
Prim-vicecepreședintele AUR, Marius Lulea, face declarații revoltătoare despre presa din România. Acesta afirmă că presa este „o problemă de crimă organizată”.
Presa din România este una ilegitimă și nu este liberă, a acuzat prim-vicepreședintele Marius Dorin Lulea într-un interviu acordat pentru HotNews.
„Avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă”, a spus liderul AUR. „Iertați-mă, vă rog să repetați, avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă? ”, a insistat moderatorul.
„În momentul în care există o rețea organizată împotriva libertății de informare și pentru a apăra o clică care a capturat statul român”, a spus Lulea. „Aceasta este viziunea unui politician important din statul român despre presă?”, a întrebat moderatorul. „Presa din România trebuie să fie liberă, dar nu este azi liberă. Ea funcționează sincron cu o rețea mafiotă care delapidează bugetul de stat”, a replicat politicianul.
Discuția cu acesta a plecat de la afirmațiile lui Lulea, făcute la Antena 3 CNN, în care lăuda regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu.
„Toată România era totalitară. Și după 1989 asistăm la implicarea justiției în lupta politică. Atunci exista Scânteia, dar care este diferență între Scânteia de atunci și Antena3 și Digi24 care transmite doar punctul de vedere al celor care conduc. Avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă. (...) În momentul în care există o rețea organizată împotriva libertății de informare și pentru a apăra o clică care a capturat statul român. (...) Presa din România trebuie să fie liberă, dar nu este azi liberă. Ea funcționează sincron cu o rețea mafiotă care delapidează bugetul de stat. Presa funcționează împotriva intereselor românilor. Întrebarea este care sunt motivele? Eu o privesc din punctul meu de vedere. Orice chestiune care este organizată și care funcționează pentru menținerea unei puteri ilegitime, atunci este ilegitimă.
Întrebat ce va face AUR cu jurnaliștii pe care îi numește „ilegitimi”, în cazul în care George Simion va fi președinte și AUR va asigura guvernarea, Lulea a răspuns: „Trebuie o discuție cu cei din această breaslă și să identificăm mijloace prin care breasla să fie liberă.”
AUR și George Simion au atacat constant presă, mai ales în ultimele săptămâni, în care mass-media din România a fost constant sub tirul invectivelor acestora, iar jurnaliștii au fost numiți „asasini mediatici”.
Anamaria Gavrilă îi numește ”câini” și ”teroriști” pe jurnaliști și anunță o lege pentru plata de la buget a presei ”friendly”
În urmă cu o săptămână, și președinta POT, Anamaria Gavrilă, a spus că va face o lege pentru a-i plăti pe jurnaliștii pe care îi consideră "friendly" sau prietenoși de la bugetul de stat, pentru a "reda demnitatea presei". În timpul videoclipului de 10 minute postat pe Facebook, șefa POT se plimbă pe holurile Parlamentului și și îi cataloghează drept "câini" și "teroriști" pe jurnaliștii care "o hărțuiesc".
"Vom face totul posibil ca în România să existe o lege prin care presa să fie cu adevărat plătită pentru ceea ce este cu adevărat recompensă, pentru efortul, analizele, contribuția pe care o aduc ei la societatea românească. Sper să redăm demnitatea presei, ziariștilor. Ori asta va fi o platformă prin care aceștia să fie plătiți după număr de vizualizări, subscriberii pe care îi au, ori poate va fi o parte din bugetul de la stat care se va aloca pentru presă direct, fără să treacă prin mâna partidelor politice și să fie conditionat de partidele politice, ce prezintă, sau cum prezintă, ori între aceste două opțiuni. Sperăm ca în următorii ani, presa să fie cu adevărat liberă", a spus Gavrilă.
"Eu nu voi negocia niciodată cu teroriștii din așa zisa presă", a mai zis ea. "În locul lor trebuie să avem presa liberă, care trebuie să fie plătită obiectiv pentru contribuția pe care o aduc la societate".
Gavrilă a repetat că ziariștii care o "agresează" sunt "o specie pe cale de dispariție", și că "sunt într-adevăr jurnaliști și analiști demni care să fie plătiți pentru analizele lor, pentru reportaje, pentru efortul lor adevărat".
"Nu poți să pui în aceeași oală cu agresorii din Parlament pe Turcescu, pe maestrul Cristoiu, pe chiar Iosefina Pascal, pe Iulian Ionescu, pe Bobby D. El nu este un jurnalist oficial, dar sunt oameni care prezintă obiectiv anumite puncte de vedere. (...)"
"It is what it is!" a concluzionat Anamaria Gavrilă.