Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 Sociolog: Vom avea o prezență mai mare la turul doi, e posibil să ne apropiem de modelul din 2014

Sociolog: Vom avea o prezență mai mare la turul doi, e posibil să ne apropiem de modelul din 2014

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 10:44 16 Mai 2025 Modificat la 12:55 16 Mai 2025
urne vot alegeri locale 2024
Alegeri prezidențiale 2025. Sursa foto: Hepta

Sociologul Remus Ștefureac, directorul institutului de sondare INSCOP, spune că prezența la turul doi al alegerilor prezidențiale va fi mult mai mare decât în primul tur și că e posibil să avem o prezență similară cu cea din 2014. Atunci, prezența la al doilea tur a fost de 64,11%. Într-o intervenție prin telefon la Antena 3 CNN, sociologul a spus că interesul a crescut puternic în ultimele două săptămâni, mai ales având în vedere intensitatea dezbaterilor și „trauma suferită de democrația noastră”, miza acestor alegeri fiind „mai mare decât oricând”.

„Constatăm după primele indicații că prezența va fi mai mare, rămâne de văzut dacă se va menține tendința și sâmbătă și duminică, aceeași tendință o constatăm și în țară, cel puțin din estimări.

Vom avea o prezență în turul doi și semnificativ mai mare, aș putea spune, e posibil să ne apropiem de modelul din 2014.

E posibil și de această dată să avem o prezență în jur de 60 la sută sau mai mult, cert e că interesul e mai mare și e firesc din mai multe motive – intensitatea dezbaterilor, faptul că avem alegeri după o traumă suferită de democrația noastră și miza cestor alegeri e mai mare decât oricând, știu că spunem asta mereu dar de această dată, judecând după mesajele candidaților și după consecințele și pentru economie și pentru alianțele geopolitice și pentru viitorul unei generații de români care s-au uitat cu fața spre Occident, miza acestor alegri reprezintă cumva și un punct de cotitură ceea ce va aduce la vot și alegători care poate vin o dată la 10-15 ani, motivați fiind de intensitatea și de importanța acestui moment electoral”, a spus Remus Ștefureac.

Întrebat cum se așteaptă că va fi prezența în diaspora, Ștefureac a spus:

„Cu siguranță va fi peste un milion prezența în diaspora, având în vedere că ne-am apropiat de un milion în turul unu. Acum, cum vor arăta alegătorii noi care vor veni, e o pură speculație pentru că nu avem date.

Dacă despre intențiile de vot ale românilor care vin în plus în țară știm lucruri pentru că avem date și măsurători foarte bune și solide, în diaspora nu știm. 

Putem să speculăm, putem să presupunem că o parte dintre ei au anumite opțiuni, dar e corect să precizăm că în lipsa unor date, nu știm. Vorbim de o mobilizare asupra căreia ne vom da seama cu privire la orientarea politică abia în seara votului, când vor veni primele rezultate.

Dacă ne uităm și analizăm cifrele, datele pe care le avem în acest moment, dinamic e fluidă, dar în acest moment un candidat se află în față, conduce în țară, celălalt se află în frunte în diaspora și pe baza votului din primul tur”.

Ultimele sondaje înainte de alegeri

Ultimul sondaj realizat înainte de alegeri, al AtlasIntel, arată că Nicușor Dan a reușit să recupereze diferența și are un ușor avans în marja de eroare, de puțin sub un procent. Astfel, Nicușor Dan ar urma să obțină, duminică, 48.7% din totalul voturilor, în timp ce candidatul AUR, George Simion este cotat cu 47.8%.

Așadar, diferența dintre cei doi sub un procent. 1.8% dintre participanții la sondaj spun că și-ar anula votul. 1.7% declară că nu știu cu cine vor vota.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat în perioada 13-15 mai pe un eșantion de 5.628 de participanți, recrutați prin metoda digitală aleatorie. 

Datele au  marjă de eroare +/- 1 punct procentual, cu un interval de încredere de 95%. Sondajul AtlasIntel include votul din diaspora.

În urmă cu trei zile, un alt sondaj AtlasIntel îi dădea pe Nicușor Dan și George Simion la egalitate perfectă, 48,2%.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close