Antena 3 CNN Politică Băsescu: Categoric vom avea referendum. E nevoie doar de o hotărâre de guvern

Băsescu: Categoric vom avea referendum. E nevoie doar de o hotărâre de guvern

Băsescu: Categoric vom avea referendum. E nevoie doar de o hotărâre de guvern
Sursa foto: Traian Bãsescu
21 Oct 2009   •   14:59

Referendumul pentru Parlamentul unicameral nu va fi afectat în vreun fel de avizul negativ dat de plenul Legislativului şi nici de atribuţiile limitate pe care le mai are Guvernul Boc II după adoptarea moţiunii de cenzură de către parlamentul României. Cum avizul are caracter consultativ , iar organizarea unui asemenea referendum nu cade sub incidenţa unei legi organice sau a unei ordonanţe de urgenţă, cabinetul Boc poate dispune în ziua alegerilor prezidenţiale, prin hotărâre de guvern, punerea în aplicare a solicitării prezidenţiale pentru consultarea populaţiei pe tema introducerii parlamentului unicameral şi al reducerii numărului de parlamentari.

Parlamentul a avizat astăzi negativ scrisoarea preşedintelui privind convocarea unui referendum pentru Parlament unicameral pe fondul respingerii de către Senat şi ordonanţei guvernului Boc privind organizarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale în aceleaşi secţii de votare.

"Categoric, vom avea referendum!", a afirmat preşedintele Traian Băsescu, la depunerea candidaturii sale la Biroul Electoral Central. Şeful statului a respins orice altă interpretare a avizului negativ dat astăzi de plenul reunit al Parlamentului, explicând că decretul său de convocare a plebiscitului în ziua alegerilor prezidenţiale poate fi aplicat de Executivul interimar printr-o simplă Hotărâre de Guvern.

De altfel, şeful statului a tratat relaxat problema şi cu liderii democrat-liberali care l-au întâmpinat la BEC.
"Ce aţi făcut măi, mi-aţi picat referendumul?", s-a adresat şeful statului râzând, Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
"Nu noi, majoritatea", a răspuns Anastase, referindu-se la comportamentul partidelor parlamentare care, cu excepţia PD-L, au votat pentru aviz negativ la solicitarea de organizarea de referendum pentru un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

Cu doar câteva ore în urmă preşedintele acuza PSD şi PDL că au ?dărâmat? Guvernul Boc II prin moţiune de cenzură şi pentru a împiedica respectivul Executiv să organizeze respectivul plebiscit naţional.

"Unul din obiectivele Coaliţiei PSD-PNL a fost să nu se desfăşoare acest referendum. Aceasta a fost marea miză a dărâmării guvernului Boc " a declarat Băsescu. El a arătat că un preşedinte care nu are un guvern este pus în dificultate în ceea ce priveşte referendumul întrucât şeful statului este cel care emite decretul de organizare a scrutinului, iar Guvernul îl pune în aplicare.



Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close