Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie condamnă derapajele lui Simion și Gavrilă și „folosirea suferinţei altora ca armă”

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie condamnă derapajele lui Simion și Gavrilă și „folosirea suferinţei altora ca armă”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:30 16 Mai 2025 Modificat la 18:30 16 Mai 2025
lider aur george simion presedinta pot anamaria gavrila se pupa
Liderul AUR, George Simion și președinta POT, Anamaria Gavrilă. Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto/ Andreea Alexandru

Consiliul director al Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie a transmis vineri un comunicat prin care condamnă ferm folosirea suferinței psihice în termeni jignitori în spațiul public. Reacția vine după ce, atât liderul AUR, George Simion, cât și președinta POT, Anamaria Gavrilă, l-au făcut „autist” pe Nicușor Dan și au insinuat de mai multe ori că acesta din urmă ar suferi de „o afecțiune psihică” sau că ar fi „dereglat mintal”.

„Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) îşi exprimă îngrijorarea faţă de folosirea, în spaţiul public, a unor termeni asociaţi cu suferinţa psihică sau cu diferenţele de dezvoltare, într-un mod jignitor, în scopul discreditării politice.

Astfel de afirmaţii nu doar că denaturează sensul real al acestor termeni, dar contribuie la stigmatizarea persoanelor care se confruntă cu dificultăţi reale, pentru care este nevoie de sprijin, empatie şi înţelegere din partea societăţii.

Considerăm că spaţiul public - şi cu atât mai mult discursul politic - trebuie să se bazeze pe respect, responsabilitate şi decenţă. Etichetările ofensatoare şi folosirea suferinţei altora ca armă retorică nu îşi au locul într-o societate democratică matură.

Ne delimităm ferm de astfel de exprimări şi încurajăm liderii politici, formatorii de opinie şi cetăţenii să contribuie la construirea unei culturi publice bazate pe respect şi incluziune.”, se arată în comunicat.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close