Antena 3 CNN Politică Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei cer în instanţă suspendarea referendumului

Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei cer în instanţă suspendarea referendumului

Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei cer în instanţă suspendarea referendumului
Sursa foto: Cristian Pârvulescu
11 Noi 2009   •   13:47

Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au depus, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de suspendare a referendumului, care are loc pe 22 noiembrie, a anunţat, miercuri, Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia. Cele două ONG-uri au mai depus, în paralel, la Palatul Cotroceni o plângere prin care reclamă o serie de iregularităţi cu privire la referendum şi ameninţă că sunt dispuse să meargă până la curtea de la Strasbourg cu aceste demers.
"Vrem să mergem la Strasbourg, pentru că noi credem că este foarte important ca asemenea precedent să nu mai funcţioneze nici în România şi nici în alte state europene. Am constatat că legislaţia europeană se referă la alegerile legislative nu la alegerile prezidenţiale şi cred că un asemenea proces desfăşurat la Strasbourg va duce la lămurirea foarte multor situaţii. Noi ştim că există o serie de recomandări ale Adunării Parlamentare ale Consiliului Europei şi ale Comisiei de la Veneţia cu privire la organizarea alegerilor. Aceste recomandări de bune practici nu au fost luate în considerare", a precizat Pârvulescu.
Între timp, Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au depus, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de suspendare a referendumului, şi au adresat Palatului Cotroceni o plângere cu privire la iregularităţile constatate la acest referendum.
"În această dimineaţă am început două proceduri judiciare care să aducă în faţa justiţiei problema referendumului de la 22 noiembrie. Este vorba, în primul rând, de o plângere administrativă prealabilă, pe care am depus-o în această dimineaţă la Palatul Cotroceni şi care este susţinută de cele două organizaţii ? Agenţia pentru Monitorizarea Presei şi Pro Democraţia. O plângere care pune în evidenţă o serie de iregularităţi cu privire la referendum. Tot în aceastã dimineaţa a fost depusă, la Curtea de Apel Bucureşti, la secţia opt Contencios administrativ, o cerere de suspendare a referendumului. Această cerere de suspendare este fãcută până când procedura administrativă de care vă vorbim, o procedurã de contencios administrativ, va avea o soluţie într-o direcţie sau alta", a declarat Pârvulescu.
Cele două ONG-uri nu sunt singurele organizaţii ale societăţii civile care au atacat legalitatea referendumului dorit de preşedintele Traian Băsescu. Alianţa pentru Statul de Drept a înaintat, în urmă cu o săptămână, Avocatului Poporului, documentul de poziţie privind posibilele riscuri de fraudă morală la alegerile prezidenţiale care se suprapun cu referendumul, solicitând oficial instituţiei să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu aspectele reclamate.
Alianţa pentru Statul de Drept este formată din Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România, a fost înregistrat de secretariatul instituţiei sub numărul 10566/3.11.2009.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close