani către presă vor controla și mințile oamenilor;

a fost o avalanșă de evenimente în ultima săptămână de campanie, iar alegătorii au simțit că se încearcă să fie păcăliți, iar absenteismul a fost principala formă de „participare” politică;

PNL – a arătat că nu este o forță a progresului și a dezvoltării, ci a clientelismului obraznic. După un an de guvernare, a devenit evident că nu are resursele politice necesare pentru a trece România prin criză, iar bilanțul macroeconomic este unul cu adevărat dezastruos;

PSD – și-a menținut nucleul electoral, iar rezultatul, fără a fi unul excepțional, arată că partidul se reface treptat după epoca Dragnea. Trebuie remarcat totusi ca numarul celor care au iesit sa voteze PSD – aproximativ 1,5 milioane este cu mult sub numarul celor care, spre exemplu, in 2004, au votat pentru partid – 4,3 milioane! Mai trebuie spus ca partidul, constient de faptul ca nu poate depasi nivelul de 35-40% din voturi, nu a stiut sa-psi construiasca aliati pentru parlament. Sigur, a fost si vina lui Ponta in exacerbarea tensiunilor cu PSD, in ideea de a lua voturi de aici. In final, 4-5 procente s-au pierdut in felul asta prin neintrarea in parlament a Pro-Romania. La fel, o anumita inabilitate a dus la disparitia anterioara a ALDE. Iohannis a reusit insa o performantă extraordinară la aceste alegeri „istorice”- in loc sa scoata PSD din viata politica romaneasca (cum anuntase), a reusit sa-l aduca pe primul loc. Liderii partidului ar trebui sa-i acorde o decoratie!

USR-Plus – scorul obtinut arată că formatiunea a devenit un „partid vechi”. Nu au mai reusit să catalizeze un „val al sperantei”. Au fost „păcăliti” de PNL si si de Iohannis care le-au fluturat pe sub nas intrarea la guvernare inainte de a sti câte mandate vor primi de la votanti. In acest fel au preluat din imaginea negativă a PNL si au incetat sa mai fie „partidul anti-sistem”.

Scorul AUR, rezultatul unui vot de protest

"Există la fiecare scrutin electoral un vot de protest impotriva sistemului politic, votul anti-sistem iar in conditiile in care PSD a abandonat mesajul national foarte direct afirmat, acest lucru a permis aparitia unei noi formatiuni politice, care a speculat situatia. Vom vedea dacă acest partid despre care nu stim mare lucru (membri, organizare, ideologie, finantare) va rezista in parlament (vezi istoria PUNR, PNG, PPDD, etc) sau se va dizolva, bucata cu bucata, in partidele existente", a avertizat Adrian Năstase.

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase Klaus Iohannis
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close