Antena 3 CNN Politică Băsescu: România este împotriva reluării ratificării Tratatului de la Lisabona în ţările UE

Băsescu: România este împotriva reluării ratificării Tratatului de la Lisabona în ţările UE

Băsescu: România este împotriva reluării ratificării Tratatului de la Lisabona în ţările UE
Sursa foto: Traian Bãsescu
29 Oct 2009   •   11:05

România va fi împotriva reluării procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona care ar putea interveni urmare a "exigenţelor Cehiei" a declarat joi, înainte de a pleca la Consiliul European, preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a subliniat că soluţiile de deblocare trebuie găsite în interiorul actualului Tratatat. În prezent, Curtea Constituţională din Cehia continuă dezbaterea privind conformitatea Tratatului de la Lisabona cu Legea fundamentală a ţării la 3 noiembrie.  Liderul ceh, Vaclav Klaus pare dispus să parafeze documentul în schimbul unei derogări de la Carta drepturilor fundamentale europene, asemenea celor acordate Marii Britanii şi Poloniei, excepţie care ar trebui să împiedice orice restituire a bunurilor germanilor sudeţi confiscate după cel de-al Doilea Război Mondial.

Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la lucrările Summit-ului Partidului Popular European şi la Consiliul European de toamnă,
"Doar câteva menţiuni aş vrea să fac legat de problematica instituţională, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. România va fi categoric împotriva oricărei soluţii care să vizeze reluarea procesului de ratificare a Tratatului ca urmare a unor eventuale exigenţe ale Cehiei. Deci vor trebui găsite soluţii în interiorul actualului Tratat", a apreciat preşedintele.
Totodată, Traian Băsescu a afirmat că România nu doreşte ca guvernele statelor UE să-şi retragă sprijinul pentru strategiile de ieşire din criză a UE înainte de 2010.
"Declanşarea unei eventuale strategii de retragere a guvernelor din sprijinirea proceselor de ieşire din criză este o temă complicată, dar punctul de vedere al României este că în niciun caz acest proces nu trebuie să înceapă până la sfârşitul anului 2010. Noi avem aici şi argumentul nostru, argumentul naţional, şi anume chiar acordul cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţinal sunt prevăzute să acopere anul 2009 şi 2010 şi apreciem că orice încetare a acestor programe de sprijin financiar cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional întrerupe practic programul anticriză pe care România l-a declanşat şi care are pilonii aşezaţi exact pe programul cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional", a precizat preşedintele.
O altă temă de discuţiecare va fi abordată la Summit va fi şi situaţia din Afganistan. În acest domeniu, "România va milita pentru o implicare activă a tuturor statelor prezente în Afganistan privind, însă, cu mare atenţie la problematica din Pakistan pentru că resursele, bazele talibanilor nu se află preponderent în Afganistan, ci în Pakistan şi de acolo se lansează la atacurile împotriva armatelor NATO" a precizat preşedintele.
Reuniunea de la Bruxelles va stabili şi mandatul Uniunii Europene pentru conferinţa de la Copenhaga, dedicată schimbărilor climatice, România urmând însă să aibă o contribuţie  financiară minimă la aceste programe.
"În ceea ce priveşte schimbările climatice, pentru noi, de interes major este discuţia legată de contribuţii, iar eu am notificat deja de la Consiliul European anterior că România nu va avea contribuţii substanţiale la acest program, contribuţii financiare substanţiale destinate altor ţări care sunt în afara Uniunii pentru a le sprijini să atingă parametrii ce vor fi conveniţi la Copenhaga, la conferinţa cu privire la schimbările climatice şi aici avem o argumentare consistentă, de ce România va avea o contribuţie, dar minimală", a explicat Băsescu.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close